Articole

MANIFEST

Anul care a trecut a fost probabil unul dintre cei mai altfel ani. Nu stiu altii cum au fost, dar eu m-am simtit tradat, mintit, pacalit, folosit si, la final, aproape batjocorit, dupa aproape o viata de platit taxe unui stat nerecunoscator corupt si abuziv. M-am trezit condus de specialisti/ politicieni in a caror probitate morala nu mai am cum sa cred pentru ca au gafat atat de mult incat ar trebui sa le fie rusine sa mai apara in public. Dar hai sa vedem despre ce este vorba si sa luam anumite minciuni prin prisma lor politica dar si prin prisma beneficiilor personale ale celor care le-au rostit. Follow de money, ar zice unii, doctorate sau posturi politice, ar zice altii. Si functii,…si bani….

            Am spus la un moment dat pe FB ca daca in cazul unei teorii matematice sau fizice conditiile de la care ai plecat se dovedesc false, teoria respectiva nu mai este reala. Ei bine, intr-un mod ilogic, toate, sau aproape toate teoriile conspirationiste care s-au dovedit adevarate nu au dus la daramarea conspiratiei ci, ele au ramas sau s-au pierdut dar, conspiratia / pandemia a ramas. Fara presa, internet sau televiziune noi astazi nu aveam nimic….. si sunt curios cati oameni realizeaza asta si, Da, stiu ca exista bolnavi reali si Da, stiu, ca exista si morti aici….

            Cand tatal meu a fost bolnav si, intr-un final, spun asa pentru ca initial i-a iesit testul negativ – a fost declarat COVID, nimeni nu a fost interesat de alte  simtome ale lui. Ba mai mult, mi se justificau reactiile lui prin prisma…. L-am dus in spital pentru o problema neurologica dar…Deci cand spun ca traim intr-o psihoza, am avut parte de ea.

            Pentru ca avem tendinta de a uita, sa facem o mica recapitulare a acestui ultim an: de la un punct mic pe harta la declaratia ca acest virus nu exista, cu sucirea cateva zile mai tarziu ca trebuie sa intram in lockdown, de la cu masca fara masca apoi cu masca iarasi, sau testele antigen nu sunt bune dar apoi sunt esentiale, de la cazurile de teste PCR iesite positive astazi la o intreaga echipa de fotbal dar a doua zi negativate, conducatorii si specialistii nostri si-au pierdut, din punctul meu de vedere credibilitatea. Si atentie, sunt cateva exemple…. Nu poti fi considerat specialist si apoi sa spui ca e ceva nou si nu ai stiut, dar ai aplicat ce ai primit in plic. Si nu poti fi om politic si sa-ti minti cu buna stiinta electoratul…ah… asta este definitia omului politic ? Atunci Fuck off ! Du-te Dracului….

            Ei bine, toate acestea dar si multe altele pe care le putem exemplifica imi spun mie ca s-a actionat la comanda. Si nu ma intrebati de ce, pentru ca lista e lunga si bazata pe diverse motivatii. Eu nu cred in coincidente. Mai mult, faptul ca intreaga omenire a reactionat la fel  (acele tari, precum Suedia si nu numai care au vrut sa faca altfel au avut parte de un super hate ) la cat ma duce pe mine mintea imi spune ca s-a actionat la comanda… de ce? Ei bine, nu sunt atat de destept si cred ca fiecare trebuie sa ia faptele ca atare, sa gandeasca cu mintea lui si sa decida. Astazi, dupa aproape un an, aproape toata lumea vede ata alba cu care este cusut totul dar, frica ce ne-a intrat in oase ne gestioneaza reactiile. Mi-as fi dorit un guvern sau niste specialisti, conducatori care sa fie cinstiti cu noi, sa ne spuna adevarul de la inceput, sa ne spuna ca trebuie sa facem asa si asa si atunci toti am fi fost solidari. Si sa fie ECHITATE SOCIALA. Si sa nu avem parte de DUBLA MASURA…, dar, oare stie executivul ce inseamna asta… sau macar este interesat  ?

