Articole

El Camino – ziua a 6 – a, Cebrerio – Samos

Recitind postul zilei trecute mi-am dat seama ca l-am pus fara sa-l mai corectez. Imi cer scuze pentru greselile de ortografie, dar unele sunt ale tabletei, care uneori, nu inteleg de ce ( nu am spelling-ul activat ) inventeaza cuvinte. Trezirea de dimineata a fost cu aceeasi revolutie a talpilor, dar dupa atatea zile daca nu as fi simtit nimic, ar fi fost curios. Cebrerio era un sat cu catava locuitori, 7 case aliniate de-a lungul soselei, solide, facute din piatra, in varful muntelui. Eram la 1400 de m altitudine si, dupa caldura zilei de ieri nu am realizat ca noaptea poate fi atat de frig. Si cand zic atat de frig, ma refer la faptul ca am dardait in noaptea care a trecut cum nu mi s-a mai intamplat demult. Pentru prima data am scos sacul de dormit, m-am bagat in el si deasupra am pus paturile. Mi-a cam parut rau ca pe considerente de greutate mi-am luat unul subtire. In fine, a trecut. Mi-am baut cafeaua, mi-am mancat felia imensa de paine, unt si marmelada si gata de drum. Felia de paine era atat de mare ca a trebuit sa folosesc 4 portii de unt pentru ea si chiar daca doamna care m-a servit a comentat ceva printre dinti, ca ii fac paguba, nu aveam cum sa nu ma bucur de gustul bun al painii cu untul curgand prin ea.

 

Am plecat si am ramas uimit de privelistea de pe partea cealalta a muntelui. Toata valea era acoperita de ceata si noi eram deasupra ei. Ca orice coborare care se respecta drumul a inceput cu un urcus usor.

 

Prima destinatie a fost dupa vreo 6 km si pana la ea am dat marunt din gura cat am putut. In timp ce soseaua mergea lin in legea ei, drumul care mergea oarecum paralel cu soseaua cand urca cand cobora. Inteleg ca suntem pelerini si trebuie sa suferim dar atunci ar trebui sa existe obligatia de a purta cilice intre anumite localitati si sa existe puncte de biciuire. Glumesc. Dar la acel stop, band o cafea si o cana f. mare de fresh de portocale am decis sa urmez soseaua. Idee foarte buna in prima faza, mai ales ca indicatoarele rutiere imi aratau exact ritmul in care mergeam si ceilalti erau la o distanta de maxim 20 m fata de mine. Mai era un motiv pentu care in acel moment am preferat soseaua: talpile nu reactionau chiar bine la multimea de denivelari, pietre, etc care se gaseau pe drumul pelerinului in timp ce strada era perfect plata. Totul a fost bine pana la indicatorul Triacastele 9,5 km, unde drumul, a cotit dreapta si soseaua a mers inainte. Am ales soseaua si am reaflat ca atunci cand primesti ceva ( drumul plat ) trbuie sa dai ceva. Am mers vreo 2 km in plus, pentu ca de data asta drumul pelerinului a fost numai cu coborare si a taiat oarecum curbele pe care soseaua le facea. Am avut ocazia putin mai incolo sa regasesc calea galbena dar km in plus i-am facut. La 12.40, cand am vazut indicatorul cu distanta pana la Triacastela mi-am pus in plan ca pana la maxim ora 3 sa ajung acolo. Am ajuns la 14.40, exact in 2 ore, ceea ce mi-a aratat ca am avut o viteza buna pe sosea.

 

Triacastela insemna intr-un fel revenirea la o oarecare civilizatie: farmacie, bancomat, posibiliatatea de a plati cu cardul, etc. Pentru ca simteam nevoia, am investit 50 de euro intr-o farmacie: mi-am cumparat plasturi Compeed, fasa, pansamente, betadina ( nu folosesc Rivanol ) si o pudra care sa inlocuiasca Baneocinul meu, care se varsase prin rucsac. Dar cel mai misto lucru cumparat a fost o pereche de talpici din silicon care amortizeaza orice.

 

Am oprit la o carciuma sa mananc ceva, aici l-am reintalnit pe australianul din Ponferada, scriitorul care nu isi publicase inca nimic pentru ca inca isi cauta stilul ( waw cata asemanare cu filmul ). Am mancat banal, o supa de legume, caldo galegga, nu atat de buna ca cea din seara precedenta si polpo a la galegga. Am baut un pahar de Albirinio, trei sticle de apa ( hidratarea era importanta ), m-am odihnit nitel si cand sa plec alte doua persoane dintr-unul din grupurile din zilele precedente si-au facut aparitia. Am mai stat de vorba un sfert de ora, mi-au spus ca si ei preferau soseaua cateodata din aceleasi considerente si cand le-a venit mancarea, m-am ridicat, am salutat si am plecat.

 

IMG-20150519-WA0010Destinatia mea era Samos, era 4.30 aproape si mai aveam 10 km. samos era o destinatie care ma obliga sa ocolesc vreo 6 km, dar manastirea trebuia vazuta. Deasemenea, drumul mai scurt insemna un alt urcus de 200 m diferenta de nivel. Uimirea mare a venit atunci cand, la iesirea spre Samos, indicatorul imi spunea ca pana la Sarria mai am 19 km nu 25. Deci in plus doar un km ? Hai la drum baiete ca nu e nici o problema.

 

Spunea la un moment dat despre revenirea la civilizatie. Am trecut in zilele acestea prin multevsate, unele cu cate 12 locuitori, altele abandonate dar in care cineva incropise o Albergue si un punct de unde sa-ti iei ceva de baut sau de mancare. Peste tot erau animale de casa, mirosurile erau identice cu cele din copilaria mea la tara la bunici: balegar, fan, iarba proaspata, grajd, etc. privelistea era identica, asa ca pentru o clipa mi-am readus in minte faptul ca baza civilizatiilor tot satul o reprezinta. Cand inainte de Samos am trecut deasemenea printr-un satuc uitat de lume parasind soseaua, a fost ca si cum am ramas suspendat undeva in timp. Dupa sat am trecut prin niste poienite cu un rau care susura cu putina padure care sa-ti dea o binecuvantata umbra si racoare incat nu m-am putut abtine si pret de cateva minute am stat si m-am bucurat de ce era in jurul meu.

 

Am ajuns la Samos undeva in jurul orei 6,45, am intrat in primul hostal, mi-am lasat rucsacul la bar si am fugit sa vad manastirea. A meritat tot drumul. Din pacate, o manastire imensa si foarte bine conservata si refacuta mai are astazi 11 calugari. Cam putini si, dupa spusele ghidului nici nu mai apar altii. Curios este ca nici nu este folosita pentru activitati culturale sau teologice la nivelul la care ar putea. Este un rezervor de stiinta si cultura imens. Sau cel putin asa mi s-a parut.

 

M-am intors la barul unde imi lasasem rucsacul, am cerut o cupa de cava, mi-au dat o sticla de 200 ml si, fara sa ma spal, fara sa-mi pese de nimic altceva am stat la palavre cu cei cu care vizitasem manastirea. Nu imi era foame, eram frant de oboseala dar nu aveam chef de plecat. O ora mai tarziu totusi, ne-am dus fiecare dintre noi ca cazarile noastre, nu inainte de a ne ura: Buen Camino.

Hits: 1100

El Camino – ziua a 5-a, Villafranca del Bierzo – Cebreiro

Ziua a cincea a fost cu agonie si extaz. Daca este sa trag linie si sa ma uit la ce mi-a oferit a fost cea mai frumoasa zi. Plina de la inceput pana la sfarsit, cu toate ca acum, cand scriu aceste cuvinte, ziua inca este prezenta….:)

 

M-am trezit foarte harnic pe la 3.30 dimineata si m-am apucat sa scriu postul zilei prcedente. Cat m-am invartit, cat am scris, s-a facut ora 5 si, evident ca m-am culcat la loc. Ora 8 a fost ora de trezire. Cea oficiala. Cand sa ma dau jos din pat, picioarele mele mi-au spus ca ele ar mai sta o zi sau doua acolo…, ca nu este un oras prea urat si merita vizitat. Aprofundat….:). Eram de acord cu chestia asta dar, daca ar fi sa aprofundezi tot ceea ce vezi in acest drum, sa te abati pentru a descoperi istoria si oamenii si cate si mai cate, timpul probabil ca nu s-ar dubla ci ar deveni un multiplu al lipsei tale de satietate. Asa cum uneori uitam ceva acasa pentru a sti ca trebuie sa ne intoarcem, asa este bine ca in locurile vizitate sa mai lasi ceva de vazut pentru data urmatoare….:)

 

Deci picioarele mele si-au semnat declaratia de independenta, pe motiv de bataturi si oboseala, declaratie de care am luat aminte si le-am transmis ca nu imi pasa ce vor ele. Mi-am pus platurii din dotare, am strans din dinti si gata de drum. Cand inainte de a ma echipa am iesit la o cafea si un pahar de fresh pe strada, ma uitam la oamenii care mergeau in pas saltat si imi venea sa-mi plang de mila la cat de mult schiopatam eu. Dar cum ziceam, liderul a declarat mars, asa ca mars….:) am plecat sontac, sontac, talpile inca sperau ca am sa renunt si imi trimiteau semnale dar, dupa aproximativ o ora, mi-am dat seama ca durerea devenise suportabila si, am spus ca daca asa va fi toata ziua, atunci este in regula…, mergem.

 

Traseul de astazi incepea pe sosea si avea la un moment dat doua alternative. Sincer, tot timpul a avut alternativa pe sosea sau prin alta parte. La aproximativ 2 km de la iesirea din Villafranca drumul a cotit dreapta si a urcat pe munte, traversandu-l. Eu am preferat soseaua, pentu ca imi era groaza de coborat si de drum cu pietre, nu de urcat. Rezultatul a fost ca am ajuns in Trabadelo, 11,5 km mai tarziu in 2 ore si inaintea celor care ma depasisera initial dar o luasera pe drumul celalalt. Slava Domnului ca citisem despre aceasta posibilitate si, chiar daca nu am vazut nimic special in afara de padure, a fost mai bine.

 

Astazi nu am facut poze pentru ca nu am avut de ce. Ganditi-va ca azi am mers de la Brasov la Fundata. 30 de km. ( nu stiu cati sunt intre cele 2 localitati de la noi din tara ). Sau pe Valea Prahovei sau a Bicazului sau pe unde vreti voi in aceasi directie. Drumuri superbe, totul verde, animalele pascand pe diverse imasuri, nimic nemaivazut, totusi superb. Singura chestie interesanta era autostrada care trecea din cand in cand pe la 100 de metri deasupra noastra. Partea frumoasa a zilei a reprezentat-o suprematia verdelui. Chiar daca pana la pranz si putin dupa aceea am mers numai pe asfalt, astazi verdele a fost prezent peste tot. Raul care susura de-a lungul drumului, pasunile intinse sau diversele pensiuni ( Albergue ) care ofereau privelistile de la Cheile Gradistei sau Bicaz sau Nordul Moldovei.

 

Pana la pranz facusem vreo 17 km, eram superuimit de cat de bine ma inteleg cu talpile mele, asa ca in Vega de Valcarce m-am oprit si am mancat ceva. Era 13.30 si am stat o ora. Cand sa plec m-au ajuns din urma cativa din grupul cu care ma tot intersectam in ultimile zile dar, cu parere de rau ei decisesera sa ramana acolo. Am incercat sa ii conving ca mai sunt 13 km si o intreaga dupa amiaza dar nu am reusit. Stiau ei ce stiau.

 

13494_10153249099869827_4882873950644299708_nCand am pornit din nou la drum talpile parca se resetasera si erau iar in modul sontac, sontac. Am strans putin din dinti si am spus ca 13 km pana la Cebreiro nu este mult. Pana cand drumul a plecat de pe asfalt si a inceput intai sa coboare. Eu imi facusem alte planuri: aveam de urcat aproximativ 700 de metri si ma gandeam ca impartiti la 13 km era o panta acceptabila. Inginerul din mine. Exista si optiunea de a o lua pe asfalt in continuare si sa am parte de panta pe care mi-o calculasem dar deja alesesem celalalt drum. M-am gandit, cu frica in suflet ca daca un drum care trebuie sa urce incepe prin a cobora, atunci urcarea va fi si mai rea. Salvarea, chiar daca poate ca unii carcotasi ar spune ca nu este cinstita, a venit de la un intreprinzator care organiza transportul pe cal. Si uite-ma pe mine, care nu am mai calarit de 10 ani, decizand ca asta este solutia. Adevarul este ca daca nu as fi ales aceasta varianta as fi ramas pe drum pe undeva. Caii au urcat in doua ore, pentru ca nu am fost singurul care a ales varianta asta, si la cum am vazut drumul, un pelerin obisnuit il face intr-o zi sau, dupa caz, in cel mai bun caz, intr-o jumatate de zi. Experienta a fost minunata si nu am simtit nici o clipa ca as fi fentat ceva; si pentru picioarele mele, in acel moment a fost salvarea. Este drept ca m-am epilat putin pe gambe de la saua de pe cal dar, trebuie sa existe si o suferinta in contrapartida la ceva bun ce obtii. Suferinta suplimentara a fost ca mi-am uitat ochelarii de soare pe masa intreprinzatorului cu cai. Mi-a promis ca mi-i trimite la un bar de pe traseu cu care are el comunicare, i-am multumit si am spus ca asta este…, mergem inainte.

 

Am ajuns la Cebreiro putin inainte de ora 18 si, cand m-am dat jos de pe cal am descoperit ca nu mai puteam calca. Piciorul drept era in revolutie. M-am cazat, m-am ingrijit cat am putut de bine si am plecat intr-o carciumioara sa gasesc ceva net si sa scriu acest post. Am mancat bine si ma distra ca peste tot in jurul meu, chiar daca majoritatea ajunsesera aici cu masina sau erau doar in trecere, la despartire isi urau: Buen Camino

 

 

 

 

Hits: 501