Citesc pe bloguri…

Citesc pe bloguri o gramada de comentarii despre restaurante. In general sunt negative, dar este stiut ca oamenii scriu cand sunt suparati si vor sa se descarce. Sunt si raspunsuri pozitive, ca sa fiu corect, chiar daca putine.

Altceva insa ma intriga. Industria restauratiei este cel mai des intalnita pe bloguri sau forumuri la capitolul reclamatii, suparari, invective. De ce domnilor ? Si de catre cine ?

Oameni de toate categoriile se simt datori sa arunce cu noroi la cea mai mica greseala a unui ospatar, bucatar, etc. toti spun ca trebuie luata atitudine , ca asa ceva nu se mai poate, ca tara asta…bla, bla, bla. Sunt de accord ca trebuie luata atitudine. Sunt de acord ca tara asta…, bla, bla, bla.

Sunt curios cati dintre cei care iau atitudine sunt mecanici auto sau vanzatori in supermarketuri – nu de alta dar la ultima revizie doar au stiut sa-mi ia banii nu sa-mi si repare masina si m-a costat de parca mi-as fi luat una noua, iar cand am fost ultima data la cumparaturi, vanzatoarea a inceput sa tipe la mine sa nu mai stau la casa ei ca ea trebuie sa plece acasa. Si atentie ca sefii lor agreeaza acest comportament. Sefii acestia sunt nemultumiti cumva de serviciile din restaurante ?

Mi-au schimbat rata la un credit ipotecar cu 50 %. Sper ca nu este nimeni din sistemul bancar care sa ia atitudine prin restaurante. Primesc sms-urile de cate doua ori si le si platesc de doua ori, iar compania de telefonie spune ca nu este de la ei. Uitati cum se fac banii in unele domenii. Luam ceva atitudine ?

Ati fost la doctor de curand ? Cunosc medici buni,… dar si pe unii care merita inchisi. Sau nu cumva vreti sa mergem sa ne platim taxele ? alea multe ? ia cineva atitudine ?

Este usor sa dai in cei pe care ii consideri mai slabi sau mai prosti, sau sa fii cocos in spatele unui anonim nick name.

Exemplele pot continua si nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu spun ca in restaurante nu se intampla greseli. Spun doar ca ele sunt umane. Spun doar ca ele se intampla in tot sistemul si pentru a le diminua este necesara contributia noastra a tuturor. Munca fiecaruia este grea si trebuie apreciata ca atare. Poate ca unii au facut scoala altii nu, dar asta nu le da dreptul primilor sa se considere mai destepti sau mai pretiosi. Asta nu le da dreptul sa arate cu degetul

Atitudinea este probabil lucrul cel mai important. Atitudinea noastra ca si clienti, atitudinea noastra ca si lucratori. Cred ca rar un client se gandeste atunci cand vede un lucrator toxurn ca poate acesta tocmai a fost jignit de catre un alt client. Si credeti-ma sunt mai dese cazurile cand se intampla asta decat cele in care lucratorul nu vrea el sa fie vesel. Am auzit de atat de multe ori apelativele : sluga, zdreanta, nesimtit, capra, etc, incat doar educatia si un respect exagerat pentru “ maria sa clientul “ m-au facut sa nu ma inraiesc si sa nu spun ca intr-un frumos film: “ in Franta, clientul nu are niciodata dreptate “ ( filmul se numeste Un An Bun ).

Destule cuvinte despre acest subiect sensibil. Cred ca, fiecare client ar trebui sa plece de la premisa ca nimeni nu ii vrea raul in restaurant ci, din contra, lucratorii sunt acolo pentru a-I servi. Daca apare o problema, ea este in general o intamplare si va rog, tratati-o cu normalitate. Nu de alta, dar nimeni nu va ia capul atunci cand, la locul d-voastra de munca,gresiti 

Hits: 2962

22 raspunsuri
  1. alalala
    alalala says:

    Mi se pare ridicol ca o persoana in industria prestari servicii sa incerce din tot dinadinsul sa minimalizeze drepturile clientului. Dragul meu, intr-un restaurant daca vrei clienti le stergi si pantofii! Dar nu-i bai, eu sper ca o sa dea faliment spiritul asta.