            Proprietarii de restaurant sau de alte afaceri au fost adusi in situatia de a face orice, de a accepta aproape orice, doar pentru a putea functiona. Am auzit zilele trecute, la anuntul ca s-ar putea deschide restaurantele in Bucuresti pe cineva care dansa de bucurie …. Cum sa te bucuri ca un Opresor iti da inapoi ceva ce era al tau, dar pe care ti l-a luat ? Ce democratie bolnava mai este asta in care Statul in loc sa fie partenerul poporului este opresorul acestuia, in numele unui bine inventat? Nici nu vreau sa fac o pararlela cu Gripa Spaniola din 1918 in care au murit 50 mil persoane la o populatie a globului de aproximariv 2 mld. Daca facem un calcul proportional in raport cu acel moment vom descoperi – pentru cine mai vrea sa si gandeasca si nu este dus doar de frica – ca acum 100 de ani au murit mai multi oameni decat au ” reusit “ sa infecteze intr-un an astazi…. Traslatati-va cifrele va rog. 

Si nici nu ma gandesc cum ar fi astazi sa strangi 100.000 de oameni undeva, ca sa faci UNIREA….mortii masii…da. Ahhh…. Dar energia revolutionara a romanilor s-a consumat la #rezist…. Unde este acum acest “# “ ? Cred ca s-a consumat in lanterna de la telefon….. “decat atat s-a putut”.

            Da, ar putea spune cineva, sunt suparat ca sunt direct afectat si exista o mare doza de adevar aici dar, cred ca mai suparat sunt de prosteala ce ni se baga pe gat. De felul meu intotdeauna am fost mai degraba rebel decat conformist si, ma revolt impotriva a ceea ce mi se pare injust. Sunt un naiv prin definitie, nu inocent, ci naiv. Masca de exemplu, nu inteleg de ce trebuie sa o port daca tot este neconforma? Ati remarcat ca nu mai avem gripa sezoniera ? Daaaaa….pentru ca purtam masti…. Daca asa ar fi fost, ni s-ar fi recomandat de ani de zile ca masura de protectie si, atentie, ca in Asia ea se poarta de mult pe motiv de poluare …. nu de boala.

            Salvarea noastra este un vaccin care nu ne protejeaza, in care poti face sau poti transmite boala deci, conceptul de vaccin este perimat. Si la care producatorii nu au nici o responsabilitate a efectelor secundare dar, tu esti sau vei fi aproape obligat sa il faci. Dar ii spunem vaccin pentru ca da bine si ne da speranta… care speranta este desarta,  avand in vedere ca masurile de distantare le vom folosi inca 2 ani asa cum spun “specialistii “: Streinu si Rafila si nu numai. 

            Nu vreau sa fiu hater sau suparat de dragul de a fi suparat dar, eu sunt un om care in ’89, soldat fiind, am simtit glontul trecandu-mi pe langa ureche pentru ceea ce astazi pierdem. Atunci, ii spuneam la telefon mamei mele ca daca este sa mor pentru tara o fac cu drag…, ce prost eram…si tanar. Nu spun ca acum nu sunt prost… pentru ca inca sunt naiv. Imi este mai greu sa accept impunerea decat pierderea financiara din 2020…. “Banii e maculatura “ Asta este, pentru ca atunci as fi platit cu sange… asta m-a impins inainte pe mine toti anii acestia. Nu m-am laudat cu asta dar da, am fost acolo: la Palatul Regal sau Comitetul Central sau la Televiziunea Romana, cand a contat. 

            Pentru aceasta plandemie, lasati-ma sa-i spun asa, nu a contat ca nici o tara nu si-a activat un consiliu de specialisti care sa gaseasca solutiile cele mai bune pentru ei, nu a contat  stimularea imunizarii naturale a oamenilor ca masura alternativa de lupta impotriva virusului, nu a contat securitatea individului sau a comunitatii, nu a contat parerea opozantilor (si cu tot respectul, cu ce este mai presus parerea prof. Rafila care a mintit si manipulat decat a prof. Astarastoaie ?… si este doar un exemplu). Doar pentru ca unul este pe post si celalalt este ostracizat ? Oare nu aveam datoria sa facem tot ce puteam pentru a iesi cu bine din aceasta stare? Unde este Polidinul? Si daca nu este bun, daca nu ajuta, chiar daca initial el trebuia utilizat, de ce nu s-a comunicat ? Unde sunt specialistii ? Atat de prosti suntem? Atat de servili?

            Am fost tratati ca un popor de mana a doua chiar de catre cei care ne conduc. Si sa nu va suparati pe mine cand spun ca atat timp cat conducatorul nu crede in legile pe care le da, asa este….. 

