La Mama – 27 februarie 1999

            Cu doua zile inaintea deschiderii primului restaurant mi-am dat seama ca nu avem meniu. L-am rugat pe bucatarul, singurul !?, pe care il angajasem, sa-mi propuna un meniu si, am ramas consternat sa vad ca imi propune meniul standard al unui restaurant din Bucurestiul acelui moment. Am sters 90 % din lista si am inceput sa scriu: pui cu smantana, ciulama cu mamaliguta, escalop de porc cu ciuperci, vacuta cu ardei gras, ostropel de pui, etc. Bucatarul, Catalin ( stranie coincidenta de nume ! ), la asa reactie a mea a urlat: o sa inchidem in maximum 3 luni. Ok, am zis eu,… , macar o vom face crezand in ceva. O saptamana mai tarziu, o sunam pe mama si o intrebam cum se face ostropelul. Mama radea, nu intelegea, ma intreba daca nu am bucatari si apoi imi spunea modul de preparare.

            Asa s-a nascut La Mama.

            Am deschis intr-o sambata, doar cu mititei si cu ciorba de burta si seara imi aduc aminte ca am avut clienti. Noi deschisesem doar pentru prieteni. Acum cateva luni am avut onoarea sa intalnesc pe unul dintre acei clienti…:). A doua zi, duminica, restaurantul s-a umplut si, … a inceput povestea.

            Astazi La Mama inseamna 7 restaurante, peste 500 angajati, milioane de clienti serviti, deschiderea catre franciza, si, practic, cea mai proeminenta retea de restaurante din Romania,… poate singura care a nascut atatea pasiuni…

            27. februarie 2009, implinim 10 ani. Ma copleseste tot ceea ce s-a intamplat in acesti ani. Ma copleseste tot acest parcurs. Am luat parte la formarea pietei de restaurante din Romania, am fost formatori de piata, am creat dispute, curente si, mai presus de toate am aratat ca se poate manca civilizat in restaurant. Am umanizat RESTAURANTUL. Cei care ne calcau pragul aflau cu surprindere ca la noi se poate manca si altceva decat ” Friptura cu Cartofi Prajiti “

            Evolutia societatii a fost si evolutia noastra. Am fost primii care am implementat si certificat standarde de caliate intr-o retea de restaurante din Romania, am redesenat in permanenta designul restaurantelor noastre si am realizat primul restaurant cu bucatarie deschisa din Bucuresti ( la Galeria Orhideea ).

            Intr-o piata intr-o continua schimbare, La Mama a ramas fidela princiipiilor sale: atmosfera prietenoasa, mancare buna, preturi rezonabile. Intr-o piata in care doar ce era strain era bun, La Mama a demostrat ca ”  brand 100 % romanesc ” este o sintagma realista.

            Piata restaurantelor nu este o piata usoara. Este o piata in care poti fi repede sanctionat pentru orice mica greseala. Este o piata care, datorita faptului ca ” trece prin stomac ” te tine in permanenta in priza. In 10 ani au fost zeci, chiar sute de articole in presa, reportaje, comentarii pe bloguri, etc. Dar poate ca cel mai important feedback pe care l-am primit  a fost premiul pentru Cel mai Constant Restaurant din Romania, acordat in toamna lui 2008 de catre revista Food & Bar Magazine, premiu care imi arata ca am reusit sa conservam in toti acesti ani poate cele mai importante valori ale unui restaurant: atmosfera, mancarea buna, preturile rezonabile, valori cu care am pornit la drum acum 10 ani

            Astazi, nu pot decat sa multumesc tuturor celor ce ne-au trecut pragul, tuturor celor care in acesti ani au pastrat si inca mai pastreaza in portofel cartea de vizita cu numarul de telefon al restaurantului preferat, tuturor celor care ne-au criticat sau ne-au laudat. Fara clientii nostri, noi nu suntem. Lor le multumesc si ii astept si in continuare sa faca parte din marea familie:  La Mama.

 

 

 

            La inceputul acestui blog am scris ca nu vreau sa vorbesc despre reteaua de restaurante al carui proprietar sunt. M-am simtit totusi obligat sa fac o exceptie, datorita momentului aniversar. In continuare imi pastrez optiunea de a nu dezvolta subiectul La Mama mai mult si ii rog pe toti cei care citesc acest blog sa inteleaga exceptia. 

