Intr-o tara in care fitzele sunt o normalitate, oare ce anume ar mai putea sa insemne normalitatea.

            Eram, acum ceva vreme cu niste necunoscuti pe o barca pe mare. Cum am ajuns acolo nu conteaza, cert este ca dupa cateva zile necunoscutii initiali s-au dovedit a fi niste tipi extraordinari. In prima zi eram politicosi unii cu altii, mancam la comun dar cu furculiute sau fiecare cu tacamul lui. etc. Pana am plecat in larg si am inceput sa bem apa direct din sticla ( paharele se spargeau ), sa muscam din acelasi sandwich, sa dormim lipiti unii de altii in niste cusete minuscule, etc. Pastrand regulile normale de conduita in comun, am supravietuit mancand cu mana, band din aceleasi pahare sau sticle, uneori cu aceleasi tacamuri.

            In viata de zi cu zi oricat ne-am forta nu suntem printi sau printese ci niste oameni normali. Este normal sa mancam acasa sau in restaurante folosind tacamurile dar asta nu inseamna ca daca stergem farfuria de sos cu o bucata de paine pe care o tinem intre degete suntem toparlani. Am sentimentul ca mai necivilizati suntem daca tinem paharul cu degetul mic in sus, daca tipam dupa ospatar, inclusiv cu glume diverse.

            Imi aduc aminte de 2 francezi intr-un restaurant din Bucuresti comandand o sticla de vin rosu la peste. Crima ? NU. Doar ca asta aveau chef acei domni sa bea si nu si-au facut griji ca se potriveste sau nu. In definitiv, daca tot au inventat regulile de bun simt si de conduita in societate isi pot permite sa faca ce vor cu ele ? Eu sunt de acord

            Nu o data mi se intampla sa am chef sa beau o cirba, nu sa o mananc cu lingura si spre ” disperarea ” unor prieteni chiar asta fac – duc cana de ciorba la gura …:), am chef sa pun mana pe pulpa de pui si sa o mananc direct sau sa iau cartofii prajiti cu mana direct din farfurie, ca la fast food. Deasemenea, ador sa mananc pizza direct cu mana, feliata evident in prealabil.

            Cred ca fiecare dintre cititori stie sa foloseasca tacamurile, sa se poarte intr-un restaurant, etc. Sunt convins ca multi dintre cei care citesc aceste randuri nu au probleme in a dezosa un peste comandat intr-un restaurant. ce imi doresc eu este o normalitate. 

            In aceeasi situatie cred ca era si un client foarte suparat de la una din mesele vecine dintr-un restaurant in care eram la randul meu client. Primind o dorada ( un peste urat rau de tot ) de toata frumuseatea ( eu tocmai terminasem de mancat dar tot am salivat ) acesta a fost foarte suparat ca nu a primit un tacam special de peste ci un cutit normal. A inceput un circ, ilar din punctul meu de vedere, avand ca subiect ca nu se poate ca in Uniunea Europeana sa existe un restaurant care sa nu aibe tacam special de peste. Si comentarii peste comentarii, si amenintari ca proprietarii nu isi dau seama cu cine au de-a face si, stupoare, un ospatar a aparut cu o servieta speciala, pe care a deschis-o si,… inauntru era un tacam complet de peste, dar fara celebrul cutit lat, scos anume.

            Ce a urmat,…, a fost un ras contagios, o plata rapida a notei si o iesire in tromba

            Poate ca acel client avea de fapt dreptate si proprietarii respectivului restaurant ar fi trebuit sa aibe un tacam standard de peste, dar cred ca pana sa iesim la restaurante multi dintre noi nu stiam de existenta unui astfel de tacam. Daca tot ai decis sa petreci o seara in oras si nu te-ai dus la un restaurant de super pretentii, ce rost are sa te enervezi pentru banalitati ?

            Oare nu este mai bine si mai simplu sa fim naturaliu si normali ?

Hits: 378

      Am scris mai demult un post, numit Restaurantul, post care avea rolul de a porni un ciclu de povestiri despre intamplari reale din viata de restaurant.

      Imi aduc aminte cu ocazia asta de o povestire a unei prietene, povestire usor ilara atunci cand o auzi dar nu cred ca mi-as dori sau as dori cuiva sa fie in pielea personajului…:). Chiar daca intamplarea este 100 % reala, frumusetea ei este mai importanta decat acuratetea personajelor.

      Fiecare dintre noi sau, ma rog, o mare parte dintre noi, a incercat macar o data sa ” fure ” o scrumiera, un pahar, un tacam dintr-un restaurant, asa de fun, pentru a avea o amintire.

      Acelasi lucru l-a incercat si prietena de care vorbeam, cu o frumoasa scrumiera de aluminiu, a unei cunoscute marci de tigari. A bagat-o in geanta imediat ce ospatarita i-a lasat-o pe masa, curata de parca era nou nouta. Cateva minute mai tarziu, dorind sa schimbe scrumiera, ospatarita a vazut lipsa ei. A urmat urmatorul dialog:

 ” – Ce ati facut ? Ati ascuns scrumiera ?

   – Nu ! Nu mi-ati lasat-o. Chiar vroiam sa va rog sa-mi aduceti una…!

   – Ba v-am lasat-o acum cateva minute. Va rog sa-mi dati scrumiera inapoi. Va rog sa o scoateti din geanta….! ( ton imperativ si culmea,… a generat reactia prietenei mele : a scos scrumiera din geanta…!? )

Luand scrumiera intr-o mana, ospatarita a spus cu voce tare si razand, astfel incat sa o auda tot restaurantul:

   – Sefa ! Ia uitati ce am scos din geanta doamnei de la masa de la geam ! Doamna ! Stati, nu plecati, nu vreti sa vorbiti cu sefa mea…?

      Evident ca prietena mea nu mai gasea usa de iesire, rosie toata de rusinea patita…

      Am ras cu pofta atunci cand imi povestea dar m-am gandit ce neplacut trebuie sa fie sa fii pus intr-o atare situatie si, deasemenea cat de spontana a fost acea ospatarita…!

      Nu as dori sa fiu vreodata intr-o astfel de ipostaza…

Hits: 311