            Un alt aspect care daca nu ma deranjeaza, sigur ma sacaie este polarizarea asta intre cei care se vaccineaza si cei care nu: de ce iti risc eu viata prietene daca tu esti protejat?  Si de ce eu sa nu am acces la servicii medicale de top daca nu ma vaccinez, in conditiile in care am platit ani la rand taxe Statului… doar pentru ca nu sunt sau nu ma manifest ca un sclav nenorocit? De ce sa nu am eu voie sa plec in alta tara? Sau mai stiu eu ce altceva ? Din pacate, lumea noastra moderna se indreapta spre un socialism elevat pe care noi astia batrani nu prea il intelegem. Sau l-am trait si nu il mai vrem. Revolutiile se fac cu tineri… va urez succes dragilor. Cand veti realiza ca ati fost inselati, va fi prea tarziu… veti fi batrani si blazati. Poate ca scriu acest manifest si pentru pustiul meu care ….. da, sigur si pentru el …, pentru ca nu vede pericolul. In lume astazi a devenit mai bine sa fii negru decat sa fii destept (si nu sariti la gatul meu), homosexual sau mai rau transgender decat normal, fara credinta decat cu,… adica minoritatea are drepturi in detrimentul majoritatii si ajungi sa ai dreptate doar pentru ca ai camasa roz, nu pentru ca ai argumente…. Sper ca lumea asta sa nu prolifereze….

            Nu credeam ca am sa folosesc expresia asta dar: Asa sa ne ajute Dumnezeu

Hits: 932

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Experiment Social

De la bun inceput vreau sa spun ca eu nu contest existenta acestui virus, ci doar diferenta enorma intre impactul real si masurile luate… si nu doar la noi, ci pretutindeni. Cunosc persoane care s-au imbolnavit, s-au insanatosit si culmea cunosc si personae care au in familie decese datorate comorbiditatilor probabil agravate de acest Covid. Deasemenea stiu si despre urmele lasate de acesta sau de tratamentul impotriva acestuia.

Acest articol il scriu in baza informatiilor evident incomplete pe care le am, bazat pe cata cultura, stiinta sau informatii am. Pana la urma nu sunt decat un simplu carciumar si probabil ca nici macar cartea de bucate nu am citit-o pana la capat . Deci, oricand puteti decide a nu citi.

Am sa fiu cinstit si am sa spun ca sunt placut impresionat de numarul mic de cazuri din tara noastra si stiu ca una dintre principalele justificari este setul de masuri luate… ca nu vreau sa ma gandesc ca o colonie nu trebuie distrusa chiar de tot sau ca atata statistica stim.

Ceea ce ma deranjeaza teribil si sunt sigur ca nu numai pe mine este, asa cum am spus mai sus,este nepotrivirea flagranta intre masurile luate si efectele epidemiei.

In acest moment mai putin de 0.08 % din populatia tarii este afectata, adica imbolnavita si mai bine de jumatate sunt deja vindecati. Si varful a trecut inainte sa apara. Daca astazi, sau maine decidem sa relaxam, intrebarea care se pune este, asa cum am mai spus, cum relaxam la 200 cazuri / zi cand am strans robinetul la 30 de cazuri / zi ? pentru ca problema esentiala in acest moment este ca daca intr-o saptamana sau doua vom avea o crestere exponentiala a numarului de cazuri atunci inseamna ca decizia de relaxare la nivel national sau international este gresita. Daca din contra, nr de cazuri nu va creste exponential, atunci toate masurile luate au fost degeaba. 

Suparator pentru fiecare dintre noi, cred eu, este ca guvernantii de peste tot nu spun adevarul. Ei, inevitabil, au si au avut informatii de multa vreme. Tocmai acest mod mimetic de a actiona a mai multor tari este suparator ( nu exista coincidente ), mai ales cand incerci sa coroborezi cu alte lucruri pe care le citesti sau vezi. Pare a solutie venita in plic. Inocularea fricii este de asemenea suparatoare.

 Dar sa detaliem:

Asa cum am mai spus, nu inteleg motivatia pentru care restaurantele sunt inchise dar magazinele de bricolaj nu, in conditiile in care in acestea din urma este o inghesuiala de nedescris. Si nu vreau sa ma gandesc ca industria de restaurant nu conteaza pentru Guvern si nici ca trebuie protejate companiile straine…. Pot intelege insa ca Executivul nostru nu cunoaste si nici nu respecta aceasta industrie. Si atentie ca nu am nimic cu magazinele acestea si nu ma refer doar la ele…

Recunosc ca nu inteleg aceasta frica a autoritatilor fata de restaurant, incat sa riste acuze de neconstitutionalitate sau “ noaptea ca hotii “ doar pentru a da la 23.30 o lege cu directiva clara spre motivul fricii lor. Nu ma intereseaza in contextul acestui post celelalte articole din lege deasemenea importante. Si nici politica.  Citind aceasta lege raman uimit de lipsa de cunostinte sau de dezinteres fata de problematicile industriei si nu numai. Ca de exemplu: 

  • cum mentii distanta minima intr-o bucatarie de 10mp cu 2 lucratori ?
  • intr-un foodtruck mai pot sta 2 lucratori ?
  • doi parteneri de viata trebuie sa pastreze cei 4mp intre ei la intrarea in restaurant ?
  • grupurile care vin impreuna trebuie sa intre in restaurant unul cate unul ?
  • termoscanarea este valabila peste tot ? institutiile statului, companii, transport in comun, gari de toate tipurile, etc ? de azi ?
  • daca un individ are temperatura trebuie oare si testat sau doar il dam afara din restaurant si il lasam sa infecteze pe altii ?

Deasemenea, intr-un restaurant, si spun din experienta proprie, se respecta mult mai riguros dezinfectarea suprafetelor, distantarea oamenilor sau prezenta biocidelor decat in orice supermarket, transport in comun, etc. Dar cu toate astea noi vom fi usor de aratat cu degetul. Stiti ca astazi cand vorbesc sunt clienti atat de stresati care striga la noi sa lasam mancarea in fata usii ca sa nu existe intersectie ? Slava Domnului ca avem solutia de a putea plati in momentul comenzii…:)

Am spus si o sa mai spun ca restaurantele sunt Acarul Paun cel mai la indemana. Evazionisti, hoti, inculti, exploatatori si multe alte “ calitati “ si culmea culmilor acum sunt locurile cu cel mai mare loc de posibila infectie. Daca spun ca este un experiment social, tocmai de aceea spun. Restaurantele nu sunt nici pe departe atat de periculoase ci din contra. Dar faptul ca ele reprezinta una dintre placerile noastre ale tuturor, peste tot in lume, de aceea ele sunt acum afectate. Poate sa para tras de par dar cum ar fi sa fie adevarat ? Sau poate pentru ca industria poate fi puternica dar marea majoritate a noastra suntem lipsiti de resurse ?

Suma masurilor, din pacate nu cred ca este similara cu gravitatea epidemiei dar nici nu este corelata la nivelul intregii economii. Dubla masura nu mi-a placut niciodata dar ea astazi functioneaza in acest caz. Modul in care se inoculeaza frica de moarte prin frica de infectare nu este correct. Am spus si am sa mai spun ca daca nu am fi avut mass media si internet nu am fi avut pandemie dar pentru ca avem comunicare de ce oare trebuie sa o facem pe baza de frica ? Oare nu avem pandemie in fiecare an ? Oare HIV nu este o pandemie veche de 40 de ani cu care traim pana si in Romania ? Oare gripa sezoniera nu este o pandemie uzuala ? De ce guvernele diverselor tari trec la Covid si persoanele moarte altfel ? ( avem suficiente exemple ). Cum am mai spus acum multi ani de zile, ii lasam pe oameni sa fumeze, ii combatem ca o fac dar ne bucuram de accizele pe care le platesc ? Nu vi se pare ca e un scenariu repetitiv ?

Starea asta va trece in aproximativ 2 ani dar este important cum ne va afecta: 2 ani pierduti, schimbarea comportamentelor umane, falimente sau insolvente cu duiumul, distrugetrea muncii de o viata a unor oameni dar, ce conteaza daca statistica va arata ca 1.5 % din PIB a fost afectat ? sau ce conteaza daca rezultatul statisticii va arata unde se duce lumea, pentru a sti sa/ sau cum sa o conducem ? Si ce nu imi place ? Nu imi place ca dupa ce am muncit o viata, am platit milioane Statului Roman, am respectat legile si regulile sociale, astazi, se dovedeste ca sunt nimic…. Dar nu numai eu ci si…TU

Hits: 1075

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Parerea mea….