Hits: 493

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
14 raspunsuri
  1. Cristi Roman
    Cristi Roman says:

    Recunosc ca sint putin dezamagit sa aflu cum ati pornit la drum. Sint convins ca 90% dintre oameni va vor spune “bravo, dom’le, uite cum ati inceput si uite unde ati ajuns”.
    Eu voi juca insa din nou rolul criticului si v-as intreaba daca acum ati mai porni la drum tot cu “Cu doua zile inaintea deschiderii primului restaurant mi-am dat seama ca nu avem meniu”.
    Cred ca meniul era cel mai important lucru. Ecel mai important, in deschiderea unui restaurant, daca business-ul e orientat spre clienti in primul rind, si nu spre propriul buzunar. Acolo se face diferenta, la meniu, nu la decorul din restaurante. Ca ati reusit sa fiti pe plus in acesti 10 ani, asta e altcvea, si va felicit.

    Despre premiile acordate de asociatii, permiteti-mi sa fiu inca sceptic, stim foarte bine, si eu, si Dvs., ca de multe ori primeaza interese+sfere de influenta+etc. Inca nu e asezata piata premiilor in restaurante. Ma scuzati, inca NU exista o asemenea piata in Romania.

    In rest, recunosc ca atunci, in primii ani, piata a vuit despre La Mama. Insa in ultimul timp, impresia mea e ca v-ati multumit cu situatia calduta si ati mai inchis ochii, ma refer in primul rind la servicii. E parerea mea.

    La Multi Ani si sper sa va aplaud cu putere, sincer si stind in picioare peste 10 ani! Acum stau in fata laptopului si scriu. Ma intelegeti?

    Răspunde
  2. Catalin
    Catalin says:

    Va multumesc pentru aprecieri ! Trebuie sa recunosc ca sunteti foarte prompt.
    Am doua precizari totusi :
    1. stiam ce vreau de la bun inceput sa am in meniu si ilarul situatiei cu meniul vine din faptul ca bucatarul, considerat specialistul, nu credea in ceea ce credeam eu. Atentie ca vorbim despre acum 10 ani, o perioada care poate nu mai este asa clara multora.
    2. in timp am avut multe invitatii pentru diverse diplome, premii, etc. nu le-am onorat, nu le-am amintit, pentru ca nici eu nu cred in diplome vs motivatii. Totusi, juriul la premiile revistei mai sus amintite a fost format din sute de manageri de top din Romania, din companii nationale sau multinationale si, tocmai de aceea il face valoros pentru mine. La acea manifestare noi am mai luat un premiu dar pe care nu am considerat necesar sa il amintesc pentru ca imi este mai drag acesta
    Astept un articol peste 10 ani si mi-as dori deasemenea sa va vad conducand un restaurant…:)
    Inca o data va multumesc si astept sa va cunosc in vara, la vizita in tara…

    Răspunde
  3. Cristi Roman
    Cristi Roman says:

    Multumesc.
    Va citesc rapid fiindca va am abonat prin feedreader in casuta de email personala si sint anuntat automat cind apare ceva aici.
    Sigur, inteleg finalul anilor 90. Sint bucurestean, nascut si crescut, si imi aduc aminte perfect ca 1999 era mai apropiat de 1989 decit e 2009 de 1999, sper sa inteleaga toata lumea la ce ma refer.
    Da, stiu de premiile Food&Bar; acelea si premiile Time Out Bucuresti (unde am fost critic de restaurante) sint deocamdata cam singurele serioase. Dar astept vremea unor premii de care sa auda si Gigi de etajul 3, deocamdata piata e acaparata prea mult de specialisti, publicul are putine de zis, despre asta vorbesc. Dar asta e alta discutie.

    Cit despre condusul unui restaurant, poate ca mi-ar placea, momentan e departe de mine acest gind, doar din motive financiare, atita tot. Cine stie:).

    Eu voi veni la final de august in Bucuresti. Multumesc, toate bune.

    Răspunde
  4. Emiru'
    Emiru' says:

    La multi ani!
    Pana la urma si blogul asta e un fel de “Paza buna trece primejdia rea”, pentru ca avand feed-backuri atat pozitive cat si negative, puteti actiona in timp real in ceea ce priveste imbunatatirea relatiei client-furnizor.

