Articole

Experiment Social

De la bun inceput vreau sa spun ca eu nu contest existenta acestui virus, ci doar diferenta enorma intre impactul real si masurile luate… si nu doar la noi, ci pretutindeni. Cunosc persoane care s-au imbolnavit, s-au insanatosit si culmea cunosc si personae care au in familie decese datorate comorbiditatilor probabil agravate de acest Covid. Deasemenea stiu si despre urmele lasate de acesta sau de tratamentul impotriva acestuia.

Acest articol il scriu in baza informatiilor evident incomplete pe care le am, bazat pe cata cultura, stiinta sau informatii am. Pana la urma nu sunt decat un simplu carciumar si probabil ca nici macar cartea de bucate nu am citit-o pana la capat . Deci, oricand puteti decide a nu citi.

Am sa fiu cinstit si am sa spun ca sunt placut impresionat de numarul mic de cazuri din tara noastra si stiu ca una dintre principalele justificari este setul de masuri luate… ca nu vreau sa ma gandesc ca o colonie nu trebuie distrusa chiar de tot sau ca atata statistica stim.

Ceea ce ma deranjeaza teribil si sunt sigur ca nu numai pe mine este, asa cum am spus mai sus,este nepotrivirea flagranta intre masurile luate si efectele epidemiei.

In acest moment mai putin de 0.08 % din populatia tarii este afectata, adica imbolnavita si mai bine de jumatate sunt deja vindecati. Si varful a trecut inainte sa apara. Daca astazi, sau maine decidem sa relaxam, intrebarea care se pune este, asa cum am mai spus, cum relaxam la 200 cazuri / zi cand am strans robinetul la 30 de cazuri / zi ? pentru ca problema esentiala in acest moment este ca daca intr-o saptamana sau doua vom avea o crestere exponentiala a numarului de cazuri atunci inseamna ca decizia de relaxare la nivel national sau international este gresita. Daca din contra, nr de cazuri nu va creste exponential, atunci toate masurile luate au fost degeaba. 

Suparator pentru fiecare dintre noi, cred eu, este ca guvernantii de peste tot nu spun adevarul. Ei, inevitabil, au si au avut informatii de multa vreme. Tocmai acest mod mimetic de a actiona a mai multor tari este suparator ( nu exista coincidente ), mai ales cand incerci sa coroborezi cu alte lucruri pe care le citesti sau vezi. Pare a solutie venita in plic. Inocularea fricii este de asemenea suparatoare.

 Dar sa detaliem:

Asa cum am mai spus, nu inteleg motivatia pentru care restaurantele sunt inchise dar magazinele de bricolaj nu, in conditiile in care in acestea din urma este o inghesuiala de nedescris. Si nu vreau sa ma gandesc ca industria de restaurant nu conteaza pentru Guvern si nici ca trebuie protejate companiile straine…. Pot intelege insa ca Executivul nostru nu cunoaste si nici nu respecta aceasta industrie. Si atentie ca nu am nimic cu magazinele acestea si nu ma refer doar la ele…

Recunosc ca nu inteleg aceasta frica a autoritatilor fata de restaurant, incat sa riste acuze de neconstitutionalitate sau “ noaptea ca hotii “ doar pentru a da la 23.30 o lege cu directiva clara spre motivul fricii lor. Nu ma intereseaza in contextul acestui post celelalte articole din lege deasemenea importante. Si nici politica.  Citind aceasta lege raman uimit de lipsa de cunostinte sau de dezinteres fata de problematicile industriei si nu numai. Ca de exemplu: 

  • cum mentii distanta minima intr-o bucatarie de 10mp cu 2 lucratori ?
  • intr-un foodtruck mai pot sta 2 lucratori ?
  • doi parteneri de viata trebuie sa pastreze cei 4mp intre ei la intrarea in restaurant ?
  • grupurile care vin impreuna trebuie sa intre in restaurant unul cate unul ?
  • termoscanarea este valabila peste tot ? institutiile statului, companii, transport in comun, gari de toate tipurile, etc ? de azi ?
  • daca un individ are temperatura trebuie oare si testat sau doar il dam afara din restaurant si il lasam sa infecteze pe altii ?

Deasemenea, intr-un restaurant, si spun din experienta proprie, se respecta mult mai riguros dezinfectarea suprafetelor, distantarea oamenilor sau prezenta biocidelor decat in orice supermarket, transport in comun, etc. Dar cu toate astea noi vom fi usor de aratat cu degetul. Stiti ca astazi cand vorbesc sunt clienti atat de stresati care striga la noi sa lasam mancarea in fata usii ca sa nu existe intersectie ? Slava Domnului ca avem solutia de a putea plati in momentul comenzii…:)

Am spus si o sa mai spun ca restaurantele sunt Acarul Paun cel mai la indemana. Evazionisti, hoti, inculti, exploatatori si multe alte “ calitati “ si culmea culmilor acum sunt locurile cu cel mai mare loc de posibila infectie. Daca spun ca este un experiment social, tocmai de aceea spun. Restaurantele nu sunt nici pe departe atat de periculoase ci din contra. Dar faptul ca ele reprezinta una dintre placerile noastre ale tuturor, peste tot in lume, de aceea ele sunt acum afectate. Poate sa para tras de par dar cum ar fi sa fie adevarat ? Sau poate pentru ca industria poate fi puternica dar marea majoritate a noastra suntem lipsiti de resurse ?

Suma masurilor, din pacate nu cred ca este similara cu gravitatea epidemiei dar nici nu este corelata la nivelul intregii economii. Dubla masura nu mi-a placut niciodata dar ea astazi functioneaza in acest caz. Modul in care se inoculeaza frica de moarte prin frica de infectare nu este correct. Am spus si am sa mai spun ca daca nu am fi avut mass media si internet nu am fi avut pandemie dar pentru ca avem comunicare de ce oare trebuie sa o facem pe baza de frica ? Oare nu avem pandemie in fiecare an ? Oare HIV nu este o pandemie veche de 40 de ani cu care traim pana si in Romania ? Oare gripa sezoniera nu este o pandemie uzuala ? De ce guvernele diverselor tari trec la Covid si persoanele moarte altfel ? ( avem suficiente exemple ). Cum am mai spus acum multi ani de zile, ii lasam pe oameni sa fumeze, ii combatem ca o fac dar ne bucuram de accizele pe care le platesc ? Nu vi se pare ca e un scenariu repetitiv ?

Starea asta va trece in aproximativ 2 ani dar este important cum ne va afecta: 2 ani pierduti, schimbarea comportamentelor umane, falimente sau insolvente cu duiumul, distrugetrea muncii de o viata a unor oameni dar, ce conteaza daca statistica va arata ca 1.5 % din PIB a fost afectat ? sau ce conteaza daca rezultatul statisticii va arata unde se duce lumea, pentru a sti sa/ sau cum sa o conducem ? Si ce nu imi place ? Nu imi place ca dupa ce am muncit o viata, am platit milioane Statului Roman, am respectat legile si regulile sociale, astazi, se dovedeste ca sunt nimic…. Dar nu numai eu ci si…TU

Hits: 864

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

De ce nu as deschide inca restaurantele….

In perioada aceasta, de mare pandemie, mare restrictie la orice dar mai ales mare lipsa de comunicare din partea organelor abilitate, lipsa care imi da senzatia de impotenta, de necunoastere a urechilor de pe cap, cum frumos spune o vorba din popor, tot felul de persoane sau personalitati isi dau cu presupusul despre deschiderea restaurantelor. Eu nu as avea o problema cu acest lucru daca….

Ei bine daca, toti acesti oameni si nu numai imi garanteaza ca ei si toti ceilalti vor fi macar in acelasi ritm ca odinioara la restaurant, consumand… si cu turistii dupa ei 🙂

Sau daca nici pandemia dar nici Statul, care este mai rau uneori, nu vor veni peste mine pe principiul” nici usturoi nu am mancat nici…”… si altele

Dar din pacate stim ca asta nu se va intampla. Regulile de distantare sociala pe care le exersam de ceva vreme au devenit parte din natura noastra umana. Am ajuns sa acceptam botnita, chiar daca in scoala invatam ca boierii rai o puneau taranului roman ca sa nu manance in timpul culegerii roadelor, ca parte din normalitatea zilelor acestea, sperand, dar peste ceva vreme vom uita si de speranta, ca intr-un maine ne vom elibera de ea. Este nu este eficienta, botnita, scuze masca, este un siombol. 

Starea de Urgenta va trece mai devreme sau mai tarziu dar sigur cu mult inainte ca aceasta criza sanitara sa treaca. Deci vom iesi pe strazi, vom merge la serviciile noastre cu frica de infectare., dar vom crea focare de infectie.

Statul nu putea sustine dinainte de inceperea crizei ceea ce se / s-a intamplat, ei o stiau, totusi am mers pe idea de a izola majoritatea de o minoritate ( cei sanatosi de cei bolnavi ) cand puteam face invers si efectele erau infinit mai bune. Nu mai conteaza, timpul nu se mai da inapoi. Cu toate astea, vrem sa pornim economia, acum cand criza sanitara este in toata plenitudinea ei, cand amenintarile inca sunt amenintari…de ce ?, poate pentru ca nu mai sunt bani? nici nu erau. Poate pentru ca lumea nu mai suporta izolarea, poate pentru ca se pierde capital politic, poate pentru ca …..?.

Intorcandu-ma strict la industria in care functionez, cred si este doar parerea mea, ca deschiderea restaurantelor nu este o solutie buna. Din mai multe motive pe care voi incerca sa le enumar in continuare. Macar o parte dintre ele.

Regulile de distantare sociala vor impune ca sa se micsoreze nr de locuri in restaurant pana la nivelul la care unele restaurant nu vor avea cum sa fie rentabile. Deasemenea, aceleasi reguli vor crea tot felul de idei ( deja au aparut sugestiile ) de separare a meselor cu geam sau plastic, lucru care pe langa costuri distruge taman idea de spatiu  comun, placut. La restaurant nu te duci sa te adapi ci te duci sa socializezi, sa te intalnesti cu alti oameni…J. Restaurantul nu este definit de masa de doua personne tacite ci de masa de 6 sau 10 personal vesele, care rad si se simt bine impreuna.

A doua sau a treia zi de la redeschidere, marea majoritate a proprietarilor isi vor cere chiriile, furnizorii de utilitati utilitatile si furnizorii banii pe marfa. Nu spun ca este anormal dar atunci vom inregistra un nr urias de falimente, insolvente si cereri de somaj. Putina lume intelege ca a doua zi dupoa deschidere incasarile in situatiile fericite vor fi undeva la 30 %

Deasemenea, toata lumea va considera normal ca restaurantele sa ia masuri de protective sanitara: masti, manusi, biocide, eventual combinezoane, etc. nu conteaza costul acestora, ele vor trebui sa fie dar, sa nu se regaseasca in costul produsului…, ba mai mult, dupa aceasta perioada in care clientul a inteles cu cat gateste acasa, pretul de la restaurant nu ii va mai parea atractiv… uitand ca exista costuri… parca acasa nu exista…J.

Si apropo, ospatarul ia comanda cu manusi de unica folosinta si masca si clientul fumeaza la terasa sau isi bea berea sau paharul de vin tot prin masca ?

Intr-o zi, fara vreo intentie oneroasa, un client se va imbolnavi de la un angajat sau un angajat de la un client. Nimeni nu a vrut dar, s-a intamplat. Si ospatarul devenit peste noapte contagios va infecta la randul lui alti colegi, care la randul lor vor infecta alti colegi, clienti sau rude. Si uite cum am creat un focar de infectie. Si uite cum restaurantul se va inchide pentru dezinfectie, personalul va intra in carantiuna platita de companie si cei infectati in spital. 

  • si ce se intampla cu imaginea restaurantului respectiv? Va asteptam sa va infectam la noi )) Sau pe prietenie intre restaurante: “ nu veniti la noi, pentru Covid mergeti la vecinu’ “ 🙂
  • si ce face restaurantul daca personalul reclama accident de munca ?
  • si ce face restaurantul daca clientul reclama ca s-a infectat in restaurant si cere daune interese ?

Discutia este deschisa si situatiile nu sunt doar cele prezentate. Poate ca sunt eu usor negativist, credeti-ma nu sunt, si vreau sa gasesc ceva rau si acolo unde nu exista dar, prefer sa nu am dreptate in aceasta situatie decat sa am.

Pentru ca sa se deschida restaurantele Statul trebuie sa elaboreze un standard de securitate sanitara pe care daca il respecti sa fii exonerat de raspundere, deasemenea trebuie sa reglementeze foarte bine problema dintre chiriasi si proprietari, relatia cu Statul vav de taxe si utilitati ( chiar daca acestea din urma nu mai sunt alte Statului acesta din urma trebuie sa si le asume intr-un fel ) si inca unele mici probleme. Si atentie, nu ma refer la mine ci la industrie in marea ei majoritate, dupa discutii avute cu multi proprietari de crasme din toata tara.

Haideti sa ne intelegem putin: noi ca si companie ( si nu numai noi ), nu am fi avut nevoie de nimic de la Stat dar acesta a decis sa ne trimita acasa, sa ne inchida restaurantele…nu conteaza banii pe care 21 de ani i-am dat ca taxe…, nu conteaza sutele de angajati, intr-o zi, nu ai mai contat. La ora cand scriu aceste randuri banii pt somajul tehnic au intarziere o saptamana.. si este prima luna, cu cei mai putini bani de platit, deci nu sunt bani…. Si atunci la ce sa ma astept de la Stat la altceva decat la promisiuni desarte si la viol ? Trauma societatii noastre este ca suntem condusi de oameni care se cred mari dar au oa mici. Scuze…:)

In incheiere voi spune ca eu cred ca anumite industrii trebuie sa ramana inchise pana la sfarsitul pandemiei.Si industria ospitalitatii este una dintre ele. Pana cand 10 – 14 zile la rand nu mai avem nici un caz nou. Pana dispare riscul unor noi focare de infectie sau a infectarii…, pana dispare distantarea sociala… pentru ca pana si in timpul razboaielor, dupa bombardament oamenii ieseau sa bea o bere, fericiti ca au scapat, stiau ca nu patesc nimic atunci… restaurantul la final este despre bucurie, despre speranta, despre conexiunea sociala…, niciodata despre distantare.

Hits: 2462

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

…vreme trece …vreme vine :)

Toti aniversam orice. Dintotdeauna si intotdeauna se va intampla asta… 🙂 Si ne place. Este gaselnita noastra pentru a ne manifesta bucuria, este dorinta de a ne lauda, de a impartasi cu prietenii si nu numai bucuriile noastre sau amintirile dragi.

Ne inventam aniversari: o luna de cand ne-am pupat, ne-am cunoscut sau de cand suntem impreuna ( nu va ganditi la prostii ! ), precum si o luna la noul job ori 3 saptamani de cand ne-am mutat; sau le luam gata inventate si atat de uzuale ca par normalitate: mai imbatranim un an, casnicia s-a mai rodat etc., dar singurele aniversari reale, de necontestat, sunt cele care trec proba timpului: nunta de aur, 166 ani de Carlsberg, 115 ani de Pepsi, 73 ani de McDonald’s sau 14 ani de La Mama. Ups… si am ajuns la miezul problemei. Micul restaurant de langa Dinamo, un business nascut dintr-o dorinta ascunsa, poate nescrisa pe de-a’ntregul pana acum, un mic restaurant care ascundea dorinta unei dezvoltari uriase, dar nu putea sa spuna asta atunci… s-a facut baiat mare… are Buletin…:)

In 14 ani am creat admiratori sau nu, angajati model si nemultumiti,  prieteni si dusmani dar, dupa tot acest timp, imi aduc aminte de vorba fostului meu partener: “durata de viata a unui restaurant este de 3, maxim 5 ani” si, daca as fi crezut asa ceva, milioanele de sarmale, gratare sau ciorbe nu si-ar m-ai fi spus povestea. Sutele de locuri de munca, milioanele de euro investite sau platite ca taxe in toti acesti ani… ma uit in urma si… sunt Mandru. Si imi aduc aminte cat de mandru am fost atunci cand, ” baiet fiind “, la 14 ani, mi-am luat buletinul…:)

Astazi, la aniversarea a 14 ani de cand activam pe piata de restaurante din Bucuresti si Romania, imi dau seama ca am scris o pagina de istorie in acesta bransa. Poate ca voi fi acuzat de infumurare, dar stiu cum s-a schimbat fata acestei industrii in toti acesti ani si stiu ce am facut noi, ce bariere am daramat, ce obisnuinte am schimbat.

Editorul ziarului nostru intern, Jurnalul de Pofta Buna,  mi-a spus odata ca ar trebui sa fac o lista cu inovatiile pe care le-am adus industriei. In acel moment am inceput sa ma gandesc: o fi faptul ca am invatat (greu!) ospatarii sa nu mai manance din portia clientului ? Sau o fi implementarea standardelor de calitate ? Sau poate alta culoare pt lemnul din restaurant decat venghe sau natur, sau poate aplicatia pentru smartphon-uri, sau… taci Cataline…. inovatia adusa de La Mama in industria restaurantelor este data de …. sarmale… Nu! Poate de ciorba de burta sau poate de ciorba radauteana… Nu, asta nu se poate pentru ca abia a fost introdusa (de 3 ani!)! Atunci sigur este ciorba taraneasca cu afumatura, reteta mamei mele… nuuuuuuu… in esenta, ceea ce am reusit noi sa facem in toti acesti ani a fost sa aratam lumii, oamenilor normali si tuturor celor care vor sa petreaca o seara normala sau un pranz obisnuit, fara fitze, aducand bucataria normala romaneasca, cea de la mamele noastre de acasa, aceea pe care acum multa vreme am numit-o ” citadin romaneasca ” si, cum ziceam, aducand aceasta bucatarie, aproape de client, de omul normal, de comportamentul normal al fiecaruia dintre noi, de la “vladica la opinca”.

Si dupa 14 ani, iti multumesc mama… ca m-ai invatat bunul simt… In rest, cu 7 ani de acasa bine intipariti in minte si in caracter, 7…14… sau 21 de ani de existenta nu sunt decat… vreme trece, …vreme vine…

Hits: 235

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0

De ce “La Mama”

27 februarie: o zi de sărbătoare pentru noi. Este chiar aniversarea noastră. Aşa cum un copil îşi aşteaptă – tropăind – ziua de naştere, savurăm şi noi – în fiecare an – perioada dinaintea aniversării, condimentată de adrenalina pregătirilor. N-am omis vreun invitat? S-a comandat suficientă băutură? Atenţie la înfăşurarea sarmalelor! – mândria noastră. Au venit baloanele? Şi multe alte detalii organizatorice…

Privind din afară, nu pare mare lucru. Din perspectiva timpului, însă, ne-am maturizat. Acum, la vârsta „buletinului”, realizăm că suntem printre cei mai vechi din această piaţă frumoasă, dar complicată.

Am fost deseori întrebat cum am ales denumirea „La Mama”. Simplu, dar fabulos! Şi nu pentru că numele ne-a asigurat succesul, ci pentru că denumirea ni se potriveşte în tot ceea ce am făcut şi facem.

Iniţial, aveam doar sloganul: „ca la mama acasă”. Şi îmi doream un restaurant tradiţional românesc, gen „Coliba haiducilor” din Poiana Braşov – pentru care aproape că aveam un cult. Deja vedeam ospătari îmbrăcaţi în costume populare, mâncare servită în vase ceramice tradiţionale, funii de usturoi şi de ceapă, pe lângă ştiuleţii depănuşaţi pe jumătate – pe pereţi. Declamam în serie sintagme în care includeam aproape obsesiv cuvintele „Rustic”, „Turist” şi „Haiducesc”. Dar nimic nu părea că sună ca din inima Bucureştiului.

În acest timp, restaurantul se construia, lemn cu lemn. Într-o dimineaţă de sâmbătă, m-am dus să inspectez starea lucrărilor. Restaurantul era aproape gata: acoperit, cu geamuri şi uşi, dar cu lemnul brut, natur, nevopsit încă. Ferestrele mari asigurau o lumină perfectă restaurantului care dorea să se nască. Dar, nu avea nimic rustic, tradiţional. Părea, mai degrabă, un cochet bistrou franţuzesc – cu geamurile lui mari, prin care puteai privi oraşul. Bine, şi ce facem cu denumirea?

Am plecat, împreună cu fostul meu coleg Giani Corentti, să bem o cafea. Şi să ne mai gândim. Ne place sloganul, nu vrem să renunţăm la el. Dar ce nume îi dăm restaurantului? Într-o piaţă crudă, ca aceea din 1999, trebuia să creezi ceva frumos, ceva care lipsea din Bucureşti, ceva nou – care să te scoată din mulţime. Şi dacă tot vroiam să mănânc în restaurantul meu ciorbe şi mâncăruri gătite (nu obositele fripturi cu cartofi prăjiţi), ne-am gândit (în timp ce amândoi sorbeam din cafea): păi, dacă e „ca la mama acasă”, de ce să nu fie „La Mama”?! Ne-am uitat unul la altul şi am concluzionat: „Sună bine! Ne trebuie puţin tupeu ca să facem asta. Sau curaj”.

Restul este istorie… Frumoasă, dar istorie… De 14 ani.

Editorial apărut în “Jurnalul de Poftă Bună”, publicaţie a restaurantelor La Mama, numărul 1/2013.

Hits: 365

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0

sa discutam despre franciza

Acum ceva vreme eram foarte mandru si increzator in deschiderea primei francize. Astazi am inchis-o si ma intreb de ce ? Ce nu a mers bine…?

Sunt multe motivele pe care le-as putea gasi dar, nu ma mai intereseaza, nu mai conteaza,… . Ceea ce cred ca este important acum este sa fac o analiza simpla a cum sa reusesti in franciza pe viitor

” Omul sfinteste locul “, este un adevar incontestabil.

Ma gandesc ca in loc sa continui acest post ar trebui sa fac ceva nou pentru acest blog: sa astept parerea celor interesati, a celor care au un punct de vedere, o experienta demna de luat in seama sau, pur si simplu a celor care au ceva de spus,…, pentru ca este frustrant sa crezi ca franciza inseamna dezastru pentru o afacere pe care ai construit-o in ani,  cu munca si daruire

Astept……….

Hits: 423

Share and Enjoy !

0Shares
0

0
0