Poate ca tot ceea ce voi spune mai jos este fara rost sau gresit. Imi cer scuze pentru asta si amenda de a nu mai fi citit poate veni oricand.

Inca de la inceputul aceste pandemii, in cercul meu de amici am intrebat de ce trebuie sa izolam marea masa a oamenilor sanatosi de oamenii bolnavi si nu invers. Cum adica? In loc sa bagam oamenii sanatosi in case si sa lasam pe restul sa umble pe strazi creand  focare de infectie, am fi putut crea carantina la fiecare poarta de intrare in tara si fiecare om care ar fi vrut sa intre ar fi trecut prin niste filtre. Si atentie ca in loc sa organizam carantina la mijlocul lunii februarie cand nu existau cazuri declarate in Europa ea este acum organizata, dar dupa ce s-a declansat pandemia.

 

Romania, la fel ca toate celelalte tari stia inca din decembrie – ianuarie ca exista riscul de pandemie dar nu s-a pregatit, la fel ca restul tarilor. Sa spun despre tara mea ca este condusa prost, ca nu s-a facut nimic, este usor dar cand ma uit la restul tarilor din Uniunea Europeana vad reactii identice…. Si ma intreb de ce? Mai ales ca o reactie politica unica la nivelul Uniunii ar fi aratat maturitatea conceptului politic european. Dar intru intr-o zona in care sunt total nepregatit si sigur naiv.

Ce a urmat s-a vazut: economii oprite mai ceva decat in timpul unui razboi clasic, calcarea in picioare a drepturilor cetatenesti prin spaima, teroare, amenintarea cu moartea si impunerea unor decizii prin Ordonante militare. Amenintarea cu infectarea este astazi reala la nivel global si lupta cu boala a capatat dimensiuni apocaliptice care nu se vor termina teoretic decat atunci cand ultimul om infectat se va fi vindecat sau cand va aparea un vaccin sau un medicament care va stopa boala.

Nu vreau sa deschid cutia Pandorei cu beneficiile pe care le va avea cel care va avea vaccinul, conspiratii mondiale si alte prostii, nu pentru ca nu ar putea fi asa ci pentru ca nu sunt in masura sa spun asta.

In conditiile de mai sus, in care evident ca aceasta pandemie nu se va incheia nici intr-o luna nici in 6 luni, nici la noi nici in alte tari, ma intreb cum se poate pune problema redeschiderii economiilor fiecarei tari in parte?

Acum nu va mai conta cat costa viata unui om? Daca acum o luna am inchis restaurantul pentru ca lumea sa nu se infecteze, cum il redeschid peste doua luni cand oameni infectati inca vor merge pe strada, fara sa stie ca sunt poate infectati si ei vor infecta pe altii? Adica vom crea cu buna stiinta noi focare de infectie? Va veni DSP-ul si va lua probe din restaurante, baruri, sali de fitness sau de cinematograf, cabinete stomatologice sau de beauty sau mai stiu eu de unde si daca vor gasi mostre de ADN de virus vor pune acele locuri pe vreo lista neagra? Dar tu cel care citesti te-ai mai duce sa mananci intr-un restaurant unde un alt client stranuta?

Si problema se va putea pune chiar mai grav decat atat: sa zicem ca un client asimptomatic care nu stie ca este bolnav vine sa manance si infecteaza un angajat, angajat care face o forma normala bolii. Ce facem in acest moment? Inchidem restaurantul pentru dezinfectie, bagam tot personalul in carantina si avem accident de munca? Si daca, Doamne fereste, respectivul angajat moare, urmare a complicatiilor bolii?! Si aceasta situatie este valabila in aproape fiecare business inchis care se va redeschide.

Ei bine, oricat de mult as vrea sa fie totul cum a fost, acest lucru nu se va mai intampla. Din pacate masca, manusile de unica folosinta, distantarea sociala, declaratia pe proprie raspundere, presa, ne-au transformat.

Cu tot respectul de rigoare, fara TV, Facebook, Instagram sau WhatsUp, nu aveam pandemie… era liniste.

Si uitandu-ma in jur nu pot sa nu ma intreb, asa cum bine zicea un prieten de-al meu, daca tot ce se intampla astazi nu este cumva in test? Si nu de caracter ci de acceptanta. Pentru ca daca ma pui sa-mi inchid afacerea si ma obligi la niste restrictii in numele unui scop nobil dar apoi vii si imi spui ca pot sa-mi vad in continuare de viata ca si cum nimic nu s-a intamplat, expunandu-ma infectarii pentru care cica m-ai protejat atunci, de fapt scopul nobil este marsav.

Si sa dea Dumnezeu sa vorbesc aiurea in tramvai.

Hits: 853

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0

Despre criza fortei de munca

Toata lumea vorbeste despre criza fortei de munca din Romania dar nu prea am vazut pe nimeni care sa spuna de ce s-a ajuns aici si nici ce ar trebuit facut pentru a rezolva aceasta problema

Faptul ca piutem aduce asiatici sau africani care sa lucreze nu cred ca este cea mai buna solutie. De ce ? este parerea mea

M-am intrebat de multe ori de ce au plecat romanii din tara lor si raspunsul pentru o viata mai buna nu m-a multumit pe deplin. Cred ca motivul principal a fost pangarirea valorilor cu care ei au fost obisnuiti, lipsa unui viitor in aceasta tara, presiunea pusa de guvernantii din toate tipurile pe omul normal si pacalirea continua a acestuia au facut pe multi sa-si doreasca sa se rupa. Aceste lucruri nu se vor schimba in mod radical, este evident dar totusi trebuie facut ceva pentru ca din tara aceasta nu au plecat batranii sau copii ci taman acei oameni in putere, tinerii adica, care ar fi putut crea prin munca lor proprie, atat ca angajati cat si ca antreprenori, plusvaloare.

Statisticile oficiale spun ca din Romania au plecat undeva intre 3 si 4 milioane de oameni, forta activa, dar, daca ne gandim ca mortalitatea este mai mare decat natalitatea eu cred ca din tara noastra au disparut undeva peste 5 milioane de oameni. Asa se explica de ce piata de consum schioapata, asa se expliuca de ce taxele nu mai sunt suficiente, de ce nu are cine sa mai sustina pensile si, guvernantii, in goana lor nebuna dupa bani, gasesc metode tot mai acadabracante pentru a pune presiune tocmai pe acei cativa care mai platesc taxe: antreprenorii romani.

Se spune ca in tara noastra sunt astazi peste 1 milion de locuri de munca vacante dar, daca ne gandim la a sustine economia locala si micul ntreprenor aceasta suma s-ar putea dubla. Cu alte cuvine, sa aiba cine sa munceasca ca de munca se gaseste. Nu cred ca aceasta problema se poate rezolva printr-o infuzie de asiatici, nu de alta dar asta ar putea duce la disparitia poporului roman in forma cunoscuta astazi; si daca asta este evolutie, eu nu prea cred in ea.

Ok, ar zice un carcotas. Ce se poate face ? Cum putem readuce macar un milion de oameni inapoi in tara ?. eu sau tu cel care citesti nu putem face asta dar, statul, printr-un program bine definit ar putea. Cum ?

Pai sa vedem…J

Poate oferind o suma lunara fiecarui repatriat. Daca se angajeaza va avea bani mai multi daca nu ii va cheltui in tara

Poate oferind facilitati fiscale generoase angajatorilor care angajeaza repatriati astfel incat salariul net sa creasca sufficient pentru a deveni atractiv in raport cu salariile de afara.

Poate combinand cele 2 metode de mai sus….

Nu caut sa ofer prin aces post solutia ideala, pentru ca nu o am, ci vreau, prin ceea ce scriu aici sa ridic intrebarea; pentru ca odata ridicata intrebarea, ar putea aparea si raspunsurile

Nu cred ca am solutia perfecta dar cred ca pentru sanatatea acestei tari noi trebuie sa facem ceva. A ne ascunde in spatele lipsei de solutii nu mai este o solutie.

As trage un semnal de alarma catre toate organizatiile patronale sau profesionale de orice tip din tara asta la a se gasi solutii prin care oamenii sa se intoarca inapoi in tara. Fara lucratori in toate ramurile economiei, fara sa facem ceva ca tinerii si oamenii in putere sa nu mai plece din tara ne indreptam catre niciunde.

Fara a vrea sa ma leg de un simbol devenit aproape national, pentru noi antreprenorii, #rezist are o alta conotatie.