    Inca un lucru care ma mahneste profund si se manifesta inca in multe localuri din Romania: sunt bagate la plata lucruri care ar trebui incluse in pret, adica: paine, ardei iute, smantana. Nu mai zic ca in majoritatea restaurantelor de afara ti se aduce paine si unt (de regula) inainte de a ti se lua comanda.
    Iar aici e un siretlic pe care voi, patronii de restaurante, ar trebui sa-l cunoasteti. Untul, inainte de masa, grabeste transferul alimentelor spre intestin, iar asta face sa se deschida apetitul atat pt mancare, dar mai ales pentru bautura (care aluneca mai bine, dupa cum se zice).
    Ai pus un capacel de unt de 10g, dar ai vandut 2 pahare de vin/bere in plus. 😉

    Răspunde
  5. Catalin
    Catalin says:

    Merci pentru urare.
    Mi-am dorit blogul acesta pentru ca imi place sa comunic. Nu numai cu clientii ci si cu ceilalti proprietari de restaurante. Eu cred cu tarie in ” share-uirea ” informatiei. Cu parere de rau, nu stiu cum este afara dar in Romania, noi, proprietarii de carciumi nu prea suntem prieteni… culmea ca nici concurenti nu prea suntem. M-am gandit , atunci cand am decis sa-mi fac blogul, ca cineva trebuie sa faca un pas si, daca asta inseamna sa primesc feedback, asta este… il primesc…:). Pana la urma, imi asum si riscul.

    Cat priveste produsele ” incluse in pret ” ce zici de: cutiuta de lapte, mujdei cu usturoi, etc. Lista poate fi lunga si nici eu nu inteleg cum poate un proprietar de restaurant sa nu-si dea seama de greseala. Culmea este ca clientul, asa de ” suparat ” pe net, nu sanctioneaza in teren. Poate ca si de asta este nevoie de o Asociatie Patronala, care sa sugereze niste standarde in industrie ( crezi cumva ca afara proprietarii de restaurante s-au nascut mai destepti ?…)

    Răspunde
  6. Emiru'
    Emiru' says:

    Catalin,
    la mine sanctiunea poate fi de doua feluri:
    1. sa nu mai calc pe acolo cu alta ocazie
    2. sa nu las nici-un fel de bacsis

    Asta s-a intamplat spre exemplu aseara, la un restaurant italian in Amersfoort. Poate parea ciudat, insa intr-o tara in care bucataria germana si cea asiatica ar parea ca majoritare, in ultima vreme, din ce in ce mai mult se dezvolta bucataria mediteraneana. (poate si din cauza zgarceniei proverbiale a olandezilor). Ce am observat aici e ca din ce in ce se pune accent pe mancarea gatita si mai mult, pe mancarea gatita sub ochii clientului.
    La restaurantul asta, bucatarul evolua in fata clientilor, dincolo de tejghea. Acolo facea aluatul pentru pizza, acolo taia ingredientele.
    Nu mai e nevoie sa amintesc de deja celebrele WOK-uri chinezesti care au impanzit toata Europa.
    Poate ca e bine din cand in cand sa mai faci si cate o iesire prin vest sa vezi ce e “trendy”, pt ca te vei lovi probabil cu acelasi gen de clientela.

    Răspunde
  7. Catalin
    Catalin says:

    Se poarta in tratoriile din Bucuresti un spectacol asemanator. Ce ma deranjeaza pe mine este sa vad acel bucatar, care ar trebui sa-mi pregateasca o pizza, cum isi face un sandwich din ingredientele de pe masa si-l mananca pe loc, cum fumeaza langa tejgheaua de lucru sau alte chestiuni de genul asta. Bucataria deschisa, foarte misto ca idee, are avantajul spectacolului si dezavantajul riscului. vrei una,… se da la pachet cu cealalta.
    Noi vorbim mult despre cum este pe afara, dar, sincer, din ceea ce am vazut eu, singura zona in care standardul a intrat in sangele celor care lucreaza in restaurante ( inclusiv proprietari ) este America. In Europa, daca ar fi sa respectam standardele HACCP, impuse culmea tot de UE, ar trebui inchise cred ca 80 % dintre restaurante.

    Răspunde
  8. Emiru'
    Emiru' says:

    Apoi sunt si alte aspecte, obligatorii in restaurante cu specific national: formulari de genul “prego”, “grazie”, “bon apetito” ale ospatarilor dau bine la public, la fel cum n-as accepta sa ascult alta muzica decat cea caracteristica tarii respective.
    Am fost la un restaurant grecesc in Arnhem, foarte reusit. Pana la un punct: muzica. Pai era muzica disco, la o tara care chiar are muzica ce se preteaza servitului mesei? Jenant.

    Răspunde
  9. Catalin
    Catalin says:

    Nu fi mai catolic decat Papa. Grecesc nu trebuie sa insemne automat traditional grecesc, plus ca lumea se schimba iar valorile se imprumuta de la unii la altii. Ca de exemplu… sarmalele: romanesti, grecesti, turcesti. 🙂
    Sper ca nu vrei ca in restaurantele olandeze sa auzi numai muzica traditionala olandeza, nu de alta dar mi-ar fi frica sa nu ma pui sa ascult doar Benone Sinulescu in restaurantele romanesti. Sau alt artist…:)

    Răspunde
  10. Bogdan
    Bogdan says:

    P.S. – am fost si eu in zona in acea sambata. Ce repede trec anii!!! Multumim domnule Mahu, La Mama a reprezentat un “eveniment social” in calatoria noastra prin viata. In acea vreme locuiam in Dorobanti, in spate la Perla si adeseori mancam in restaurantul dumneavoastra. Am multe amintiri frumoase din acea vreme, si faptul ca am trecut pragul restaurantului din zona Stefan cel Mare mi-a adus mai multe satisfactii decat nemultumiri. Acesta este motivul pentru care nu pot critica La Mama, cred.

    Răspunde
  11. Alex
    Alex says:

    Acum 7 ani cand am mancat prima data la “la mama” era inca vremea domniei gratarului cu cartofi 🙂 Ala prost, tare si rece.

    Am fost impresionat de 3 chestii:
    1. Se putea manca… “mancare”.
    2. Atmosfera era vie si servirea buna, personalul prietenos.
    3. Imaginea era conteporana si clientii, “oameni normali”, noua clasa medie.

    De atunci insa lucrurile s-au schimbat si oferta in materie de restaurante e foarte diversificata si pe verticala si pe orizontala. Sunt mult mai multi jucatori in fiecare nisa. Gusturile si aprecierea omului a evoluat odata cu cultura generala si buzunarul.

    “Mama” o fi pe val dar, dupa 10 ani, conceptul original incepe sa fie “agresat” de realitatea ca nu poti sa te dezvolti in felul asta fara sa industrializezi si “eficientizezi” procesul, ceea ce duce la critica justificata de “fast food”. Totusi, nici un lant de restaurante in lumea nu se jeneaza de faptul ca la nivelul asta e vorba de business. “La Mama” nu mai e “ca la mama acasa”. Ca la mama acasa e la Soni. La “La Mama” este super ok dar mergi acolo pentru ca ti-e foame si pentru ca stii ca e ok, nu pentru gastronomie sau intimitate. In Romania inca nu s-a nascut cultura restaurantul de retea care n-o fi slow-food dar… clar nu e fast food. Oamenii folosesc titulaturi condescendente, gen fast food, cantina, ospatarie, etc. pt ca le lipseste un punct de referinta. E vorba de un segmen de piata cat se poate de legitim in care traiesc bine mersi branduri de mare succes: TGI Fridays, Lick’s, Pickle Barrel, Perkins, Red Lobster, East Side Marios, etc.

    Răspunde
  12. Florentina
    Florentina says:

    Buna ziua,
    as vrea sa va spun cateva cuvinte, care cred ca ar fi de preferat sa nu apara aici.
    Nu stiu pe ce adresa de mail va pot contacta. Am rugamintea sa imi trimiteti un mail pe adresa mentionata, ca sa va pot raspunde. Multumesc anticipat.

    Răspunde
  13. cezar pricop
    cezar pricop says:

    Imi aduc aminte de primele luni dupa deschidere, era aproape o mandrie personala sa spui ca si tu ai mancat la ” la mama “. Intradevar, piata restaurantelor s-a modificat mult si astazi ai de unde alege, daca vorbim de Bucuresti. Proba timpului – felicitari pentru cei 10 ani – este totusi fundamentala. Mutandu-ma din capitala, nu mai sunt un client constant al vostru dar imi face placere sa revin, atunci cand am ocazia.
    La multi ani ! si mi-ar placea sa va vad si la Iasi

    Răspunde

Lasă un răspuns

Doresc să intre în discuție?
Simțiți-vă liber pentru a contribui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *