DE LA MUMĂ LA MUM

/0 Comentarii/în /de

Am remarcat asta când eram clasa întâi. Şi am revăzut aceeaşi succesiune în abecedarul fiului meu. Întâi A, apoi M. Primele litere învăţate. Suficiente pentru a scrie, în premieră, acest atât de drag cuvânt: MAMA.

Lucrurile bune nu se schimbă niciodată, nu? Reţetele, de exemplu.

Dar mamele? Ar putea arăta, oare, altfel decât – de pildă – „Muma lui Ştefan cel Mare”? Altfel decât ne-am imaginat noi mamele din poeziile semnate de Coşbuc, Goga sau Şt. O. Iosif? „Măicuţă bătrână, cu brâul de lână”.

Respectăm, ba chiar iubim tradiţiile. Mâncărurile vechi, din legume adevărate, cu carne veritabilă. Care nu ne lipsesc din meniu. Însă, spiritul unui nou model matern însufleţeşte restaurantele noastre.

O mamă tânără şi modernă găteşte pentru clienţii „La Mama”. Pregăteşte mâncăruri din bucătăria citadină, actuală, românească. Este o mamă care are cont de facebook.com şi care ştie să caute pe google reţete inedite. Iar dacă nu le găseşte, inovează. Ne uimeşte. Virtualii ei fii ar spune că e „cool”. Iar cei pe care mama asta a noastră i-a trimis să înveţe british english o strigă „Mum!”.

Dar tot mama este, adică a noastră mamă… „La mama”…:)

Hits: 278

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Istanbul… my love :)

/0 Comentarii/în /de

In ultimii ani am fost de cateva ori in Istanbul sau in Turcia in general: city break sau concediu si, pot spune ca am multe aprecieri despre aceasta tara in general si despre Orasul in particular…:)

Istanbul-ul, pentru cei care nu l-au vizitat, este un oras de care poti sa te indragostesti. Cu 17 milioane de locuitori ( asa spun neoficialii ), Istanbul-ul este cat o Romanie condensata pe 7 coline…:) doar ca … turca.

Nu poti ajunge aici fara dorinta de a vedea cateva repere a ceea ce s-a numit imperiul Otoman. Asa ca: TopCapi, Moscheile Sofia si cea Albastra, Grand Bazar sau cel de Mirodenii, Dolmabahce, sau ceva mai modern gen stadioanele unor echipe celebre, Taksim-ul ( foarte asemanator centrului nostru istoric ) sau plimbarea pe Bosfor, cateva cluburi,  Ullus 29 de exemplu, cu o vedere superba dar groaznic de scump…. si enumerarea poate continua.

Cu toate cele enumerate mai sus, Istanbulul nu inseamna doar atat.., orasul acesta inseamna mai multa economie decat tari intregi din Europa noastra ” minunata “, inseamna oameni care invata sa munceasca de mici copii, inseamna copetitie la fiecare client ( si nu ma refer la cei care stau in fata restaurantelor si te tenteaza cu de toate ), Dar cred ca ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost respectul fata de sine pe care il au, fata de brand-urile lor, fata de ceea ce muncesc, fata de, la final, ceea ce reprezinta ei. Imi aduc aminte cum odata, am vrut sa cumpar o geanta barbateasca casual, foarte misto dealtfel, dar cand am auzit pretul…, m-am lasat…, si in timp ce pentru copiile dupa brand-uri celebre negociau la infinit, pentru aceasta au avut un singur raspuns: e brand-ul nostru…, nu se poate…, uimitor

Totusi, nu poti veni la Istanbul fara sa te bucuri de bucataria lor: humus, salata de vinete cu rosii, yaurt cu bunataturi, placinta cu carne sau branza sau, ceea ce ei numesc pizza turceasca, etc,  restaurantele mai mult sau mai putin traditionale, supa de linte, kebab…, in multele lui feluri, pestele, adica o forma completa de fructe de mare, gustoase si bine gatite si, poate la urma, dar nu in ultimul rand, carnea de miel sau de oaie…, pentru care sunt invidios ca noi nu stim sa o gatim la fel de gostoasa in tara noastra. Si dupa toate astea: baclava in toate modurile cu putinta rahat sau cataiful asa cum il stim noi, sau … kunefe…. si musai Ayran…:)

