Steaguri
S-a umplut Bucurestiul de steaguri . Maine este Ziua Nationala a Romaniei. Foarte frumos, foarte patriotic, foarte nationalist… as spune. Si oamenilor le place, se uita si, pentru o clipa, isi aduc aminte si sunt mandri ca sunt romani.
Ce nu inteleg insa este de ce poimaine, cand steagurile vor disparea, nimeni nu le mai simte lipsa. Am pus prima data steaguri la intrarea in restaurante in urma cu 8 ani. Am pus de 1 Mai, de 23 August, de 1 Decembrie si imi placea cum stateau si fluturau in vant si le uitam pe restaurant zile sau saptamani intregi. Un fost partener ma certa cand le vedea: ca fac nota discordanta, ca este prea americaneste pentru un restaurant romanesc, ca ce vor zice ungurii din Bucuresti, etc.
Eu cred ca nationalismul este bun. Nu cel radical, nu cel care a dus la creerea unor Hitler sau mai stiu eu cine, dar cred ca intr-o tara in care cineva si-a permis sa spuna la televizor ca peste 30 de ani Romania se va scrie cu 2 ” R ” , macar acest nationalism prin care imi arborez steagul 365 de zile pe an, este bun.
In tara noastra am ajuns sa criticam mancarea romaneasca ca si cum ar fi radioactiva :). Dar uitam ca dupa o saptamana prin strainataturi jinduim la o ciorba de burta sau de fasole sau la niste sarmalute cu mamaliguta. Eu vad nationalismul ca acea stare in care inainte de a ma bucura de valorile europene ma bucur de ceea cema defineste ca roman, de a aprecia mancarea sau vinurile romanesti, de a consuma in special acele produse facute in tara, etc. De curand am fost in Spania si acolo am intalnit vreo cativa romani. Fara sa stie ca lucrez in domeniul restauratiei toti mi-au spus ca le este dor de muraturi, de ciorba sau de diverse alte bunataturi…. Ce impresionant este sa vezi oamenii cum ajung sa aprecieze doar ceea ce nu mai au…. oare de ce ?
Oare cu ce am gresit noi in trecutul nostru si astazi trebuie sa platim ? Nu stiu si nici nu cred ca vreaun sa ma intereseze. Vreau sa ma uit doar in fata, vreau sa fiu mandru de ceea ce sunt, de steagul tarii mele pus pe fiecare cladire si, mi-ar placea sa vad oamenii uitandu-se la acest steag cu mandrie.
Pana atuunci, eu am sa las steagurile la intrarea in restaurante si dimineata, cand vin la munca sa le privesc cu mandrie
Hits: 303
Oare mândria de a fi român dureză cât fâlfîirea unui steag?!
Oare privind mulţimea de steaguri fâlfâinde nu cumva ne întoarcem privirea ,de fapt, de la oameni si întâmplări cu care nu ne mândrim , abandonându-ne unor zâmbete si” bucureli” trase cu forcepsul de pe măştile ce ne acoperă golul? !
Poate primul pas spre mandria nationala este ,de fapt ,a fi mândru de tine,ca om…a fi mândru de oamenii ce sunt oameni…si de aceia care, cu mândrie justificată, işi arborează steagul ţării in faţa restaurantului…sau casei…Aceia care „au cu ce, ma” sa fie patrioti…cu ei insisi.
Cum s-ar zice, tu nu privesti steagurile cu mandrie, ci te cam privesti pe tine…si cam ai ce privi..:)
Felicitari pentru articol!
Multumesc Anca
… cu ocazia asta am gasit si poezia care mi-a placut acum 2 saptamani…:))
Despre steaguri cred ca ar fi mai bine dacă ar exista mai des sunt frumoase culorile noastre simi plac de aceea eu am in permanenta steaguri la sediul in interior in fiecare in apere cât si pe toată clădirea fundatiei pe care o reprezint.
Trebuie sa fim mândri ca suntem romani aici am crescut am primit o educație si tot de aici generatiile noastre trebuie sa ne ia exemplu in a fi patrioti. Cu drag echipa sosisesa.