Articole

…vreme trece …vreme vine :)

Toti aniversam orice. Dintotdeauna si intotdeauna se va intampla asta… 🙂 Si ne place. Este gaselnita noastra pentru a ne manifesta bucuria, este dorinta de a ne lauda, de a impartasi cu prietenii si nu numai bucuriile noastre sau amintirile dragi.

Ne inventam aniversari: o luna de cand ne-am pupat, ne-am cunoscut sau de cand suntem impreuna ( nu va ganditi la prostii ! ), precum si o luna la noul job ori 3 saptamani de cand ne-am mutat; sau le luam gata inventate si atat de uzuale ca par normalitate: mai imbatranim un an, casnicia s-a mai rodat etc., dar singurele aniversari reale, de necontestat, sunt cele care trec proba timpului: nunta de aur, 166 ani de Carlsberg, 115 ani de Pepsi, 73 ani de McDonald’s sau 14 ani de La Mama. Ups… si am ajuns la miezul problemei. Micul restaurant de langa Dinamo, un business nascut dintr-o dorinta ascunsa, poate nescrisa pe de-a’ntregul pana acum, un mic restaurant care ascundea dorinta unei dezvoltari uriase, dar nu putea sa spuna asta atunci… s-a facut baiat mare… are Buletin…:)

In 14 ani am creat admiratori sau nu, angajati model si nemultumiti,  prieteni si dusmani dar, dupa tot acest timp, imi aduc aminte de vorba fostului meu partener: “durata de viata a unui restaurant este de 3, maxim 5 ani” si, daca as fi crezut asa ceva, milioanele de sarmale, gratare sau ciorbe nu si-ar m-ai fi spus povestea. Sutele de locuri de munca, milioanele de euro investite sau platite ca taxe in toti acesti ani… ma uit in urma si… sunt Mandru. Si imi aduc aminte cat de mandru am fost atunci cand, ” baiet fiind “, la 14 ani, mi-am luat buletinul…:)

Astazi, la aniversarea a 14 ani de cand activam pe piata de restaurante din Bucuresti si Romania, imi dau seama ca am scris o pagina de istorie in acesta bransa. Poate ca voi fi acuzat de infumurare, dar stiu cum s-a schimbat fata acestei industrii in toti acesti ani si stiu ce am facut noi, ce bariere am daramat, ce obisnuinte am schimbat.

Editorul ziarului nostru intern, Jurnalul de Pofta Buna,  mi-a spus odata ca ar trebui sa fac o lista cu inovatiile pe care le-am adus industriei. In acel moment am inceput sa ma gandesc: o fi faptul ca am invatat (greu!) ospatarii sa nu mai manance din portia clientului ? Sau o fi implementarea standardelor de calitate ? Sau poate alta culoare pt lemnul din restaurant decat venghe sau natur, sau poate aplicatia pentru smartphon-uri, sau… taci Cataline…. inovatia adusa de La Mama in industria restaurantelor este data de …. sarmale… Nu! Poate de ciorba de burta sau poate de ciorba radauteana… Nu, asta nu se poate pentru ca abia a fost introdusa (de 3 ani!)! Atunci sigur este ciorba taraneasca cu afumatura, reteta mamei mele… nuuuuuuu… in esenta, ceea ce am reusit noi sa facem in toti acesti ani a fost sa aratam lumii, oamenilor normali si tuturor celor care vor sa petreaca o seara normala sau un pranz obisnuit, fara fitze, aducand bucataria normala romaneasca, cea de la mamele noastre de acasa, aceea pe care acum multa vreme am numit-o ” citadin romaneasca ” si, cum ziceam, aducand aceasta bucatarie, aproape de client, de omul normal, de comportamentul normal al fiecaruia dintre noi, de la “vladica la opinca”.