    Răspunde
  2. Cezar
    Cezar says:

    Nu sunt de acord cu afirmatia lui alalala, postata anterior: nu cred ca, atunci cand platesti pentru serviciile unui doctor, ai asteptarea sa-ti faca pantofii.

    Răspunde
  3. Nick
    Nick says:

    Parerea mea, proprie si personala legata de subiectul in discutzie este urmatoarea:
    Nu trebuie nici sa pleci de la premiza: Stuff-ul care ma serveste merita calcat in picioare si jignit la cea mai mica abatere, pentru ca pot, shi pentru ca EL ma SERVESTE pe MINE
    Nu trebuie pe de alta parte nici inghitzite acele atitudini de genul “taci mha shi zi bogdaproste ca tzi-am adus sa bagi in tine”

    Cel mai corect mi se pare ca atunci cand sesizezi o chestie nashpa, sa o sesizezi intr-un mod cat mai obiectiv si politicos, sa urmaresti daca s-a remediat sitatzia, si, in functzie de ce finalitate a avut interventzia ta, sa iei sau nu o alta masura (sesizarea superiorilor, etc.)

    IN NICI UN CAZ nu cred ca o persoana care a ajuns la un anumit grad de inteligentza va incepe sa ishi bage shi sa-shi scoata diverse pentru ca o chelnaritza a greshit nu shtiu ce. Numai un Low-IQ-ist va avea reactzia asta (probabil incercand sa isi acopere anumite complexe si frustrari).
    Pe de alta parte, shi ei trebuie sa manance undeva, asha ca nu avem cum sa nu ne lovim de ei.
    Si daca ne lovim din greseala de ei, ii recunoashtem dupa: “Bhaaa.. pe unde p… m.. te uitzi!!!!”

    Ce am spus mai sus se poate aplica in orice situatzie, in orice domeniu si este o chestiune de bun simt: respecta pentru a fi respectat.

    P.S. Pe cand urmatoarea Cuba Night Party la Cafepedia?

    Răspunde
  4. Alex
    Alex says:

    Atitudinea inumana sau lipsa de respect, consideratie, empatie, s.a.m.d. tine de OM in primul rand. Tara asta e plina de nesimtiti si asta e un adevar incontestabil, oricat ar fi de abuzata replica asta 🙂

    Pe de alta parte orice meserie are un status care poate fi depasit sau nu tot in functie de posibilitatile personale ale omului.

    Deci, nimeni nu merita “calcat in picioare” dar trebuie observat si faptul ca rolul acelui om in acel moment este te serveasca pe tine si conteaza cum o face. Daca ospatarul e servil de felul lui pentru ca asa a invatat ca trebuie sa fie, nu l-a ajutat nici cel de sus si are doar 4 clase, e intimidat de domnul cu gura mare pentru ca pare un “greu cu bani” si asa mai departe, saracul om va fi gaina de jumulit pentru oricine care simte ca “e dreptul lui sa fie pupat in fund”. Daca, pe de alta parte, tanarul face si el un job sa-si plateasca facultatea, are personalitate, ii umbla mintea, nu are inhibitii, etc. sunt sigur ca va impune un cadru mai… marog, echilibrat intre el si client. Pentru mine conteaza sa tin minte chelnerul si sa se creeze o atmosfera cordiala. Ma obosesc la culme astia, saracii, care iti vin la masa si iti recita acolo poezia pe care o spun la altii 100 in seara aia. Ce personalitate are pentru mine omul ala? Daca as fi Gigi Duru l-as vedea ca pe-o carpa 🙁 Asa pur si simplu nu-l observ.

