Aud la stiri despre un nou impozit ” specializat ” pe restaurante: impozitul forfetar. Este inca un proiect dar nu m-ar mira daca ar deveni real in foarte scurt timp
Nu conteaza motivatiile acestuia, nu conteaza contextul, conteaza ca el vine deoarece din industrie trebuie sa se stranga mai multi bani. Am spus atunci cand am propus infiintarea unei Asociatii Patronale ca rolul acesteia este de a discuta cu guvernul in astfel de cazuri. Poate fi o motivatie suplimentara.
In aceste conditii, avand in vedere ca acest impozit vizeaza in mod direct industria restaurantelor, as fi curios sa stiu care este parerea d-voastra despre acest fapt
Astazi, 31 martie a aparut o stire pe agentiile de presa care a generat acest articol. Initial, a fost un articol independent care a fost postat independent dar ulterior am decis sa pun laolalta tot ce este referitor la acest subiect,…., pentru ca poate este prea fierbinete subiectul…:). Asadar, articolul din data de 31 martie il atasez acestui articol, si cred ca in continuare vor mai exista completari.
… continuare
Astazi a aparut pe agentiile de stiri faptul ca ministrul finantelor a decis introducerea impozitului forfetar.
Intr-o societate normala, acest impozit este probabil mana cereasca atat pentru stat cat si pentru contribuabil. Totusi, in conditiile Romaniei de astazi in care doar prostii sunt platitori de taxe, acest impozit nu pare a fi decat o taxare suplimentara a veniturilor.
Nu sunt proprietarul nici unei microintreprinderi deci nu pot fi acuzat de interese ascunse. Totusi, atunci cand au fost inventate aceste microintreprinderi ele au avut scopul declarat de ai ajuta pe antreprenori in lupta cu impozitele crescute. Sa inteleg ca acum acestia sunt acuzati ca folosesc prea mult un mijloc pus la dispozitie de autoritati ? Dar oare organele de control abilitate de ce nu au descoperit neregulile, daca ele exista ? Pentru ca daca ele nu exista atunci un bir suplimentar nu poate decat sa euthanasieze o economie privata aflata deja in colaps. Iar daca intreprinderile acelea sunt totusi profitabile si proprietarii lor reusesc sa ascunda veniturile atunci unde sunt organele de control ?
Toata aceasta vorbarie este pana la urma o furtuna intr-un pahar de apa, deoarece nu va tine nimeni cont de ea. Totusi, nu pot sa nu ma intreb de ce platitorii de taxe vor fi tot prosti iar cei care pana acum nu le-au platit raman in continuare smecheri…
Iar daca legea va fi data pentru ca smecherii sa nu mai fie smecheri iar prostii sa nu mai fie prosti, atunci imi cer scuze pentru neincredere.
No offense.
Daca tot este un subiect la moda,…:) – completat in 13.04.
Uitandu-ma la ce am scris pana acum imi vine sa zambesc. Nu reneg ce am scris, pentru ca stiu ca am dreptate. Impozitul forfetar nu spun ca nu este bun, spun doar ca este o solutie disperata si culmea picata, macar teoretic, prost.
Referindu-ma strict la lumea restaurantelor nu am cum sa fiu de acord cu recunoasterea oficiala ca multi nu platesc impozit…!? Nu am cum sa fiu de acord pentru ca asta ar insemna ca am fost pana acum un dobitoc pentru ca eu am platit. Este drept ca atunci cand intr-un restaurant plin cu clienti, la ora 21 primesti bonul fiscal nr 12, ceva este ” putred in Danemarca “. Impotenta unui sistem administrativ de a strange impozitele, nu ar trebui sa se rezolve prin introducerea de noi impozite. Nu de alta dar, in felul acesta, vor aparea noi solutii de eludare. Prima decizie ar putea fi aceea de a strange impozitele reale din piata. Ar putea fi prima masura de asanare si abia apoi putem vorbi de altceva.
Pana sa ma gandesc sa scriu, legea privitoare la TVA-ul nerambursabil a trecut razant pe langa buzunarele noastre. Furtuna intr-un pahar de apa dar, ce sperietura…!?
Ca guvernul isi doreste bani, o stie toata lumea, ca ma face pe mine, sau pe altii sa ne gandim cum sa scapam de aceste legi, pentru a putea supravietui acestei perioade, ei bine,…., asta este cu totul altceva. Culmea este ca pe mine personal acest impozit nu ma afecteaza.
Ma intorc si spun ca de fapt impozitul forfetar este bun. Cum este el aplicat precum si momentul sau circumstantele sunt proaste. Drept pentru care, as prefera sa vad intai ca avem un guvern cinstit cu el insusi, capabil sa fie echitabil – o conditie esentiala dealtfel – si apoi sunt de acord sa introducem orice impozit, cat de forfetar se va vrea…:(
Pana atunci, am in continuare sentimentul ca prostii cu prostii, smecherii cu smecherii,…, nu de alta dar eu sunt un constant si bun platitor de impozite.
era sa uit: cred ca asta este grila de impozitare propusa:
· cifră de afaceri sub 12.000 euro: impozit de 500 euro
· cifră de afaceri între 12.000-50.000 euro: impozit de 1.000 euro
· cifră de afaceri între 50.000-100.000 euro: impozit de 1.500 euro
· cifră de afaceri între 100.000-un milion euro: impozit de 2.000 euro
· cifră de afaceri între 1-5 milioane euro: impozit de 2.500 euro
· cifră de afaceri între 5-30 milioane euro: impozit de 5.000 euro
· cifră de afaceri peste 30 milioane euro: impozit de 10.000 euro
Hits: 429
Share and Enjoy !
Comentarii