Si dupa 14 ani, iti multumesc mama… ca m-ai invatat bunul simt… In rest, cu 7 ani de acasa bine intipariti in minte si in caracter, 7…14… sau 21 de ani de existenta nu sunt decat… vreme trece, …vreme vine…

Hits: 192

De ce “La Mama”

27 februarie: o zi de sărbătoare pentru noi. Este chiar aniversarea noastră. Aşa cum un copil îşi aşteaptă – tropăind – ziua de naştere, savurăm şi noi – în fiecare an – perioada dinaintea aniversării, condimentată de adrenalina pregătirilor. N-am omis vreun invitat? S-a comandat suficientă băutură? Atenţie la înfăşurarea sarmalelor! – mândria noastră. Au venit baloanele? Şi multe alte detalii organizatorice…

Privind din afară, nu pare mare lucru. Din perspectiva timpului, însă, ne-am maturizat. Acum, la vârsta „buletinului”, realizăm că suntem printre cei mai vechi din această piaţă frumoasă, dar complicată.

Am fost deseori întrebat cum am ales denumirea „La Mama”. Simplu, dar fabulos! Şi nu pentru că numele ne-a asigurat succesul, ci pentru că denumirea ni se potriveşte în tot ceea ce am făcut şi facem.

Iniţial, aveam doar sloganul: „ca la mama acasă”. Şi îmi doream un restaurant tradiţional românesc, gen „Coliba haiducilor” din Poiana Braşov – pentru care aproape că aveam un cult. Deja vedeam ospătari îmbrăcaţi în costume populare, mâncare servită în vase ceramice tradiţionale, funii de usturoi şi de ceapă, pe lângă ştiuleţii depănuşaţi pe jumătate – pe pereţi. Declamam în serie sintagme în care includeam aproape obsesiv cuvintele „Rustic”, „Turist” şi „Haiducesc”. Dar nimic nu părea că sună ca din inima Bucureştiului.

În acest timp, restaurantul se construia, lemn cu lemn. Într-o dimineaţă de sâmbătă, m-am dus să inspectez starea lucrărilor. Restaurantul era aproape gata: acoperit, cu geamuri şi uşi, dar cu lemnul brut, natur, nevopsit încă. Ferestrele mari asigurau o lumină perfectă restaurantului care dorea să se nască. Dar, nu avea nimic rustic, tradiţional. Părea, mai degrabă, un cochet bistrou franţuzesc – cu geamurile lui mari, prin care puteai privi oraşul. Bine, şi ce facem cu denumirea?

Am plecat, împreună cu fostul meu coleg Giani Corentti, să bem o cafea. Şi să ne mai gândim. Ne place sloganul, nu vrem să renunţăm la el. Dar ce nume îi dăm restaurantului? Într-o piaţă crudă, ca aceea din 1999, trebuia să creezi ceva frumos, ceva care lipsea din Bucureşti, ceva nou – care să te scoată din mulţime. Şi dacă tot vroiam să mănânc în restaurantul meu ciorbe şi mâncăruri gătite (nu obositele fripturi cu cartofi prăjiţi), ne-am gândit (în timp ce amândoi sorbeam din cafea): păi, dacă e „ca la mama acasă”, de ce să nu fie „La Mama”?! Ne-am uitat unul la altul şi am concluzionat: „Sună bine! Ne trebuie puţin tupeu ca să facem asta. Sau curaj”.

Restul este istorie… Frumoasă, dar istorie… De 14 ani.

Editorial apărut în “Jurnalul de Poftă Bună”, publicaţie a restaurantelor La Mama, numărul 1/2013.

Hits: 291

La Mama – de 11 ani restaurantul tau de familie

Pagini de jurnal

In fiecare an aceasta aniversare imi umple sufletul. De la inplinirea primului an am inventat un mod unic, as putea spune, de a sarbatori aniversarile: creem un meniu special pe care il oferim din partea casei clientilor nostri.Intern, facem un concurs de gatit  sarmale, adica vedem care restaurant a facut cele mai bune sarmale in aceasta zi. Este greu sa alegi intre 6 restaurante care fac tot ce pot pentru a iesi pe primul loc. castigul este dat de recunoasterea interna si, evident, de automultumirea pe care o ai cand vezi ca clientii termina tot din farfurie.

