Articole

De ce “La Mama”

27 februarie: o zi de sărbătoare pentru noi. Este chiar aniversarea noastră. Aşa cum un copil îşi aşteaptă – tropăind – ziua de naştere, savurăm şi noi – în fiecare an – perioada dinaintea aniversării, condimentată de adrenalina pregătirilor. N-am omis vreun invitat? S-a comandat suficientă băutură? Atenţie la înfăşurarea sarmalelor! – mândria noastră. Au venit baloanele? Şi multe alte detalii organizatorice…

Privind din afară, nu pare mare lucru. Din perspectiva timpului, însă, ne-am maturizat. Acum, la vârsta „buletinului”, realizăm că suntem printre cei mai vechi din această piaţă frumoasă, dar complicată.

Am fost deseori întrebat cum am ales denumirea „La Mama”. Simplu, dar fabulos! Şi nu pentru că numele ne-a asigurat succesul, ci pentru că denumirea ni se potriveşte în tot ceea ce am făcut şi facem.

Iniţial, aveam doar sloganul: „ca la mama acasă”. Şi îmi doream un restaurant tradiţional românesc, gen „Coliba haiducilor” din Poiana Braşov – pentru care aproape că aveam un cult. Deja vedeam ospătari îmbrăcaţi în costume populare, mâncare servită în vase ceramice tradiţionale, funii de usturoi şi de ceapă, pe lângă ştiuleţii depănuşaţi pe jumătate – pe pereţi. Declamam în serie sintagme în care includeam aproape obsesiv cuvintele „Rustic”, „Turist” şi „Haiducesc”. Dar nimic nu părea că sună ca din inima Bucureştiului.

În acest timp, restaurantul se construia, lemn cu lemn. Într-o dimineaţă de sâmbătă, m-am dus să inspectez starea lucrărilor. Restaurantul era aproape gata: acoperit, cu geamuri şi uşi, dar cu lemnul brut, natur, nevopsit încă. Ferestrele mari asigurau o lumină perfectă restaurantului care dorea să se nască. Dar, nu avea nimic rustic, tradiţional. Părea, mai degrabă, un cochet bistrou franţuzesc – cu geamurile lui mari, prin care puteai privi oraşul. Bine, şi ce facem cu denumirea?

Am plecat, împreună cu fostul meu coleg Giani Corentti, să bem o cafea. Şi să ne mai gândim. Ne place sloganul, nu vrem să renunţăm la el. Dar ce nume îi dăm restaurantului? Într-o piaţă crudă, ca aceea din 1999, trebuia să creezi ceva frumos, ceva care lipsea din Bucureşti, ceva nou – care să te scoată din mulţime. Şi dacă tot vroiam să mănânc în restaurantul meu ciorbe şi mâncăruri gătite (nu obositele fripturi cu cartofi prăjiţi), ne-am gândit (în timp ce amândoi sorbeam din cafea): păi, dacă e „ca la mama acasă”, de ce să nu fie „La Mama”?! Ne-am uitat unul la altul şi am concluzionat: „Sună bine! Ne trebuie puţin tupeu ca să facem asta. Sau curaj”.

Restul este istorie… Frumoasă, dar istorie… De 14 ani.

Editorial apărut în “Jurnalul de Poftă Bună”, publicaţie a restaurantelor La Mama, numărul 1/2013.

Hits: 445

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

La Mama no. 8

Stau un noul restaurant La Mama, cel cu nr. 8, si imi dau seama ca trebuie sa ma reapuc de scris…:). De la petrecerea de deschidere a trecut deja o zi, de la sfarsitul acesteia,…, vorbim spre dimineata.

In urma cu cateva luni, mai precis spre sfarsitul lui martie cand a inceput acest proiect, nu stiam sigur ce va iesi. Erau multe idei noi, planuri si, poate cel mai important, dorinta ca dupa 4 ani sa fac un restaurant nou si, inevitabil deosebit…. stiu, stiu  ” orice pui isi lauda cioara ” …:))) invers, desigur.

Am adus cateva elemente de noutate in tot ceea ce a insemnat un restaurant La Mama, elemente pe care mi le doresc de ceva vreme si acum am avut ocazia sa le experimentez: o mare biblioteca de vin, care trebuie sa recunosc ca a devenit vedeta locului, un bar comod la care sa poti sta si manca si, nu in ultimul rand o zona de canapele, unde cei care vor sa leneveasca vor fi la ei acasa.  Am pastrat meniul, am pastrat evident preturile si incercam sa experimentam ceva produse noi: ma gandesc aici la hribii mei preferati cu smantana ( am scris un intreg post despre asta ) sau un pateu de casa… dar la final totul va depinde de ceea ce decide ca vrea maria sa clientul.

Intorcandu-ma la biblioteca mea de vin, aseara, un prieten, m-a intrebat daca asta este tot ceea ce am citit in ultima vreme… raspunsul a fost: ” printre alte cateva carti “… este drept ca sunt expuse cateva sute de sticle de vin si doar doua rafturi de carti.

Astazi in Bucuresti vremea a fost cam racoroasa pentru o zi de august asa ca  spre dupa-amiaza am deschis geamurile si toata strada, cu freamatul ei a intrat inauntru; acum, seara, imi dau seama ca schimbarea geamurilor cu unele care se deschid in totalitate a fost una dintre cele mai eficiente investitii.

Recitind ce am scris imi dau seama ca intreagul post este o lauda dar, ma simt atat de bine ca am terminat o prima etapa din ceea ce mi-am propus sa fac in acest an incat nu ma pot stapani. Luni intregi de emotii, ” lupte ” cu arhitectul – pe care il iubesc si ii multumesc si cu aceasta ocazie – cu contructorul, si el merita deasemenea toate multumirile, noptile in care am stat pana tarziu impreuna cu colegii mei, incercarile si tot ceea ce insemna un santier din care se naste pana la urma ceva frumos ma fac sa ma uit cu mandrie inapoi si sa fiu multumit de ceea ce am facut pana astazi.

Cred ca cel care a resimtit cel mai mult efortul acestor ultime luni a fost baietelul meu de 6 ani si jumatate care de multe ori nu stia ca fur din timpul lui pentru acest restaurant.

Petrecerea de aseara mi-a readus in minte ce bine este sa iti vezi prietenii aproape Toti cei care iti sunt aproape, care gandesc de bine pentru tine iti dau forta de a merge mai departe . Ne-am distrat, am baut un pahar de sampanie sau de vin, am mancat cateva dintre bunatatile pregatite de ” mama “, am ascultat muzica buna, veche cantata de Jazebel, o voce foarte placuta, am depanat amintiri si am ” citit ” ( baut ) o parte dintre cartile ( sticlele de vin ) din biblioteca

Acum, Lipscaniul renaste usor, usor, spre gloria pe care a avut-o probabil altadata aceasta strada celebra a Bucurestiului al carei nume vine de la negutatori din Leipzig, cladire dupa cladire se refac si doar timpul, care curge asa cum stie el incet dar inevitabil, isi va pune amprenta peste deciziile noastre.

Poate putin melancolic, poate usor obosit, optimst si, sper eu intotdeauna o gazda buna, eu si La Mama Lipscani va asteptam

Hits: 702

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Jurnal de calatorie – …prin Austria

Ma gandeam de multa vreme sa scriu ceva articole despre diversele calataorii pe care, ca orice muritor de rand, le fac. Si incepusem anul trecut scriind ceva dupa vizita la Dublin dar nu am postat niciodata.

Zilele acestea am ajuns din intamplare, cu ceva treaba, in Austria in munti, pe langa celebra statiune Zee am See. Zona frumoasa, excelent exploatata, care seamana foarte mult cu Bran – Moeciul nostru. Si daca cineva se supara de aceasta comparatie,… sa fie sanatos.

Diferenta fata de Branul nostru sta in excelenta exploatare a regiunii, a infrastructurii formidabile create, a muntilor facuti din partii de ski iarna si din piste de mountainbike vara,  a pistelor speciale pentru biciclisti create de-a lungul soselelor ( astfel, o cunostinta, si-a scos bicicleta din portbagaj si s-a gandit sa faca o tura… s-a intors in cateva ore cu 80 km la activ ). Diferenta vine din casele facute in spiritul muntelui, diferenta vine din folosirea resurselor pe care natura ti le pune la dispozitie, nu paraduirea lor, diferenta vine din intelegerea faptului ca oferind servicii si produse de calitate de calitate,  vin si banii.

Am stat intr-un hotel nu foarte luxos daca priveai strict in camera ( o camera mare, cu mobilier din lemn masiv simplu – exact ca la Bran intr-o pensiune taraneasca ). Totusi, cand deschideai dulapul, iti aparea o plasma moderna, baia era perfect utilata si aranjata si, hotelul avea : spatii de conferinte la cel mai inalt nivel, spa de 5 stele, zona fitness, piscina interioara si exterioara, sali de restaurante capabile sa faca fata la cateva evenimente mondene grele, sala de fotbal, tenis etc, teren de golf 18 gauri sau redus 6 gauri,  teren de calarie inclusiv cu zona de obstacole si herghelie proprie, si,… bomboana de pe tort, pista de incercari auto, atat sosea cat si munte….:). Parcarea si spatiile largi de la intrare sunt incluse.

Micul dejun si toate mesele au fost foarte bune si atunci am inceput sa ma gandesc cum este posibil… am vorbit cu oamenii, am privit, si…  tot respectul.  Nu vreau sa vorbesc acum despre cate fructe de mare am mancat intr-o tara care nu are deschidere la mare. Nu vreau sa spun ca pe lacul din Zee am See erau probabil mai multe yacht-uri decat avem noi in tara… vreau sa spun totusi ca in tot acest deliciu am stiut tot timpul ca sunt in Austria…carnati, speck, kirschlikior, bomboane Mozart, prajituri ca la Demel sau Sacher, etc.

Si pentru ca spiritul national este puternic, am facut o fotografie cu telefonul la unul dintre lucrurile incredibile vazute…. o carnatarie cu produse traditionale austriece intr-o benzinarie Shelll…. unic in Europa cum se lauda pustoaica de la casa.  Si mi-am adus aminte de slanina noastra, de carnatii de Plescoi sau cei oltenesti, de branza in scoarta de copac sau casul afumat, de pastravii in cetina, de ciorba de burta si de sarmale, de tuica sau de vinul nostru si, pentru a milioana oara poate, mi-am dat seama ca indiferent cat este de bine prin strainataturi… imi este dor de casa

Hits: 4988

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

La Mama – de 11 ani restaurantul tau de familie

Pagini de jurnal

In fiecare an aceasta aniversare imi umple sufletul. De la inplinirea primului an am inventat un mod unic, as putea spune, de a sarbatori aniversarile: creem un meniu special pe care il oferim din partea casei clientilor nostri.Intern, facem un concurs de gatit  sarmale, adica vedem care restaurant a facut cele mai bune sarmale in aceasta zi. Este greu sa alegi intre 6 restaurante care fac tot ce pot pentru a iesi pe primul loc. castigul este dat de recunoasterea interna si, evident, de automultumirea pe care o ai cand vezi ca clientii termina tot din farfurie.

Poate parea un gest prostesc acela de a oferi gratis mii de portii de sarmale, ciorba sau desert dar, intotdeauna am crezut ca trebuie sa intorci ceea ce primesti. In toti acesti ani am invatat ca fara cei aproximativ 5 000 de clienti zilnici nu as fi ajuns aici. Cand intru in unul dintre restaurantele mele vad cu placere figuri cunoscute, chiar daca nu cunosc persoanele, ma uit pe mese sau ma duc in spate in zona de debarasare sa vad daca clientii mananca sau nu tot din farfurii si, ma bucur sa vad ca farfuriile se intorc goale.

Imi dau seama ca din cand in cand mai si gresim. Imi dau seama de ce fel de pasiuni am reusit sa nastem dupa pasiunea pe care criticii nostri o pun in a ne arata erorile. Citesc constant pe internet laude si injurii si asta imi spune ca exist, imi spune ca lumea este sensibila la ceea ce facem noi. Nu exista perfectiune in industria restaurantelor dar ca si clienti ne-o dorim. Daca un lucrator face o greseala, umana dealtfel, este indezirabil si restaurantul si personajul dar daca un soft celebru, ca de exemplu sistemul de operare al unui calculator are un bug, este normal, restartez si gata. Si exemplele sunt nenumarate.

Am spus de nenumarate ori ca activitatea dintr-un restaurant este ca un drog de care nici nu mai poti si nici nu prea vrei sa te lasi. Intamplarile de zi cu zi creeaza acest drog. Oamenii multumiti precum si cei nemultumiti, farfuriile goale care se intorc de la mese, sticla de vin trimisa bucatarului ca semn de multumire – chiar, cand ati facut asta ultima data ? – clientul care vine la pranz cu colegii la o masa in fuga si seara cu iubita pentru un moment de relaxare, copii care isi aduc parintii sambata sau duminica la o masa de familie, batraneii care se tin de mana cand intra in restaurant si marg incet pana la masa lor, copii care alearga printre mese spre bucuria sau supararea altora, studentul care a luat examenul impreuna cu colegul care tocmai l-a picat, botezul unui nou nascut, masa cu prietenii cand iti aniversezi ziua, sau cand serbezi cununia, sau cand, inevitabil il cinstesti pe cel care a murit. Ciclul vietii in viata de zi cu zi.  Poti vedea restaurantul ca o sursa de evaziune, ca un rau,  ca un loc in care sa te simti furat, poti vedea restaurantul prin ochii si gandirea pe care vrei sa o ai dar, poti vedea restaurantul ca pe o fresca a vietii, ca pe o parte a acesteia,… ca pe un drog…

Ne place sa mancam, ne place sa bem un sprit, ne place sa ne intalnim sa socializam sa vedem si sa fim vazuti, ne place sa iesim la restaurant. Si ceea ce-mi place foarte mult,… este ca La Mama este in mijlocul acestor placeri, este restaurantul care isi iubeste clientii si care, imi place la randul meu sa cred, este iubit de catre clientii lui. In 11 ani am scris o parte din cartea restauratiei bucurestene sau chiar romanesti

Sunt melancolic si emotiv … pana la urma am implinit 11 ani… si am invatat multe…. si am trait multe…. si imi place ceea ce fac…. si,… va multumesc.

Hits: 735

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Ce nu putem manca …

            De multe ori si, uneori ma gandesc ca de prea multi ani ma uit ca nu putem manca in tara noastra scumpa si draga ( scumpa se refera la pretioasa nu la ce v-ati gandit voi …:) )

            Pana la urma motivatiile pentru care nu poti manca un fel anume intr-un loc sunt multiple dar, nu ma voi referi la un loc ci la ce nu prea poti ” hali ” in tara noastra  si nu din motive geografice ci din lene sau nestiinta….

            Inevitabil am sa incep cu,… nu cu fructele de mare ci cu o amarata friptura de miel. Gasim cotlete de berbecut sau frigarui si uneori urme de pulpa dar, intotdeauna ” made in Australia “. Arar, pe la o pensiune mai vrednica gasim si un protap delicios. In Barcelona, in aproape orice carciuma puteai savura o pulpa de miel la cuptor, frageda, simplu de facut,… de neuitat. Cred ca odata cresteau miei in Romania si in alte timpuri decat de Paste

            Sa ne intoarcem acum la celebrele fructe de mare: rapane ( parca asa se scriu ), midii, pesti specifici inclusiv calcan,…, sa tot mananci,… pacat ca nu la noi in tara, chiar daca sunt produse ale Marii Negre.

            As mai putea sa ma gandesc acum la purcelul de lapte, la tot ce imaginatia romanului a facut din porc de Craciun, la faptul ca intr-o tara de vanatori nu avem vanat, importam salau si pestele la ordinea zilei este somonul, iar icrele de pastrav sunt de negasit. As putea continua la nesfarsit pentru ca sunt masochist cu mine si sadic cu cei care citesc…:)

            Ce este de facut ?

            Sa salivam, desigur si, sa ne infruptam atunci cand calatorim.

            Am mai spus-o intr-un articol precedent ca daca industria asta ar fi politica de stat atunci ea ar putea sta la baza unei parti de relansare a economiei. Daca ma uit la ce bunataturi am enumerat mai sus imi dau seama ce bucata mare de agricultura este lipsa. Si imi aduc aminte ca nu mai simt de ceva vreme gustul adevarat de rosie, ceapa, varza sau castravete. Si incep sa ma gandesc sa devin nationalist. Daca nationalist ar inseamna ca imi doresc sa vad turme de mioare, terenuri cultivate, pietele bogate, ferme piscicole si inca o suta de mii de astfel de lucruri.

            Si de fapt, vreau sa aud puhoaiele de turisti straini laudand mancarea romaneasca si pe mine luptandu-ma de la egal la egal cu lumea asta mare.

Hits: 2431

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0