    Evident ca e greu sa gasesti personal care sa si merite la bani, sa fie si frumosi, si destepti, si loiali… Dar de asta n-am restaurant 🙂

    Răspunde
  5. Cristi Roman
    Cristi Roman says:

    Evident ca dl. Mahu tine partea restaurantelor, si nu a clientilor. Cred ca dinsul nu este insa echidistant/impartial, ci oarecum subiectiv.
    Cu citeva afirmatii ale dinsului nu sint de acord in totalitate, cum ar fi “lucratorii sunt acolo pentru a-I servi”. Cred ca mai bine formulata este propozitia “lucratorii sint acolo fiindca au fost angajati si pentru ca au nevoie de bani”. Nu credeti, din pacate?
    Mi s-a intimplat si “La Mama” sa fim desconsiderati de o chelnerita, doar fiindca nu avea rabdare sa noteze comenzile a 8 ooameni (si credeti-ma, eram hotariti, nu eram genul care ne decideam pe moment, stiu ca va ginditi la asta:)) si-si rotea ochii sau se uita pe geam afara (probabil intersectia Stefan cel Mare cu B. Vacarescu era foarte interesanta in seara respectiva).
    Ce vreau sa spun e ca astept de la un patron de restaurant sa dea mai mult credit clientilor. Ceea ce mi se pare ca, pina acum, pe acest blog, nu prea se intimpla. Ma deranjeaza ca orice pretentie este privita cu ochi rai. In alte tari de ce nu se intimpla asa ceva? Am intilnit la Paris, intr-o circiuma medie/dar chic un ospatar formidabil, la aspect parea un mecanic de biciclete sau administrator tinar de bloc (nu vreau sa jignesc, vreau sa spun ca nu era fitos/aprig/atotstiutor), cam 40 de ani, care se plimba cu o lejeritate formidabila printre mese, se ducea la till-ul localului pentru a inregistra comenzile, se conserva cu japonezi sau romani, era extrem de atent, dotat (tot felul de gadgeturi lipite de el, ptr. sters/desfacut/etc) si foarte rapid, se plimba cu farfuriile printre mese asa cum ne spalam pe dinti dimineata. Parea genul supermultumit de ce face si mindru de meseria lui.
    Nu regasesc asa ceva des in Romania – nu regaseam pina in martie 08.
    Stiu ca sinteti suparati pe unii clienti, insa mi se pare ca ii tineti inca la mare departare, inclusiv in “La Mama” – la localul de pe Episcopiei am stat odata 12 minute pe ceas (m-am uitat) fara sa fiu bagat in seama, la un scaun de la bar.
    In Irlanda, NU NUMAI IN RESTAURANTE, angajatilor li se fac instructaje speciale de abordare a clientilor, inclusiv cum sa abordezi/dupa cit timp/etc.
    Da, astept mai mult de la restaurantele din Bucuresti.
    Voi reveni ptr. o saptamina la vara in Bucuresti – fiti sigur ca va testez iar, incognito, si am sa va scriu atunci. Iunie, iulie, august, nu se stie.

    Răspunde
  6. Catalin
    Catalin says:

    Domnule Cristi Roman, aveti dreptate in unele privinte. Poate ca tin partea restaurantelor, dar incerc sa o fac intr-un mod cat mai obiectiv cu putinta. In definitiv mi-am declarat pozitia de la bun inceput.
    Departe de mine gandul de a critica clientii, nu vreau sa fiu inteles gresit. M-am referit doar la aceia care isi pierd statutul de clienti prin comportament sau limbaj.
    In Romania, ” mandru de meseria lui ” este o sintagma rara. Este rezultatul a 20 de ani de reforma si capitalism. Si asta este o mare problema a sistemului
    Stiu ca anumite opinii, precum cele de mai sus, pot fi periculoase si ca risc sa deschid o cutie a Pandorei care sa se intoarca impotriva mea
    Imi asum acest risc totusi, pentru ca sunt convins ca numai schimbul de idei poate sa ne duca inainte.

