DE LA MUMĂ LA MUM
Am remarcat asta când eram clasa întâi. Şi am revăzut aceeaşi succesiune în abecedarul fiului meu. Întâi A, apoi M. Primele litere învăţate. Suficiente pentru a scrie, în premieră, acest atât de drag cuvânt: MAMA.
Lucrurile bune nu se schimbă niciodată, nu? Reţetele, de exemplu.
Dar mamele? Ar putea arăta, oare, altfel decât – de pildă – „Muma lui Ştefan cel Mare”? Altfel decât ne-am imaginat noi mamele din poeziile semnate de Coşbuc, Goga sau Şt. O. Iosif? „Măicuţă bătrână, cu brâul de lână”.
Respectăm, ba chiar iubim tradiţiile. Mâncărurile vechi, din legume adevărate, cu carne veritabilă. Care nu ne lipsesc din meniu. Însă, spiritul unui nou model matern însufleţeşte restaurantele noastre.
O mamă tânără şi modernă găteşte pentru clienţii „La Mama”. Pregăteşte mâncăruri din bucătăria citadină, actuală, românească. Este o mamă care are cont de facebook.com şi care ştie să caute pe google reţete inedite. Iar dacă nu le găseşte, inovează. Ne uimeşte. Virtualii ei fii ar spune că e „cool”. Iar cei pe care mama asta a noastră i-a trimis să înveţe british english o strigă „Mum!”.
Dar tot mama este, adică a noastră mamă… „La mama”…:)
Hits: 278


Comentarii