Când terţul nu este exclus

Am preferat să merg – dintotdeauna – pe trotuarul de vizavi faţă de cel ocupat de politică. Şi nu din cauza acelei false superiorităţi pe care destui o afişează, ambalată în motivaţia găunoasă: „N-ai cu cine! – toţi sunt la fel şi niciunul nu merită votul meu!”. Eu am ales să nu îmi perturb relaţiile sociale cu inevitabila ranchiună ce însoţeşte aşa-zisele polemici partinice. Chiar şi între rude sau prieteni. Pe deasupra, acest fel ultraradical de a discuta despre partide şi despre politicieni, în lipsa ideilor, este foarte toxic pentru business. Pentru că separă ireparabil partenerii de afaceri, după nişte criterii artificiale, lipsite de sens.

Din păcate, opţiunea negativă tinde să se generalizeze social. De exemplu, un club bucureştean preferă să transfere un fotbalist european în detrimentul unuia african. Primul e şi mai scump şi mai bătrân, dar nu e negru! Şi nici musulman! Cu aceeaşi sumă, clubul ar fi întreţinut, un an, o grupă de juniori, din care sigur apărea măcar un fotbalist – român! – mai valoros. Şi mai tânăr. Dar era de muncit! E mai uşor să alegi din ceea ce ţi se oferă, chiar dacă alternativa e submediocră. Este ca şi cum aş invita clienţii în unul dintre restaurantele noastre şi i-aş pune să aleagă: „Puteţi comanda ciorbă de fasole din care lipsesc boabele, sau şniţel de aer în fulgi de cartofi. Care dintre acestea preparate vi se pare mai acceptabil?”.

Cred – cu tărie! – că fiecare dintre noi trebuie să îşi facă – profesionist şi corect – treaba. Să producă plusvaloare. Restaurantele să ofere ciorbe de fasole, delicioase, ticsite de boabe bine fierte. Şi şniţele din carne atent aleasă, bătută cu simţ de răspundere şi tăvălită temeinic prin făină, ou şi pesmet. Iar treaba cluburilor este să descopere puşti talentaţi, pe care să îi pregătească pentru a deveni fotbalişti tehnici, disciplinaţi şi cu o bună viziune de joc. Şi atunci, am avea – cu toţii – ce şi de unde alege. Până atunci, hai să ne apucăm de treabă!

Se spune că, pentru ca răul să apară, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. De ce am lăsa să se întâmple acest lucru? Sunt destui oameni buni şi în sport, şi în industria ospitalităţii, şi în toate celelalte categorii sociale şi profesionale. Haideţi să nu ne mulţumim cu alegerea celei mai accesibile dintre variantele aflate la îndemâna noastră, ci să conlucrăm pentru realizarea uneia noi. Superioară. Împreună, ne va fi mult mai uşor.

Hits: 301

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Din nou la noi

De la „Întoarcerea fiului risipitor”, până la „Înapoi în viitor”, revenirea a fost – mai mereu – o poveste de succes. Inspiraţi de modelul audienţei artistice, antreprenorii au creat – şi ei – un concept pe această temă. Pe care l-au definit, simplu, cu un englezism: „Back to work”. Cu varianta juvenilă „Back to school”. Aşadar, mai pe româneşte, înapoi la serviciu, înapoi la şcoală. Dar nu înainte de a lua cu asalt magazinele. Pentru că, privind dinspre comerciant, definiţia se citeşte „Back in business”. C-aşa-i în marketing…

Realitatea nu poate fi negată: zilele de vacanţă s-au încheiat, concediile s-au terminat. Ale clienţilor noştri, desigur. În industria ospitalităţii, însă, noţiunile „vacanţă” şi „concediu” definesc nişte perioade în care se munceşte mai mult decât oricând. Căci, pe terasele restaurantelor „La Mama” v-aţi refugiat în serile caniculare de peste vară, lângă o frapieră din care se iţea un gât zgribulit de „Poem”. Şezlongurile noastre de la „Marttinez Beach” v-au oferit umbra celui mai relaxant lenevit, pe malul mării. Şi aceeaşi imagine, a sticlei aburite de temperatura scăzută a lichidului conţinut…

Prin urmare, revederea noastră nu va fi consemnată în rubricile de senzaţional ale tabloidelor. Vă aşteptăm în aceleaşi restaurante primitoare (unele – renovate între timp), cu acelaşi savuros meniu românesc citadin (pe care îl vom îmbunătăţi lunile viitoare). Şi cu nelipsitul catastif de pe fiecare masă, pe care îl numim oficial meniu de vinuri. Preţurile? Tot alea. Corecte, prietenoase. Sper că n-o să mă întrebaţi acum, ca în simpatica reclamă de succes despre Belgravistan: „Şi unde e progresul?”. Plusvaloarea este generată de longevitatea – și fidelitatea – relației noastre comerciant – consumator.

Considerând că oricum am stricat – prin prea multe explicații – valoarea literară a calamburului „La vremuri noi, tot la noi!”, voi încheia telegrafic. Sau, măcar, epistolar. Vă doresc o reacomodare ușoară și rapidă cu biroul vostru de la serviciu sau cu pupitrul din amfiteatru. Și vă aștept – ca în oricare altă perioadă a anului – în restaurantele „La Mama”.

Hits: 345

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Probabil, mai mult ca sigur

Părinte al informaticii române, marele – şi celebrul matematician – Grigore Moisil ne-a lăsat multe vorbe de duh. Unele au circulat mai intens tocmai după de “dom’ profesor” s-a dus să polemizeze cu Pitagora. Aproape că nici nu mai contează dacă era doar anecdotică, sau respectivele dialoguri chiar răsunaseră în aule universitare sau în cârciumi de cartier. Important e că valoarea de adevăr paradoxal îi era atribuită lui Grigore Moisil.

În una dintre aceste memorabile poveşti cu tâlc, partenerul de dialog al matematicianului a fost un alt personaj legendar român: Nicolae Topor. Celebrul meteorolog semna – număr de număr – în revista “Ştiinţă şi tehnică” un articol în care prevedea timpul probabil, pentru un viitor destul de îndepărtat, cu o precizie de invidiat. Întâlnindu-l pe Topor, în cadrul unei emisiuni TV, Moisil îl întreabă: “Domnule, cu ce probabilitate prevedeţi starea vremii pe termen mediu şi lung?”. Candid, reputatul meteorolog a răspuns sincer (fără a intui către ce era manipulat): “Anticipăm cu o probabilitate de aproximativ 40%”. Replica spirituală a matematicianului a venit abrupt: “Atunci, de ce nu spuneţi totul pe dos? – ca să aveţi 60% şanse de a le nimeri…”.

Deşi părea o metodă simplă de creştere – cu 50%! – a preciziei prognozei, paradoxul a fost “demascat” drept eroare logică tocmai de cel care l-a enunţat, în glumă. Şi totuşi, parcă am revăzut acelaşi film, după zeci de ani: pentru 2014, meteorologii au prorocit – cu mijloace mult mai performante, acum – o vară toridă şi secetoasă. Asta se întâmpla prin aprilie – mai. Cum a fost, de fapt? Păi, ştiţi şi voi: a plouat de cel puţin două ori pe săptămână, iar – în multe zile – temperaturile au fost – cum se spune la meteo – “ sub media multianuală”. Păi, eu ce să mai cred?

Acum, spre final de sezon, placa s-a schimbat: aceiaşi meteorologi prevăd pentru august – septembrie o vreme oarecum instabilă, cu destule precipitaţii. Şi atunci spun: e foarte bine! De fapt, cerul va rămâne – mult mai probabil – senin, zile la rând. Iar ploile ne vor ocoli. Vă aştept pe toţi la mare, în Mamaia Nord, pe plaja “Marttinez”! Să ne bucurăm împreună de celelalte 60 de procente ale probabilităţii.

Hits: 542

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Vine vara, bine-mi pare!