Vinurile lor nu snt fantastice, berea Efes este buna, apa…, apa, mirodeniile superbe, la fel si alunele, fisticul sau migdalele proaspete, cafeaua turceasca…, poti renunta cateva zile la espresso…:).  Un city break condenseaza multe, de aceea trebuie musai 3 sau 4 zile in Sultanahmet sau Taksim. In Sultanahmet, cartierul de hoteluri si restaurante de langa Moscheea Albastra ( recomand restaurantul Metropolis ) sau pe oriunde vrei in zona, poti descoperi strazi pietonale unde sa ramai toata noaptea la ” narghilea ( sisa ) ” sau un pahar de vin tolanit pe perne. Ai ce vedea, ai ce face. In Taksim, la Konak pe Istiklar se mananca delicios dar ” bagabontii ” iti spun ca preturile din meniu sunt pt portii mici sau pt o persoana asa ca daca sunteti mai multi s-ar putea sa aveti neplaceri la nota ( a se citi TripAdvisor ), sau in Piata de peste, sau pe stradutele laterale. In general, se ” haleste ” bine si seara se bea vartos. Plin de baruri si de cluburi. Tot in aceasta zona este si celebrul 360. De bifat o data in viata…:)

Am vorbit despre multe dar am uitat sa va spun depre “street food” : castane coapte, porumb, midii pane sub forma de frigarui sau umplute cu orez ( preferatele mele ), mate de miel tocate pe plita ( pt cine vrea ! ), peste, pe plita shaormele lor, poate nu atat de gustoase ca ale noastre dar parca de acolo, sucurile de fructe stoarse direct in fata ochilor si nu doar portocale ci si ananas sau rodie sau mai stiu eu ce si, in general orice, dar chiar orice se poate lipi de retina sau de buzunarul tau.

Si ca sa vorbim de buzunar… ai grija, Istanbulul nu mai este asa cum era… s-a scumpit…, s-a europenizat….:)

Hits: 308

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Forumul Vinul.ro

/0 Comentarii/în /de

Zilele acestea, adica 13 si 14 aprilie, am participat la Forumul organizat de Vinul.ro, atat in calitate de vorbitor cat si in calitate de simplu participant.

Am avut ocazia sa ma reintalnesc cu persoane active in industria vinului a distributiei, etc…, oameni constienti ca in aceasta perioada, poate mai mult decat in altele, trebuie sa cauti solutii pentru a fi mai bun, pentru a fi mai aproape de client.

Pentru mine a fost un timp castigat si de aceea m-am mirat vazand ca totusi, pentru foarte multa lume, evenimentul nu a reprezentat un interes. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca asteptarile mele erau sa nu am loc de sutele de persoane si, de fapt, audienta a fost normala, cateva zeci, pana la 100 de persoane. Daca din partea producatorilor de vin prezenta a existat, din partea reprezentantilor de restaurante…., doi ametiti…:)). Eu si cu o persoana noua in domeniu, dar care, dupa doua luni de la deschiderea propriei locatii…, a avut ce sa spuna…:)

Scriu acest articol in special pentru cei din industria de restaurante. Ne intereseaza clientii finali, ne intereseaza ca in negocierile pe care le avem cu diversii nostri furnizori sa fim cat mai eficienti…, dar cum sa facem asta daca nu ne cunoastem unii pe altii, daca nu ne cunoastem nevoile, problemele ? Nu inteleg de ce managerul sau proprietarul unui restaurant nu este intersat de asa ceva. Poate ca am eu un obicei prost, anume acela de a merge la targuri de profil ? Acela de a vedea in permanenta care este directia in care se misca lucrurile ? Acela de a fi la curent cu noutatile pentru a da clientului mai mult ?

Vineri dimineata, in legatura directa cu acest Forum am fost invitat sa particip in calitate de jurat la un concurs de vinuri. O experienta extraordinara, pentru ca mi-a aratat cum sa apreciez un vin, altfel decat: imi place / nu imi place. Apoi a urmat o sesiune de Speed Networking, in care am intalnit cativa producatori noi… Poate vom face , poate nu vom face afaceri impreuna dar…, ne-am cunoscut, si acesta e primul pas.

In fine…, pot spune ca Forumul a fost un succes, pentru mine cel putin asa a fost; mai ales ca am plecat cu idei noi pe care le voi folosi. Si cum sa nu fie asa ascultand speakeri precum Carmen Savu ( Parma Food ), Liviu Grigorica ( Oprisor ) sau Catalin Paduraru ? Sau pe Nikolai Tand ?