Poate parea un gest prostesc acela de a oferi gratis mii de portii de sarmale, ciorba sau desert dar, intotdeauna am crezut ca trebuie sa intorci ceea ce primesti. In toti acesti ani am invatat ca fara cei aproximativ 5 000 de clienti zilnici nu as fi ajuns aici. Cand intru in unul dintre restaurantele mele vad cu placere figuri cunoscute, chiar daca nu cunosc persoanele, ma uit pe mese sau ma duc in spate in zona de debarasare sa vad daca clientii mananca sau nu tot din farfurii si, ma bucur sa vad ca farfuriile se intorc goale.

Imi dau seama ca din cand in cand mai si gresim. Imi dau seama de ce fel de pasiuni am reusit sa nastem dupa pasiunea pe care criticii nostri o pun in a ne arata erorile. Citesc constant pe internet laude si injurii si asta imi spune ca exist, imi spune ca lumea este sensibila la ceea ce facem noi. Nu exista perfectiune in industria restaurantelor dar ca si clienti ne-o dorim. Daca un lucrator face o greseala, umana dealtfel, este indezirabil si restaurantul si personajul dar daca un soft celebru, ca de exemplu sistemul de operare al unui calculator are un bug, este normal, restartez si gata. Si exemplele sunt nenumarate.

Am spus de nenumarate ori ca activitatea dintr-un restaurant este ca un drog de care nici nu mai poti si nici nu prea vrei sa te lasi. Intamplarile de zi cu zi creeaza acest drog. Oamenii multumiti precum si cei nemultumiti, farfuriile goale care se intorc de la mese, sticla de vin trimisa bucatarului ca semn de multumire – chiar, cand ati facut asta ultima data ? – clientul care vine la pranz cu colegii la o masa in fuga si seara cu iubita pentru un moment de relaxare, copii care isi aduc parintii sambata sau duminica la o masa de familie, batraneii care se tin de mana cand intra in restaurant si marg incet pana la masa lor, copii care alearga printre mese spre bucuria sau supararea altora, studentul care a luat examenul impreuna cu colegul care tocmai l-a picat, botezul unui nou nascut, masa cu prietenii cand iti aniversezi ziua, sau cand serbezi cununia, sau cand, inevitabil il cinstesti pe cel care a murit. Ciclul vietii in viata de zi cu zi.  Poti vedea restaurantul ca o sursa de evaziune, ca un rau,  ca un loc in care sa te simti furat, poti vedea restaurantul prin ochii si gandirea pe care vrei sa o ai dar, poti vedea restaurantul ca pe o fresca a vietii, ca pe o parte a acesteia,… ca pe un drog…

Ne place sa mancam, ne place sa bem un sprit, ne place sa ne intalnim sa socializam sa vedem si sa fim vazuti, ne place sa iesim la restaurant. Si ceea ce-mi place foarte mult,… este ca La Mama este in mijlocul acestor placeri, este restaurantul care isi iubeste clientii si care, imi place la randul meu sa cred, este iubit de catre clientii lui. In 11 ani am scris o parte din cartea restauratiei bucurestene sau chiar romanesti

Sunt melancolic si emotiv … pana la urma am implinit 11 ani… si am invatat multe…. si am trait multe…. si imi place ceea ce fac…. si,… va multumesc.

Hits: 596

La Mama – 27 februarie 1999

            Cu doua zile inaintea deschiderii primului restaurant mi-am dat seama ca nu avem meniu. L-am rugat pe bucatarul, singurul !?, pe care il angajasem, sa-mi propuna un meniu si, am ramas consternat sa vad ca imi propune meniul standard al unui restaurant din Bucurestiul acelui moment. Am sters 90 % din lista si am inceput sa scriu: pui cu smantana, ciulama cu mamaliguta, escalop de porc cu ciuperci, vacuta cu ardei gras, ostropel de pui, etc. Bucatarul, Catalin ( stranie coincidenta de nume ! ), la asa reactie a mea a urlat: o sa inchidem in maximum 3 luni. Ok, am zis eu,… , macar o vom face crezand in ceva. O saptamana mai tarziu, o sunam pe mama si o intrebam cum se face ostropelul. Mama radea, nu intelegea, ma intreba daca nu am bucatari si apoi imi spunea modul de preparare.

            Asa s-a nascut La Mama.

            Am deschis intr-o sambata, doar cu mititei si cu ciorba de burta si seara imi aduc aminte ca am avut clienti. Noi deschisesem doar pentru prieteni. Acum cateva luni am avut onoarea sa intalnesc pe unul dintre acei clienti…:). A doua zi, duminica, restaurantul s-a umplut si, … a inceput povestea.

            Astazi La Mama inseamna 7 restaurante, peste 500 angajati, milioane de clienti serviti, deschiderea catre franciza, si, practic, cea mai proeminenta retea de restaurante din Romania,… poate singura care a nascut atatea pasiuni…

            27. februarie 2009, implinim 10 ani. Ma copleseste tot ceea ce s-a intamplat in acesti ani. Ma copleseste tot acest parcurs. Am luat parte la formarea pietei de restaurante din Romania, am fost formatori de piata, am creat dispute, curente si, mai presus de toate am aratat ca se poate manca civilizat in restaurant. Am umanizat RESTAURANTUL. Cei care ne calcau pragul aflau cu surprindere ca la noi se poate manca si altceva decat ” Friptura cu Cartofi Prajiti “

            Evolutia societatii a fost si evolutia noastra. Am fost primii care am implementat si certificat standarde de caliate intr-o retea de restaurante din Romania, am redesenat in permanenta designul restaurantelor noastre si am realizat primul restaurant cu bucatarie deschisa din Bucuresti ( la Galeria Orhideea ).

            Intr-o piata intr-o continua schimbare, La Mama a ramas fidela princiipiilor sale: atmosfera prietenoasa, mancare buna, preturi rezonabile. Intr-o piata in care doar ce era strain era bun, La Mama a demostrat ca ”  brand 100 % romanesc ” este o sintagma realista.

            Piata restaurantelor nu este o piata usoara. Este o piata in care poti fi repede sanctionat pentru orice mica greseala. Este o piata care, datorita faptului ca ” trece prin stomac ” te tine in permanenta in priza. In 10 ani au fost zeci, chiar sute de articole in presa, reportaje, comentarii pe bloguri, etc. Dar poate ca cel mai important feedback pe care l-am primit  a fost premiul pentru Cel mai Constant Restaurant din Romania, acordat in toamna lui 2008 de catre revista Food & Bar Magazine, premiu care imi arata ca am reusit sa conservam in toti acesti ani poate cele mai importante valori ale unui restaurant: atmosfera, mancarea buna, preturile rezonabile, valori cu care am pornit la drum acum 10 ani

            Astazi, nu pot decat sa multumesc tuturor celor ce ne-au trecut pragul, tuturor celor care in acesti ani au pastrat si inca mai pastreaza in portofel cartea de vizita cu numarul de telefon al restaurantului preferat, tuturor celor care ne-au criticat sau ne-au laudat. Fara clientii nostri, noi nu suntem. Lor le multumesc si ii astept si in continuare sa faca parte din marea familie:  La Mama.

 

 

 

            La inceputul acestui blog am scris ca nu vreau sa vorbesc despre reteaua de restaurante al carui proprietar sunt. M-am simtit totusi obligat sa fac o exceptie, datorita momentului aniversar. In continuare imi pastrez optiunea de a nu dezvolta subiectul La Mama mai mult si ii rog pe toti cei care citesc acest blog sa inteleaga exceptia. 

Hits: 448