Scriu pe fugă acest text şi gândul îmi zboară – nu ştiu de ce – spre ultima compunere pe care am primit-o ca temă, la limba română, în clasa a patra. Vă amintiţi, poate, şi voi clasica structură cu „introducere, cuprins şi încheiere”. Subiectul era, de asemenea, foarte original: „A venit vara!”. Şi aşa descopăr corelaţia: este – ca şi atunci – foarte cald, vacanţa bate la uşă, iar eu ard de nerăbdare să plec la mare. Dar, trebuie să termin – mai întâi – acest articol. Chiar şi abordând stilul şcolăresc…

Am studiat – din mai multe surse – prognozele meteo pentru litoral: iulie şi august vor fi caniculare, ploile ne uită de la sfârşitul lui iunie, până la începutul lui septembrie. Perfect! Divinitatea – sau doar destinul – rezolvă singura problemă a cărei cheie nu o deţinem. În rest, tot ce depindea de noi am făcut: restaurantele noastre de pe Faleza Cazino şi din Mamaia Nord arată ca în ziua inaugurării şi vă îmbie la masă. În zona de cluburi, vă aşteptăm la „Marttinez Beach”, pe plaja noastră amenajată – de 2500 de metri pătraţi, cu peste 200 de locuri. Am instalat deja şezlongurile, canapelele şi paturile, direct de pe care – de sub umbrelă – puteţi comanda băutura preferată prin intermediul unei aplicaţii pentru smart phone. Lounge-ul „Marttinez” este şi el pregătit să vă primească: 400 de metri pătraţi, cu o capacitate de 250 de locuri pe scaune, plus alte 500 – în picioare.

Distracţia este garantată: concerte live, seri de saxofon şi trompetă, evenimente speciale – şi nu enumăr chiar totul, ca să mai avem şi cu ce vă surprinde, la faţa locului. Plăcut, desigur! În rest, ospitalitate la înaltele standarde „La Mama” cu care v-am obişnuit: savuroase bucate citadine româneşti – în restaurante şi, respectiv, meniu atractiv de spumante, cocktailuri, răcoritoare, salate, paste şi pizza – în „Marttinez”.

Şi o clasică încheiere, de tip concluziv: noi ne-am ocupat de organizare, voi trebuie doar să ajungeţi la mare. Dacă în Bucureşti vă putem livra mâncare (acasă sau la serviciu), ne este imposibil să vă aducem şi litoralul în Capitală. Aşa că, vă aştept la Mamaia!

Hits: 361

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Notre respect, Champagne!

Mai către zilele noastre, o firmă bavareză de echipament a impus – prin inovaţie şi calitate – noul nume al pantofilor de sport: „adidaşi”. Transformarea era dublă: numele propriu al fondatorului – Adolf „Adi” Das(sler) – dăduse mai întâi denumirea corporaţiei, căreia generaţii întregi i-au recunoscut apoi paternitatea pantofilor comozi. Cam la fel s-a întâmplat şi cu un celebru producător de aparate de reprodus şi de multiplicat: a dominat copios piaţa de profil şi şi-a impus numele – „Xerox” – ca sinonim pentru copiator.

Dar, cu sute de ani mai devreme, o provincie istorică din nord-estul Franţei redefinea excelenţa băuturilor alcoolice, „botezând” cu numele său vinul spumant produs aici. Vorbesc despre şampanie. Şi despre Champagne, o regiune pe care am avut marea bucurie de a o fi vizitat de curând, cu un scop mixt: turism şi afaceri.

Cea mai mare parte a acestei provincii istorice este, în zilele noastre, parte componentă a regiunii administrative Champagne-Ardenne, care include patru departamente: Ardennes, Aube, Haute-Marne şi Marne. Principalele centre comerciale ale regiunii sunt Epemay, Reims şi Troyes.

Deşi este a treia regiune a Franţei în industria metalurgică, dar şi un important centru în construcţia de maşini, Champagne este renumită pentru vinurile sale spumoase, care îşi au originea aici, fiind protejate astfel – ca denumire comercială – în Uniunea Europeană. Viile acoperă mii de hectare din suprafaţa regiunii, producând anual vin pentru sute de milioane de sticle. 40% dintre acestea sunt exportate.

Desigur, deşi ne-am dori, nu ne putem compara cu nava-amiral a viticulturii franceze. Dar am putea-o considera un exemplu. Un ideal, chiar. Şi dacă nu avem terroir şi nu putem face încă vinuri ca în Champagne, să învăţăm măcar să respectăm această minunată licoare!

Hits: 437

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0