„Căldură mare, monşer!” – ar scrie Caragiale. „Vara nu-i ca iarna” – a nuanţat izgonitul de la Cotroceni. În consens cu republicanul ploieştean, dar şi cu preşedintele suspendat, eu aş concluziona: „Ce bine merge un şpriţ rece pe vremea asta!”. Un vin alb, însoţit în frapieră de o la fel de brumată sticlă cu apă minerală.

Îmi şi imaginez ceea ce seniorii cârciumilor numeau „o baterie”: un litru de vin şi o sticlă de sifon luate împreună. Alături, pe masă, nişte gustări reci. Uşoare, tradiţionale. Telemea, zacuscă, salată de vinete, fasole bătută, pastramă. Ca în restaurantele „La Mama”.

Apoi, după primele pahare de şpriţ, un fel principal. De vară, desigur. Uşor, tradiţional. O salată românească de vară. Sau una de legume cu antricot de vită. Tot ca în restaurantele noastre. Mai exact, ca la mama acasă. Numai că, nu casa părintească şi nici locuinţa proprie sunt acum locurile în care să ne invităm prietenii la o masă stropită cu un şprit rece. Este vremea teraselor „La Mama”. Încăpătoare. Primitoare. Răcoroase. Un pic mai bine decât la mama acasă…

V-aţi plictisit şi voi, ca şi mine, de prejudecata asta cosmopolită? De sentinţa vehiculată de unii care cred că au văzut destule ţări şi au cunoscut prea multe civilizaţii. „Numai românii strică vinul, îndoindu-l cu apă!” şi „Francezii beau doar sec”. Serios? Ei, uite că nu vă cred! Pentru că am văzut cum se bea şprit în destule alte ţări europene. Sau erau acei turişti români care – şi în vacanţele exotice – rămân consumatori de şpriţ? Dar, când se întorc acasă, pretind că diluarea vinului este o blasfemie enologică…

Şi, de altfel, chiar dacă am fi singurii care turnăm apă minerală (sau sifon) peste vin, nu credeţi că am descoperit astfel reţeta unei băuturi minunate? Să ne bucurăm, cu un pahar plin în mână. Hai noroc! Şi, cum zice Cezar Ioan, vin’ „La Mama”!

Hits: 331