    Nick – ma bucur sa aflu ca ai fost la spectacol. Urmatorul va fi in jurul datei de 5 martie, tot acolo. Daca imi trimiti o adresa de email ai sa primesti toate informatiile la momentul potrivit

    Răspunde
  7. Emiru'
    Emiru' says:

    Ca unul ce a batut lumea suficient de mult pentru a-si face o parere, as vrea sa punctez urmatoarele:
    1. D-le Mahu, nu trebuie sa luati partea breslei in care activati, ci, eventual, partea dvs. De ce? Pentru ca in Romania exista intr-adevar localuri unde esti tratat cum se cuvine si alte localuri de care nici nu vrei sa-ti amintesti. Daca ne referim strict la Bucuresti, ei bine, nivelul este mult peste cel din provincie, insa in ultima vreme au aparut destul de timid si prin provincie localuri, hai sa le zic, europene.
    2. Faptul ca aveti un blog in care dialogati cu clientii nu poate decat sa va onoreze si sa va faca sa vedeti imaginea restaurantului dvs. si cu alti ochi. Odata cu feedback-ul uneori laudativ, alteori incisiv, veti putea actiona in sensul ridicarii nivelului serviciilor pe care le prestati.
    3. Cu toata paleta asta larga de restaurante vizitate, spre rusinea mea, n-am ajuns la “La Mama”, tocmai pt faptul ca e prea mediatizat, iar eu sunt genul “explorator” 🙂 , insa sper sa-mi fac timp si sa va dau si un feed-back dupa. La obiect.
    Aveti insa o lauda de la o clienta din Olanda si asta nu poate decat sa va faca cinste. Tipa, o colega de-a mea de aici (din Olanda), a fost deosebit de incantata de restaurantul dvs de langa Ateneu.
    4. Am lasat la urma, insa asta e punctul nevralgic al serviciilor in Romania, nu numai in cazul resturantelor: ATITUDINEA (asa cum bine ati amintit si dvs). Cand un ospatar iti tranteste o figura din aia plictisita, credeti-ma, poti avea cel mai bun bucatar din lume, eu pe acolo nu mai calc in veci. In alte parti ospatarii nu prea sunt scoliti, insa e clar ca nici patronii nu-s scoliti si se comporta total neadecvat.
    Greseala mare a ospatarilor este ca ei nu-si dau seama ca banii pe care-i pot face vin exact din calitatea prestatiei lor. Eu in general las 10%, ceea ce nu-i deloc de colea, insa ospatarul trebuie sa-mi arate ca merita banii astia. Daca ma trateaza cu indiferenta, inseamna ca nu are respect fata de munca lui in primul rand, fata de ban, fata de angajatorul pe care il reprezinta.
    Un ospatar care se respecta pe sine, va respecta si clientul cu siguranta.

    Si o intrebare: citeste vreun ospatar blogul dvs? Daca nu, ar trebui s-o faca. Numai bine si va calc si eu cat de curand!

    Răspunde
  8. Siderite
    Siderite says:

    Ai dreptate, de cele mai multe ori bloghez cind ma streseaza ceva si scriu chestii pozitive doar la momente de “wow!”. Poate pentru ca mi se pare normal sa fiu tratat bine? Probabil ceva legat de educatie.

    Oricum, eu sint unul din cei care au prins inceputurile La Mama in Bucuresti si pot sa iti spun ca mi-a placut la nebunie. Atmosfera era buna, mincarea era si buna, si relativ originala si destul de ieftina. Mi-a placut mult si faza cu “din partea casei” pe care o primeam din cind in cind. Pot sa spun ca daca e ceva care sa ma streseze in mod consistent la restaurante in general e sa ma asez la masa si sa astept zeci de minute inainte de a minca ceva sau sa platesc la sfirsit o multime de bani pentru privilegiul de a avea piine la masa. M-a bucurat mult sa vad un restaurant care a luat acest lucru in considerare.

    Pe de alta parte, de la acel start minunat, lucrurile nu au ramas chiar asa. Preturile au fluctuat, calitatea serviciului a decazut, locatiile au devenit din ce in ce mai banale (vezi La Mama Calarasi), etc. Nu sint un mare mincator la restaurant si, sincer, daca trebuie sa merg undeva aleg in continuare La Mama de cele mai multe ori, dar , mai ales pentru ca este o franciza, ar trebui acordata mai multa atentie consistentei serviciului.

    Ca morala, felicitari atit pentru restaurant cit si pentru expunerea personala prin acest blog.

    Răspunde
  9. Bogdan
    Bogdan says:

    Am sa va povestesc depre o autoanaliza ce ma facut sa realizez o serie de deviatii de comportament. Fiecare dintre noi avem pretentii in ce priveste modul in care suntem serviti(cand spun serviti ma refer la un mod general, magazine, service-uri, restaurante, etc.).

    Ex. Cu totii am fost pusi in situatia de a face cumparaturi. La o astfel de partida doamna de la casa de marcat mi-a pus detergentul la un loc cu laptele. Nu pot sa va spun ce “foc” am luat. Am chemat managerul de magazin, nu am mai vrut sa achit cumparaturile…etc. “To make the long story short” m-am trezit intr-o zi la Billa, am cumparat cele trebuincioase am achitat si la masina am pus cumparaturile in plasa. Spre surprinderea mea acasa am constatat ca am pus laptele la un loc cu detergentul fara sa ma deranjeze lucurul acesta foarte tare. In final am tras concluzia ca uneori suntem mai pretentiosi “decat avem nevoie de fapt”. Nu absolv de vine pe acea vanzatoare dar condamn pornirile mele vis-a-vis de servicii, atunci cand ele sunt exagerate.

    Pe de alta parte schimbarea vine intradevar din fiecare dintre noi. Greselile trebuie subliniate si taxate, astfel incat acestea sa nu se mai repete. Nu sunt de acord cu politica “nu ma mai duc acolo si daca toti facem la fel vor da faliment sau se va schimba ceva in atitudinea lor”. De ce trebuie sa renunt eu la ciorbita taraneasca de afuamtura de la “La Mama”, cu paine neagra si ceapa de apa, doar pentru ca ceva nu mi-a fost pe plac. Pornesc laptop-ul si scriu pe acest blog iar a doua zi ma pot bucura din nou de toate bunatatile acelea. 😉

    Pt utilizatorul “alalala”: as fi tare curios sa vad cum stergi pantofii clientilor tai

    Răspunde
  10. sergiu
    sergiu says:

    Cred ca se face prea multa “judecata” pe produsul La Mama. Nu cred ca asta este neaparat intentia lui Catalin. Eu am oricum opinii putin diferite cand vorbim despre clienti, dar am circumstante fiind un carciumar mai “old fhasion”. Uitam uneori (noi cei din industrie)ca lucram in servicii , si vrem nu vrem trebuie sa aceptam ca domnul Client are -aproape- intotdeauna dreptate. Daca vreti este acel principiul al tolerantei pe care noi ar trebui sa-l avem daca vrem sa vindem servicii. Este cumva in responsabilitatea noastra sa identificam dorintele si sa satisfacem asteptarile clientului, indiferent de tipologia acestuia sau de starea lui de spirit. Atentie nu pledez catre conceptul biblic (iertati-mi blasfemia)de a intoarce si celalalt obraz, pentru ca stiu ca exista acel client care nu realizeaza cand intra intr-un fastfood sau la cel mai de fitze restaurant. El vrea totul repede, bun, ieftin- e cel care vrea sa fie bagat in seama si uita de cele mai multe ori sa lase tips. L-as clasifica ca fiind clientul needucat, dar pe care sincer sunt bucuros ca a intrat in restaurant si face vanzare. (sa nu fiu inteles grasit-exclud din start baieti cu lanturi, slapii si bermude!).
    Din pacate problema oricum am da-o e tot in curtea noastra. Noi comunicam (vindem) produsul prin interfetele numite ospatarii. Aceasta meserie (de ospatar) a devenit la noi una de refugiu social, nu mai este privita ca o profesie in sine… si de aici pleaca multele probleme. Dar asta este poate o tema viitoare de atacat.

    Răspunde
  11. Cristi Roman
    Cristi Roman says:

    Bun venit, Sergiu, aici. Ma bucur sa te cunosc macar virtual, uite ca nu am reusit cit am stat in Bucuresti. Am auzit multe lucruri bune despre tine, in pricnipal de la Cezar Ioan.
    Revenind la ce ai scris, ma bucur ca realizezi ca interfata dintre mincarea oferita de restaurante si clienti trebuie sa fie una excelenta. Vorbim asadar despre ospatari/chelneri, cum vrem sa-i numim. Cred sincer, si-mi sustin ideea mult timp, ca nu se da importanta de catre patroni sensibilizarii ospatarilor. Un ospatar poate sa-ti distruga afacerea – asta tb. sa constientizeze patronii.

    In cele 41 de cronici de restaurante din Bucuresti pe care le-am scris intr-un an, am urmarit in mod special acest subiect – serviciile oferite de chelneri – conteaza enorma.

    Da, chelnerul trebuie sa fie extrem de educat si sa “simta” jobul in care activeaza. Trebuie chiar sa ma respecte in gind, in ceea ce simte, nu in ceea ce-mi arata, uneori fortat, pe chipul propriu. Despre asta e vorba.
    O singura data nu am lasat bacsis in cele 41 de resturante, la Casa Taraneasca de la Triumf, clasat de departe pe ultimul loc in Topul meu.

    Răspunde
  12. miruna mateescu
    miruna mateescu says:

    Referitor la rata majorata a creditului – va amintiti ca asta-vara cineva -de la o banca serioasa s-a chinuit sa va convinga sa faceti hedging si alte produse similare de trezorerie tocmai pt a preveni acest lucru? Nu am reusit sa va impresionez atunci si probabil ca e vina mea, dar acum nu pot rata ocazia sa va spun…”i told you so” 🙂 Invitatia ramine deschisa. Miruna Mateescu

    Răspunde
  13. alina
    alina says:

    De ce sunt multe comentarii despre restaurante?
    Pentru ca a manca este o nevoie primara si aceasta a inceput sa fie satisfacuta din ce in ce mai mult in afara “caminului”. Pentru ca mergem mai des la restaurant, decat la spital, la banca, la cinema..etc..
    Cu totii “ne-o luam” cand e vorba de relatii cu clientii. Pentru ca putini sunt cei carora le place ceea ce fac, la locul de munca. Multi oameni sunt in acest domeniu, dar nu au pic de tragere de inima sa socializeze. Li se spune la inceput – sa fie politicosi cu clientii, amabili, saritori, insa nu li se spune ca de asta depinde jobul lor. Exista vreo evaluare a atitudinii lor? Posibil, dar cel mai probabil nu. Daca nu exista “mici pedepse” care sa regleze comportamentul, nimic nu se schimba. Poate ca motivarea angajatilor scade cu timpul. Poate daca ar vedea cat de urat se uita la unii clienti, poate ar intelege si reactiile lor. Poate daca s-ar gandi cum le-a placut sa fie tratati in calitate de clienti si cum nu, poate le-ar fi mai usor sa inteleaga clientul.

    Eu aplic metoda “fara bacsis” pentru persoanele dezagreabile, nu mai merg a doua oara in acelasi loc si in afara faptului ca nu recomand restaurantul si insist pe experienta negativa pe care am avut-o acolo.

    Ce-mi place la “La mama” in mod special? Gustul mancarii..cand e calda mancarea.
    Ce nu mi-a placut pana acum?
    – Ca uneori eram omisi sa primim din partea casei ceea ce alti clienti primeau.
    – De multe ori din partea casei am primit o farfuriuta cu castraveti murati, care erau taiati de muuult timp, ceapa uscata si slaninuta deja sleita ca si cum ar fi fost taiata dimineata si pusa pe masa seara.
    – Ciorba de afumatura care uneori avea cartofi, alteori nu avea.
    – In “La mama – Orhideea” si cel din Stefan Cel Mare cand angajatii se cearta de fata cu clientii..si automat vin bosumflati la masa sau nici macar nu se uita la tine.
    – Nu-mi place ca site-ul vostru e intr-o continua constructie. Nu mai stiu daca se poate comanda acasa sa nu din cauza aceasta.

    – In “La mama” din Alba Iulia nu calc, desi e mai aproape de mine, pentru ca deja are un renume rau…din pacate si cel din Stefan cel Mare a inceput sa scada la valoare din cauza ciorbelor reci, a omiterii sa ne aduca “farfuriuta din partea casei”, a faptului ca in meniu nu au avut dupa o saptamana de la Revelion gratare de niciun fel, doau un fel de ciorba – cand am facut rezervarea, puteau sa ne anunte.

    Daca sunt lucruri pe care nu le-am precizat, inseamna ca nu m-au deranjat.

    Răspunde
  14. claudiu
    claudiu says:

    sergiu are dreptate.oricat de mult nu ne ar conveni noua,proprietarilor de afaceri in acest domeniu,lumea critica in primul rand pentru ca are ce si pentru ca la noi,la romani,nu prea mai exista ospatari adevarati sau care or mai fi sunt batrani si plictisiti sau reprofilati.ospatarul roman e de cele mai multe ori cu gandul la ce va numara la sfarsitul zilei si priveste clientul doar ca un mijloc de realizare a acestui scop.aici intervine insa ‘jupanul’ care tre sa fie cu ochii pe oile ratacite sa le aduca inapoi in staul.sigur ,sunt si baieti buni si atitudinea de ambele parti ar trebui sa fie constructiva ca sa avem o imbunatatire.de fapt dialogul dintre cele 2 tabere e aproape inexistent si de cele mai multe ori noi nu prea avem drept la replica.d aia cred ca blogul asta e o treaba binevenita.

    Răspunde
  15. Catalin
    Catalin says:

    2 zile fara internet si am senzatia ca aproape mi-ati monopolizat blogul. Va multumesc pentru interesul manifestat si incep sa cred ca intradevar am reusit sa fac un val…:). Sincer,… asta am vrut.
    Sunt de acord cu Sergiu ca se vorbeste prea mult despre La Mama, dar ma bucur ca nu eu am facut-o ci domniile voastre.
    Cu totii suntem clienti la randul nostru si chiar si numai acest motiv ar fi suficient pentru a lupta pentru servicii mai bune. Acesta este pana la urma si unul dintre dezideratele mele

    Răspunde
  16. Cristi Roman
    Cristi Roman says:

    Pai speram cu totii ca va veti da seama si Dvs., si alti patroni din aceasta industrie, ca sintem, destui de multi dintre noi, interesati de acest subiect si ne dorim din suflet ca o experienta la un restaurant sa fie placuta de la inceput la final, pina cind iesim din local.
    Va spun cu mina pe inima ca un client mai iarta o stingacie in prepararea unei mincari daca in rest totul functioneaza impecabil.

    Răspunde
  17. Silviu
    Silviu says:

    ehhh… mai multe inveti dintr-un blog care merge bine decat dintr-o sumedenie de restaurante care aparent functioneaza perfect! Vorba calatorului cu brand in spate…”keep on walkin'”!