Ma gandesc ca daca ramai conectat la afacerea ta ar trebui sa fii in permanenta preocupat de schimbarile din domeniu. Imi pare rau ca intr-o industrie afectata de situatia economica, marginalizata de autoritati si in general de catre lume nici macar noi, cei din interior nu dorim sa fim mai buni. Mi-ar fi placut sa am langa mine, ca parteneri in discutii constructive reprezentati ai lanturilor de restaurante sau a restaurantelor care au un cuvant de spus in ospitalitatea bucuresteana. Si motivul este unul singur: majoritatea restaurantelor au o selectie de vinuri proasta, nu ofera vinuri la pahar, nu se preocupa…. Si, pentru ca nu vreau sa acuz pe nimeni, nu spun acest lucru pentru a pune pe cineva la zid ci pentru ca, la final, clientul trebuie educat… si aici cred ca noi, proprietarii de restaurante avem partea noastra de obligatie….:)

La finalul primei seri, la cina festiva, am aflat rezultatele concursului. Vinuri noi, necunoscute publicului sau macar noua profesionistilor ataca piata. Poate ca le va lua ceva timp sa intre in mintea consumatorului dar, cand o vor face, noi, oamenii normali care mergem la restaurante, vom gasi bucurosi vinuri bune in meniuri si…, iertati-mi patriotismul putin desuet… vinuri romanesti cu care sa nu ne fie rusine: Vila Vinea, Panciu, Averesti… si lista continua.

Hits: 21050

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

…vreme trece …vreme vine :)

/0 Comentarii/în /de

Toti aniversam orice. Dintotdeauna si intotdeauna se va intampla asta… 🙂 Si ne place. Este gaselnita noastra pentru a ne manifesta bucuria, este dorinta de a ne lauda, de a impartasi cu prietenii si nu numai bucuriile noastre sau amintirile dragi.

Ne inventam aniversari: o luna de cand ne-am pupat, ne-am cunoscut sau de cand suntem impreuna ( nu va ganditi la prostii ! ), precum si o luna la noul job ori 3 saptamani de cand ne-am mutat; sau le luam gata inventate si atat de uzuale ca par normalitate: mai imbatranim un an, casnicia s-a mai rodat etc., dar singurele aniversari reale, de necontestat, sunt cele care trec proba timpului: nunta de aur, 166 ani de Carlsberg, 115 ani de Pepsi, 73 ani de McDonald’s sau 14 ani de La Mama. Ups… si am ajuns la miezul problemei. Micul restaurant de langa Dinamo, un business nascut dintr-o dorinta ascunsa, poate nescrisa pe de-a’ntregul pana acum, un mic restaurant care ascundea dorinta unei dezvoltari uriase, dar nu putea sa spuna asta atunci… s-a facut baiat mare… are Buletin…:)

In 14 ani am creat admiratori sau nu, angajati model si nemultumiti,  prieteni si dusmani dar, dupa tot acest timp, imi aduc aminte de vorba fostului meu partener: “durata de viata a unui restaurant este de 3, maxim 5 ani” si, daca as fi crezut asa ceva, milioanele de sarmale, gratare sau ciorbe nu si-ar m-ai fi spus povestea. Sutele de locuri de munca, milioanele de euro investite sau platite ca taxe in toti acesti ani… ma uit in urma si… sunt Mandru. Si imi aduc aminte cat de mandru am fost atunci cand, ” baiet fiind “, la 14 ani, mi-am luat buletinul…:)

Astazi, la aniversarea a 14 ani de cand activam pe piata de restaurante din Bucuresti si Romania, imi dau seama ca am scris o pagina de istorie in acesta bransa. Poate ca voi fi acuzat de infumurare, dar stiu cum s-a schimbat fata acestei industrii in toti acesti ani si stiu ce am facut noi, ce bariere am daramat, ce obisnuinte am schimbat.

Editorul ziarului nostru intern, Jurnalul de Pofta Buna,  mi-a spus odata ca ar trebui sa fac o lista cu inovatiile pe care le-am adus industriei. In acel moment am inceput sa ma gandesc: o fi faptul ca am invatat (greu!) ospatarii sa nu mai manance din portia clientului ? Sau o fi implementarea standardelor de calitate ? Sau poate alta culoare pt lemnul din restaurant decat venghe sau natur, sau poate aplicatia pentru smartphon-uri, sau… taci Cataline…. inovatia adusa de La Mama in industria restaurantelor este data de …. sarmale… Nu! Poate de ciorba de burta sau poate de ciorba radauteana… Nu, asta nu se poate pentru ca abia a fost introdusa (de 3 ani!)! Atunci sigur este ciorba taraneasca cu afumatura, reteta mamei mele… nuuuuuuu… in esenta, ceea ce am reusit noi sa facem in toti acesti ani a fost sa aratam lumii, oamenilor normali si tuturor celor care vor sa petreaca o seara normala sau un pranz obisnuit, fara fitze, aducand bucataria normala romaneasca, cea de la mamele noastre de acasa, aceea pe care acum multa vreme am numit-o ” citadin romaneasca ” si, cum ziceam, aducand aceasta bucatarie, aproape de client, de omul normal, de comportamentul normal al fiecaruia dintre noi, de la “vladica la opinca”.

Si dupa 14 ani, iti multumesc mama… ca m-ai invatat bunul simt… In rest, cu 7 ani de acasa bine intipariti in minte si in caracter, 7…14… sau 21 de ani de existenta nu sunt decat… vreme trece, …vreme vine…

Hits: 349

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

De ce “La Mama”

/1 Comentariu/în /de

27 februarie: o zi de sărbătoare pentru noi. Este chiar aniversarea noastră. Aşa cum un copil îşi aşteaptă – tropăind – ziua de naştere, savurăm şi noi – în fiecare an – perioada dinaintea aniversării, condimentată de adrenalina pregătirilor. N-am omis vreun invitat? S-a comandat suficientă băutură? Atenţie la înfăşurarea sarmalelor! – mândria noastră. Au venit baloanele? Şi multe alte detalii organizatorice…

Privind din afară, nu pare mare lucru. Din perspectiva timpului, însă, ne-am maturizat. Acum, la vârsta „buletinului”, realizăm că suntem printre cei mai vechi din această piaţă frumoasă, dar complicată.

Am fost deseori întrebat cum am ales denumirea „La Mama”. Simplu, dar fabulos! Şi nu pentru că numele ne-a asigurat succesul, ci pentru că denumirea ni se potriveşte în tot ceea ce am făcut şi facem.

Iniţial, aveam doar sloganul: „ca la mama acasă”. Şi îmi doream un restaurant tradiţional românesc, gen „Coliba haiducilor” din Poiana Braşov – pentru care aproape că aveam un cult. Deja vedeam ospătari îmbrăcaţi în costume populare, mâncare servită în vase ceramice tradiţionale, funii de usturoi şi de ceapă, pe lângă ştiuleţii depănuşaţi pe jumătate – pe pereţi. Declamam în serie sintagme în care includeam aproape obsesiv cuvintele „Rustic”, „Turist” şi „Haiducesc”. Dar nimic nu părea că sună ca din inima Bucureştiului.

În acest timp, restaurantul se construia, lemn cu lemn. Într-o dimineaţă de sâmbătă, m-am dus să inspectez starea lucrărilor. Restaurantul era aproape gata: acoperit, cu geamuri şi uşi, dar cu lemnul brut, natur, nevopsit încă. Ferestrele mari asigurau o lumină perfectă restaurantului care dorea să se nască. Dar, nu avea nimic rustic, tradiţional. Părea, mai degrabă, un cochet bistrou franţuzesc – cu geamurile lui mari, prin care puteai privi oraşul. Bine, şi ce facem cu denumirea?

Am plecat, împreună cu fostul meu coleg Giani Corentti, să bem o cafea. Şi să ne mai gândim. Ne place sloganul, nu vrem să renunţăm la el. Dar ce nume îi dăm restaurantului? Într-o piaţă crudă, ca aceea din 1999, trebuia să creezi ceva frumos, ceva care lipsea din Bucureşti, ceva nou – care să te scoată din mulţime. Şi dacă tot vroiam să mănânc în restaurantul meu ciorbe şi mâncăruri gătite (nu obositele fripturi cu cartofi prăjiţi), ne-am gândit (în timp ce amândoi sorbeam din cafea): păi, dacă e „ca la mama acasă”, de ce să nu fie „La Mama”?! Ne-am uitat unul la altul şi am concluzionat: „Sună bine! Ne trebuie puţin tupeu ca să facem asta. Sau curaj”.

Restul este istorie… Frumoasă, dar istorie… De 14 ani.

Editorial apărut în “Jurnalul de Poftă Bună”, publicaţie a restaurantelor La Mama, numărul 1/2013.

Hits: 526

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0