Dacă adevărul este în vin, din poezie ce ne mai rămâne de descoperit? Doar “cuvinte goale, ce din coadă au să sune”? – cum scria Eminescu. Dar paharele goale nu sunt tot forme fără fond? Ştiu: depinde cu ce au fost umplute. Sau ce urmează să torni în ele.

Şi atunci, de ce o fi ordonat Burebista să fie arse toate viile? Legenda spune că soldaţii regelui dac se desfătau prea des cu licoarea binecuvântată şi nu mai dovedeau vrednicie în luptă. O altă teorie istorică aduce o explicaţie diferită. Contrară, chiar: podgoriile dace atrăgeau năvălitorii însetaţi să deguste elixirul tracilor. Dar, poate, astfel erau mai uşor de biruit…

După sute şi mii de ani, români gospodari s-au apucat de plantat. Cu butaşi de viţă nobilă, aduşi din Franţa., Italia, Spania, Portugalia şi – mai nou – chiar şi din Germania. Şi au cules roadele. Adică, au umplut butoaiele. Cu vinuri de soi, albe şi roşii.

“Poem în alb” şi “Poem în roşu” nu sunt nici titluri lirice, nici nume generice, ci mărci proprii “La Mama”. Vinuri foarte bune, făcute ca la carte din struguri adevăraţi. Băuturi care nu vor lipsi din restaurantele noastre, câtă vreme Deceneu reîncarnat nu ne va îndemna din nou la abstinenţă.

Să bem, aşadar, un “Poem în alb”, un “Poem în roşu” şi să degustăm metaforele de pe etichetă. Să ne delectăm cu buchet şi parabole. Cu limpezimea vinului şi claritatea scriiturii.
Dacă adevărul este în vin, puterea cuvântului este în poeme!

Hits: 310