Hits: 102

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0

Ordonanta privind impozitarea bacsisului

De curand, Guvernul Romaniei a dat o Ordonanta de Urgenta care incearca sa reglementeze cateva dintre problemele legate de fiscalitate cu legatura directa cu restaurantele.. Ca sa vorbim romaneste, incearca sa reglementeze bacsisul. Au fost voci care, in timpul campaniei antifrauda din ultimile saptamani, campanie soldata cu inchideri de restaurante si magazine, au sustinut sus si tare ca banii gasiti in plus erau bacsis si ca nu este normal ca ei sa fie sanctionati. Curios este ca toata lumea stia ( sau idealistul din mine crede asta ), inclusiv organul de control, ca acei bani nu erau bacsis ci exact motivul intregii campanii. De aceea este uimitor pentru mine cum a aparut o lege fara rost, care sa reglementeze ceva fara importanta ?

 

 

Nu imi place legea asta si nu ii inteleg rostul in contextul actual.  Cred ca marii avantajati sunt super / hypermarket-urile care, in mijlocul campaniei despre care vorbim au fost expusi  problematicii banutilor lasati la casa de catre clienti si care ar fi putut provoca diferente infime  dar care ar fi trebuit sanctionate. Poate de asta nu s-a facut nici un control la vreun mare nume din zona retail-ului, pentru ca teoretic ar fi putut aparea situatia de inchidere dar practic acest lucru nici nu ar fi fost  normal, nici posibil.

Dar sa lasam gigantii si sa ne intoarcem la carciumile noastre. Am sa incerc sa prezint doua situatii care pot aparea in orice moment,  situatii rezultate din aceasta ordonanta.

1. Avem un client care tocmai a terminat de mancat si a cerut nota si, cred ca avem urmatorul dialog:

Client: “ – Va rog sa-mi aduceti nota “

Ospatar: “ – Tips imi lasati ? “

Client: “ – Pardon ? Daca vreau las, daca nu, nu…”

Si de aici va rog sa va imaginati dialogul cum vreti. Ospatarul devine cersetor, pentru ca altfel devine evazionist, si daca nu devine evazionist pentru ca are tipsul nemarcat intre masa clientului si casa de marcat, atunci de ce nu putem da proforma si apoi bon fiscal ? Pana la urma, daca un ospatar ajunge sa-l intrebe pe client de bacsis ( pentru a fi trecut pe bonul fiscal ), mai poate fi considerata acea suma ca fiind oferita voluntar ? (  definitia bacsisului )

2. A doua situatie este in directa legatura cu prima:

S-a deschis restaurantul si clientii sunt in restaurant. Este pranz si aproape toate mesele sunt ocupate. Totul este marcat pe casa fiscala si la ora 12.30 avem deja incasati 1200 ron. In acel moment 4 mese care termina de mancat cer notele de plata, in total 300 ron si lasa tips 10%, adica 30 ron. Ospatarii, iau notele de plata, se indreapta spre casa de marcat si stop: facem un flash….:) Avem incasati 1500 ron ( 1200 + 300 ), si bacsis inca neinregistrat 30 ron. 1% din 1500 inseamna 15 ron, deci, uite cum sunt pasibil de amenda fara sa fac nimic rau.

 

Inteleg ca evaziunea din restaurante trebuie eradicata si sunt 100 % de acord cu asta dar cred ca discutia despre tips este falsa. Cum spuneam intr-un alt post, evaziunea din lumea restaurantelor este cam de 5% din evaziunea totala din economie; tipsul ideal in tara noastra este de 10 % ceea ce inseamna ca am pus tunurile pe 0.5 % din evaziune ? Poate ca o solutie ar fi introducerea obligatorie a tips-usul ( bacsis ) pe nota de plata. Ca remiza de pe vremuri. Atunci statul ar avea clar ce sa impoziteze si piata ar fi reglementata.

La final, argumentez pentru a multa oara ca aceasta industrie este probabil cea mai importanta din Romania: prin oamenii implicati in ea, prin ramificatiile cu alte industrii, prin rolul ei social si, lista poate continua. Poate ca eu, luat separat ca si entitate separata nu contez dar legiuitorul are datoria, macar morala, de a se gandi la intreg…, la aceasta industrie in totalitatea ei si, atunci cand pune o virgula in functionarea acesteia sa se gandeasca si la consecintele acesteia.

In timp ce scriam, mi-a venit in minte o noua idee , asa ca de incheiere: daca tot este fiscalizat si impozitat, bacsisul devine cheltuiala deductibila pentru cel care il da ?

Hits: 1236

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0