    Răspunde
  18. Sabbra
    Sabbra says:

    Domnule Mahu,

    Ma numar printre bloggerii care au articole “culinare”, unul dintre ele vizeaza chiar restaurantele “La mama”…
    Aceasta “atitudine” nu se manifesta numai in privinta serviciilor chelnerilor, in ceea ce ma priveste, prefer sa am atitudine si personalitate vis a vis de fiecare serviciu pe care il platesc.
    Toleranta mea fata de chelneri e una mare, ii respect chiar, si indiferent de comportamentul lor bacsisul ramane 10 %.
    Dar va intreb…cand aceasta toleranta ajunge sa fie epuizata…cum procedam?
    Am in vedere si posibilitatea ca acest chelner sa fi fost jignit de alt client, el are in vedere ca vizita mea la restaurant trebuie sa ma destinda/relaxeze/impresioneze…contra cost…bineinteles.
    Imi permit o noua parere: nu fiecare om este inzestrat suficient de mult pentru lucrul cu publicul…iar dumneavoastra aveti dificila sarcina de a decine cine o poate face si cine nu.

    toate bune!

    Răspunde
  19. Catalin
    Catalin says:

    @Sabbra
    Am sa incerc sa-ti raspund printr-o gluma:

    ” Un evreu se duce la rabin sa-i ceara sfatul in legatura cu multele suparari pe care le avea fata de sotia sa. Dupa ce ii povesteste cate nedreptati ii facea aceasta rabinul ii spuse:
    – Da, ai dreptate !
    A doua zi, vine sotia respectivului evreu la rabin si, demontand toate acuzatiile aduse de sot, ii cere parerea, iar rabinul ii raspunde :
    – Da, ai dreptate !
    Un invatacel al respectivului rabin care auzise si pe sot si pe sotie, dar si parerea rabinului se duse la acesta din urma si ii spuse:
    -Dar Rabi, in prima zi i-ai dat dreptate sotului, apoi sotiei, nu mai inteleg nimic !
    iar raspunsul rabinului nu a intarziat:
    – Asa este, si tu ai dreptate…! ”

    Ceea ce am vrut sa spun prin acest post ( printre altele ), este ca foarte usor punem etichete unui ospatar sau restaurantului in care lucreaza acesta si tratam cu mult mai multa lejeritate mari si cu adevarat importante nedreptati ce ni se intampla zilnic.

    Cat despre dificila sarcina,…, cine sunt eu sa decid cine poate si cine nu ? Pot insa sa vad cine vrea,…, si cine nu !…
    🙂

    Răspunde
  20. Sorin D
    Sorin D says:

    Primiti va rog si punctele de vedere din aceste randuri citate mai jos.
    Multumesc.
    _______________________________

    Mircea Cartarescu – “Sentimentul romanesc al isteriei”
    N-am crezut niciodata in specificul national, in “sentimentul romanesc
    al fiintei”, in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

    Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai
    hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca
    nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa
    ma nasc ugandez.

    Suntem si noi, romanii, undeva “la mijloc de rau si bun”, cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

    Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul.
    Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua
    zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l
    lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta
    parte…

    Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in
    firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as
    hazarda sa spun ca este insasi esenta “romanismului” in acest moment
    istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al
    stresului provocat de isterie.
    Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

    Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva
    in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data
    cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme
    indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala
    e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai
    devin din cauza asta.

    Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele
    mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In
    orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se
    poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse
    aproape pana la caricatura.

    Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa
    elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te
    contrazice, ii zambesti si spui: “We agree to disagree” (”am
    cazut de acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze.

    O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam
    care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta
    ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea
    substantei sociale.

    Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la
    noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara
    care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat
    mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru.
    Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet,
    iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.
    Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu.
    Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti.
    Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland..
    Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

    In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti “in perioada” de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.
    Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

    Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala:
    tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de
    explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale.. Conflictul
    generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca
    suntem fundamental rai.

    Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele
    de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in
    ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e
    inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social.
    Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne
    placa sa fim rai.

    Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem
    sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne
    dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.
    Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge
    binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti.

    Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu
    castigat cu pretul mitocaniei noastre.

    Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata. ”

    Acest citat se gaseste in volumul “Baroane” si reprezinta unul dintre articolele pe care le-a publicat M.C.ca jurnalist in urma cu cativa ani.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Doresc să intre în discuție?
Simțiți-vă liber pentru a contribui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *