El Camino – ziua a 5-a, Villafranca del Bierzo – Cebreiro

Ziua a cincea a fost cu agonie si extaz. Daca este sa trag linie si sa ma uit la ce mi-a oferit a fost cea mai frumoasa zi. Plina de la inceput pana la sfarsit, cu toate ca acum, cand scriu aceste cuvinte, ziua inca este prezenta….:)

 

M-am trezit foarte harnic pe la 3.30 dimineata si m-am apucat sa scriu postul zilei prcedente. Cat m-am invartit, cat am scris, s-a facut ora 5 si, evident ca m-am culcat la loc. Ora 8 a fost ora de trezire. Cea oficiala. Cand sa ma dau jos din pat, picioarele mele mi-au spus ca ele ar mai sta o zi sau doua acolo…, ca nu este un oras prea urat si merita vizitat. Aprofundat….:). Eram de acord cu chestia asta dar, daca ar fi sa aprofundezi tot ceea ce vezi in acest drum, sa te abati pentru a descoperi istoria si oamenii si cate si mai cate, timpul probabil ca nu s-ar dubla ci ar deveni un multiplu al lipsei tale de satietate. Asa cum uneori uitam ceva acasa pentru a sti ca trebuie sa ne intoarcem, asa este bine ca in locurile vizitate sa mai lasi ceva de vazut pentru data urmatoare….:)

 

Deci picioarele mele si-au semnat declaratia de independenta, pe motiv de bataturi si oboseala, declaratie de care am luat aminte si le-am transmis ca nu imi pasa ce vor ele. Mi-am pus platurii din dotare, am strans din dinti si gata de drum. Cand inainte de a ma echipa am iesit la o cafea si un pahar de fresh pe strada, ma uitam la oamenii care mergeau in pas saltat si imi venea sa-mi plang de mila la cat de mult schiopatam eu. Dar cum ziceam, liderul a declarat mars, asa ca mars….:) am plecat sontac, sontac, talpile inca sperau ca am sa renunt si imi trimiteau semnale dar, dupa aproximativ o ora, mi-am dat seama ca durerea devenise suportabila si, am spus ca daca asa va fi toata ziua, atunci este in regula…, mergem.

 

Traseul de astazi incepea pe sosea si avea la un moment dat doua alternative. Sincer, tot timpul a avut alternativa pe sosea sau prin alta parte. La aproximativ 2 km de la iesirea din Villafranca drumul a cotit dreapta si a urcat pe munte, traversandu-l. Eu am preferat soseaua, pentu ca imi era groaza de coborat si de drum cu pietre, nu de urcat. Rezultatul a fost ca am ajuns in Trabadelo, 11,5 km mai tarziu in 2 ore si inaintea celor care ma depasisera initial dar o luasera pe drumul celalalt. Slava Domnului ca citisem despre aceasta posibilitate si, chiar daca nu am vazut nimic special in afara de padure, a fost mai bine.

 

Astazi nu am facut poze pentru ca nu am avut de ce. Ganditi-va ca azi am mers de la Brasov la Fundata. 30 de km. ( nu stiu cati sunt intre cele 2 localitati de la noi din tara ). Sau pe Valea Prahovei sau a Bicazului sau pe unde vreti voi in aceasi directie. Drumuri superbe, totul verde, animalele pascand pe diverse imasuri, nimic nemaivazut, totusi superb. Singura chestie interesanta era autostrada care trecea din cand in cand pe la 100 de metri deasupra noastra. Partea frumoasa a zilei a reprezentat-o suprematia verdelui. Chiar daca pana la pranz si putin dupa aceea am mers numai pe asfalt, astazi verdele a fost prezent peste tot. Raul care susura de-a lungul drumului, pasunile intinse sau diversele pensiuni ( Albergue ) care ofereau privelistile de la Cheile Gradistei sau Bicaz sau Nordul Moldovei.

 

Pana la pranz facusem vreo 17 km, eram superuimit de cat de bine ma inteleg cu talpile mele, asa ca in Vega de Valcarce m-am oprit si am mancat ceva. Era 13.30 si am stat o ora. Cand sa plec m-au ajuns din urma cativa din grupul cu care ma tot intersectam in ultimile zile dar, cu parere de rau ei decisesera sa ramana acolo. Am incercat sa ii conving ca mai sunt 13 km si o intreaga dupa amiaza dar nu am reusit. Stiau ei ce stiau.

 

13494_10153249099869827_4882873950644299708_nCand am pornit din nou la drum talpile parca se resetasera si erau iar in modul sontac, sontac. Am strans putin din dinti si am spus ca 13 km pana la Cebreiro nu este mult. Pana cand drumul a plecat de pe asfalt si a inceput intai sa coboare. Eu imi facusem alte planuri: aveam de urcat aproximativ 700 de metri si ma gandeam ca impartiti la 13 km era o panta acceptabila. Inginerul din mine. Exista si optiunea de a o lua pe asfalt in continuare si sa am parte de panta pe care mi-o calculasem dar deja alesesem celalalt drum. M-am gandit, cu frica in suflet ca daca un drum care trebuie sa urce incepe prin a cobora, atunci urcarea va fi si mai rea. Salvarea, chiar daca poate ca unii carcotasi ar spune ca nu este cinstita, a venit de la un intreprinzator care organiza transportul pe cal. Si uite-ma pe mine, care nu am mai calarit de 10 ani, decizand ca asta este solutia. Adevarul este ca daca nu as fi ales aceasta varianta as fi ramas pe drum pe undeva. Caii au urcat in doua ore, pentru ca nu am fost singurul care a ales varianta asta, si la cum am vazut drumul, un pelerin obisnuit il face intr-o zi sau, dupa caz, in cel mai bun caz, intr-o jumatate de zi. Experienta a fost minunata si nu am simtit nici o clipa ca as fi fentat ceva; si pentru picioarele mele, in acel moment a fost salvarea. Este drept ca m-am epilat putin pe gambe de la saua de pe cal dar, trebuie sa existe si o suferinta in contrapartida la ceva bun ce obtii. Suferinta suplimentara a fost ca mi-am uitat ochelarii de soare pe masa intreprinzatorului cu cai. Mi-a promis ca mi-i trimite la un bar de pe traseu cu care are el comunicare, i-am multumit si am spus ca asta este…, mergem inainte.

 

Am ajuns la Cebreiro putin inainte de ora 18 si, cand m-am dat jos de pe cal am descoperit ca nu mai puteam calca. Piciorul drept era in revolutie. M-am cazat, m-am ingrijit cat am putut de bine si am plecat intr-o carciumioara sa gasesc ceva net si sa scriu acest post. Am mancat bine si ma distra ca peste tot in jurul meu, chiar daca majoritatea ajunsesera aici cu masina sau erau doar in trecere, la despartire isi urau: Buen Camino

 

 

 

 

Hits: 483

El Camino – ziua a 4-a, Porfernada – Villafranca del Bierzo

Ziua a 4 – a se anunta linista. 22 de km de facut, dupa performantele zilelor trecute erau gluma. Adevarul este ca aveam nevoie de o zi mai linistita. M-am trezit la 8.30 si pana mi-am baut cafeaua si facut bagajul s-a facut putin peste 10. Daca tot am comis-o si la ora asta nu sunt deja pe drum, atunci hai sa vizitez si Castelul Templierilor. Zis si facut si iata-ma la ora 11. 30 parasind orasul. Nu este bine sa fii lenes.

 

Castelul, asa cum se vede si din poze, este perfect conservat si, daca pot emite o parere, refacut….:). Altfel, el poate fi asemuit foarte bine cu Cetatea Rupea doar ca aici se vad banii bagati. Pe langa zidurile vechi bine conservate in interior exista constructii noi, integrate in peisaj si cu destinatie clar culturala.

 

Iesirea din oras s-a facut printr-un frumos cartier rezidential, cu case si curti mari, orasului nelipsindu-I nimic din facilitatile unui oras european modern: universitati, zone de shoping sau rezidentiale, terenuri sport la nivel olimpic. Primii km i-am facut prin satuce fara nimic special dar placute ochiului. Fiind sambata, totul parea intepenit in timp. Agitatie la una dintre biserici unde era o nunta si doar noi pelerinii, ii deranjam din facutul pozelor, trecand pe langa ei. Nu era bai….:)

 

IMG-20150517-WA0006Dupa vreo 6 sau 7 km, m-am oprit sa-mi cumpar o apa si, dupa o binemeritata pauza am plecat mai departe. Dupa frigul din ziua precedenta, azi cele 26 grade erau molesitoare. Plecand tarziu, am mers prin soare, noroc ca ma dadusem cu protectie solara, dar chiar si asa, mi-am simtit pielea agresata. De aici incolo, pana la destinatie, drumul avea sa fie numai printre vii si prin paduri. Chiar daca era cald, macar ochiul se bucura de ceea ce vedea. Picioarele, cam cu bataturi, infasurate in plasturi, se tineau inca bine….:)

 

M-am oprit la pranz, cam pe la 3, la o gradina superba in Cacabelos, o localitate destul de animata, cu o multime de hoteluri, restaurante, sau magazine. Am mancat bun, am baut un pahar de vin si un litru de apa. Caldura de afara isi cerea tributul. Terasa, dealtfel, a fost o oaza de liniste cu umbra facuta de copaci si de vita de vie. Nu ma grabeam, chiar daca se facuse ora 4, mai aveam doar 7 km.

 

Am luat-o usor la pas si, dupa 200 m, cativa dintre colegii de drum de ieri stateau la o masa si mancau. Dupa ce ne-am salutat, am decis ca “ pauzele lungi si dese, cheia marilor succese “, deci mi-am tras un scaun si hai la taclale ca de, daca mergi singur esti nevorbit. Cate ganduri sa ai ? Cata muzica sa asculti ? Ma gandeam ca innopteaza si ei tot in Villafranca si deci am putea merge impreuna. Din pacate, ei decisesera sa opreasca in satul urmator, Pinchos, asa ca dupa 15 min de binemeritata pauza, i-am salutat si am plecat. Cei 7 km trebuiau facuti…:).

 

Din pacate pt mine, gandindu-ma ca distanta nu este mare, dupa pranz nu mi-am mai luat apa asa ca ultimii 2 sau 3 km caldura m-a cam doborat. Incepeam deja sa simt greutatea rucsacului, inca de la pranz umerii strigandu-si durerea…:)

 

Drumul de astazi a fost cand pe strada cand pe dealuri, usor si relaxant daca este sa ma gandesc la zilele precedente. Dupa cum spune internetul, unul dintre cele mai usoare din ntreg Camino. Cred ca a fost pt prima data cand strada, in acest context nu m-a deranjat.

 

IMG-20150517-WA0008Intrarea in Villafranca se face printr-o suceala a traseului exact ca in ziua precedenta si, era cat pe ce sa nu respect traseul. Azi mi-as fi luat o micuta teapa, pentru ca, tot acolo ajungand, drumul pe sosea era mai lung cred. Deci, dupa vii si crame intalnite in zona, iata-ma in mijlocul unui orasel destul de intins si destul de vechi. Ajungand in piata centrala, mi-am dat jos rucsacul si am decis ca pot sa-mi iau o alta pauza, de hidratare inainte sa ma cazez. Uitandu-ma in jur, am realizat ca toata zona putea fi foarte bine asemuita cu Toscana, doar ca putin mai ieftina. Scuze, muuult mai ieftina. Vii peste tot, localitati cu cetati si biserici fortificate, peste 1000 de ani de istorie. Din pacate, toate aceste asezari, depind de Camino. Si cu toate ca sunt sute de mii de oameni care trec annual pe aici, saracia este vizibila,la tot pasul. Sa ne intelegem, oamenii traiesc normal si isi duc viata normal inainte. Eu ma refer doar la zecile, poate sutele de case darapanate, unele de sute de ani, de care nimeni nu mai are grija, chiar daca ele ar trebui sa fie de patrimoniu.

 

Seara am petrecut-o mancand niste peste si band un pahar de cava si, retrecand prin minte ziua, am zambit amintindu-mi cum luand-o pe o straduta oarecare, o doamna in varsta, m-a apucat de mana si mi-a zis: Santiago ? Vazandu-ma nedumerit, m-a intors ca sa-mi arate ca gresisem straduta si, punandu-ma pe drumul corect mi-a urat Buen Camino…:)

 

Hits: 479

El Camino – ziua a 3-a,  Rabanal del Camino – Ponferada

Ziua a 3- a a inceput destul de calm. Tot corpul urla la mine sa ma potolesc, afara batea un vant de ziceai ca vine iarna si colac peste pupaza, wind stopper-ul meu zacea bine merci in sifonier. Ca ma uitasem eu pe site-uri de vreme si era cald si, de ce naiba sa-l mai car si pe asta dupa mine. Ei na, uite de aia si, daca as fi putut sa-mi fac bagajul din nou mi-as fi pus si bluza groasa de schi….:). Iubesc cand telefonul, cu programul de vreme te ajuta psihic: temperatura 10 grade, feels like 4…:)

In fine, am coborat la micul dejun, am baut o cafea, un fresh de portocale si am mancat o felie de paine cu unt si gem si mi-am facut curaj: “ daca pui toate hainele pe tine, va fi rucsacul mai usor…:) “

 

Pana la urma, chiar mi-am facut curaj si am plecat. Am inceput urcusul si ma gandeam cand printre dinti spuneam tot ce-mi venea in minte ca mai tarziu o sa fie cald. Sunt rezistent, zic eu, la frig, dar vantul asta era insistent. Astazi era ziua cand trebuia depasit Monte Irago, sau muntele Leonului cum am vazut pe cateva tabele din drum, tabele care prezentau partea de fauna a zonei. Prima oprire in Foncebadon, unde mi-am adus aminte cat de bun poate fi un ceai cald….:). Aici, pe un perete, scris de mana, se vedea: Santiago, 230 km. incurajator.

 

IMG-20150516-WA0003Ma scotea din sarite faptul ca in jurul meu oamenii erau complet echipati si aveau un rucsacel mic in spate. Aveam sa aflu la intrare in Monaseca de ce. Ok, nu toti, dar mare parte dintre ei. Spre seara, stand la o bere in Ponferada ( a se citi cava ) , cu doi tipi atunci intalniti, un brazilian si un australian, unul dintre ei mi-a aratat pe telefon ca temperatura in Foncebadon, la ora cand el a plecat, 8 dimineata era 4 grade, feels like -1….. Si eu care ma miram ca pe munti in departare era inca zapada.

 

Culmea este ca picioarele ca si restul corpului rezistau destul de bine. Peisaje frumoase, de munte, foarte colorate uneori si stanca. Din cand in cand traversam drumul care ducea in aceasi directie. Au fost momente, cand chiar daca era mai lung drumul pe sosea,, din cauza pietrelor de pe poteca am preferat soseaua. Astazi totusi nu m-a deranjat existenta ei. Cu cativa km inainte de Alcedo m-a ajuns din urma americanul din gasca serii precedente. Plecase la 7 din El Gamso si marsaluise intr-un ritm dracesc. Interesant a fost ca, luandu-ne la vorba mi-a imprimat si mie ritmul lui si, dintr-o data nu am mai simtit nici o durere. Am ajuns la ora 13.30 ( aproximativ ) la Alcedo, am mancat un sandwich si am baut niste apa, am stat aproximativ o ora si apoi gata de drum. Deja nu mai batea vantul, am dat jos puloverasul pe care il luasem totusi din greseala si, chiar daca eram transpirat tot, am plecat mai departe in tricou. Depasisem muntele si deja incepea coborarea. Era cald…., cele 19 grade se simteau mult mai multe si m-am felicitat pentru inspiratia de a ma fi dat cu crema de protectie solara.

 

Am ajuns la Monaseca in jurul orei 4.30. Ma despartisem de Hank ( americanul ) cu aproximativ un km inainte, cand eu m-am oprit sa-mi verific ceva la ghete si el a continuat sa mearga. Aici am inteles cum se face ca  oamenii ( unii, dar nu putini ), au tot timpul echipament complet dar rucsacel mic in spate, sau deloc: doua autocare asteptau frumos la intrarea in sat si ii preluau pe fiecare. Unul de francezi, unul de germani. Asa s-a explicat si faptul ca hotelurile erau full, fara nici o camera disponibila si asta a fost si motivul pt care si cele 2 Albergue private erau full deasemenea.

 

IMG-20150516-WA0005Monaseca era un satuc dragut, care traieste evident din turismul generat de El Camino. As fi vrut sa raman acolo dar, deoarece nu mi-a placut Albergue municipal am decis  sa mai merg 8 km pana in Ponferada. Primii 5 au fost normali, pe trotuar. M-a scos din sarite momentul cand drumul cu scoica galbena a cotit la stanga, chiar la intrarea in oras. M-am gandit ca este o varianta rezonabila si uite-ma mergand 3 km in plus, doar pt a pastra traditia…. Nu a fost placut…., imi venea sa urlu. Nu mai aveam apa, era cald, ma simteam transpirat si deja imi faceam acuze ca am fost un tolomac ca nu am ramas in Monaseca unde marea majoritate a colegilor de drum ramasesera. Imi era o sete nebuna si, atunci, mi-am promis ca in momentul in care intru in hotel, imi iau un pahar mare si fffff rece de cava ….:) Surpriza, hotelurile full…., o ultima incercare si am gasit o ultima camera. Nu mai aveam resurse, dupa 33 km sa mai merg inca unul sau doi pana la o Albergue de la marginea orasului, in celalalt capat. Mi-am baut paharul de cava, dus, schimbat haine, ingrijit talpi si gata, eram ca nou. Am iesit la plimbare si, castelul din centrul orasului mi-a aratat ca a meritat efortul de a ajunge aici. Din pacate era 8.30 si se inchisese dar pe exterior arata impresionant. In fata portii l-am cunoscut pe brazilian si, mergand impreuna pana in piata catedralei l-am cunoscut si pe australian.

 

Am petrecut o seara linistita impreuna band cava si mancand bun. Mergand spre hotel sa ma culc, mi-am adus aminte cat de disperat ma simteam in acei 3 ultimi km si, cum o masina s-a oprit la un moment dat si m-a intrebat daca nu vreau sa ma duca in centru. Ma gandesc ca pe fata mea se vedea oboseala…, l- am intrebat cat mai este pana acolo, mi-a raspuns ca mai putin de un km, l-am refuzat si i-am multumit si el, zambimd, mi-a urat Buen Camino.

Hits: 570

El Camino – ziua a 2-a, Hospital de Orbigo – Rabanal del Camino

A doua zi a inceput fara mari dureri de picioare sau alte parti ale corpului. Trebuia sa ajung la Astorga si asta insemna 16 km pana in pranz, asa ca am purces, impreuna cu alti cateva zeci de pelerini la drum. De data asta, am mers pe dealuri, pe drumuri de tara. Daca scoti din contest peisajele arata la fel, fie ca sunt din Spania, Franta, Romania sau alta tara similara. Totusi, este ceva ce mi-a sarit in ochi: ca si alte tari din vestul Europei, Spania este o tara saraca in care oamenii trebuie sa munceasca, sa cultive pamantul …, nu isi permit sa-l lase nefolosit…..:)

 

Astorga, este un oras vechi de pe vremea romanilor, care a avut perioadele lui mai bune sau mai putin bune. Astazi este un oras de provincie in care istoria se vede. M-am oprit la pranz pentru o binemeritata pauza de masa. Dupa 16 km, o ora si jumatate de odihna au fost bineveniti.

 

In Astorga m-am despartit de proaspetii mei companioni Robert ( Amsterdam ) si James ( America pe undeva ), pentru ca Robert acuza o inflamare la unul dintre picioare si nu mai putea merge. In conditiile acestea, si-a luat prima zi de pauza de cand a inceput El Camino ( el l-a inceput din Saint Jean…:) ).

 

Dupa Astorga am decis sa merg mai departe si, chiar daca incepeam sa-mi simt picioarele am strans putin din dinti. Sa-I dea Dumnezeu sanatate lui David Neacsu pentru ca m-a convins sa-mi iau bete. Chiar te ajuta la mers si, mai mult decat atat, atunci cand esti obosit, cand nu iti mai simti picioarele, ele preiau din sarcina pe ele…., o binecuvantare. Cred ca reusit sa-mi indeplinesc obiectivul si sa ajung la Rabanal del Camino, 22 de km mai tarziu, prin disciplina. Cei care vor sa faca acest drum este bine sa stie ca facandu-si un program foarte clar, pot reusi. Eu de exemlu, am decis ca dupa amiaza sa merg o ora si jumatate si sa stau 10 minute, apoi alta ora si jumatate si sa stau 15 minute. In minutele de pauza ma descaltam si imi masam picioarele. Gesturi banale si aproape triviale devin litera de lege la astfel de distante. Si chiar daca nu am scapat de bataturi, nu am ce sa reprosez incaltamintii. Este foarte importanta si, este bine sa aveti la voi doua perechi pe care sa le alternati, cateodata chiar in timpul aceleiasi zile…, pentu picior este o binecuvantare…:)

 

in pacate, aceasta a doua parte am facut-o deasemenea pe langa sosea. Ok, poteca noastra era la 5 sau 15 m departare, dar tot de-a lungul soselei eram, chiar daca aceasta era o sosea judeteana….

 

Indiferent de partea culturalo – religioas, Camino este un business de turism. In fiecare localitate exista o capacitate de cazare ,” Albergue “,si un bar. In satul El Ganso, exista 2 baruri si 60 de locuitori. Si evident o Albergue. S-a incetatenit oarecum ca opririle de peste noapte sa se faca in satucuri anume, care sunt si aglomerate. Cei drept, aici ai toate tipurile de facilitati. Dar si preturi pe masura. In aceste doua zile am invatat ca El Camino inseamna Albergue si opriri in satucuri uitate de lume. Acum imi pare rau ca nu m-am oprit in satucul de care am vorbit, unde intalnisem o gasca foarte misto, 6 persoane, 6 tari. Am invatat inscurtul timp cat am baut o apa cum sa spun “ noroc “ in daneza ( skol ), bosniaca ( proust ), engleza americana ( cheers ) si ca in alte tari doar se bea…, fara sa se caute motiv…:)

 

In fine, la finalul celei de-a doua zi, am ajuns la destinatia propusa si am hotarat sa nu mai imi fixez destinatii. Mersul trebuie sa fie o placere, nu un sport. Si este foarte important ca la finalul zilei sa nu te simti rupt de oboseala ci feicit. M-am cazat la un hotel de o stea in singura camera pe care am gasit-o disponibila ( am spus ca totul aici era foarte aglomerat ), mi-am adus aminte ca este bine ca pe viitor sa ma gandesc la cazare incepand cu ora 17, ca sa nu experimentez dormitul afara si am mancat ceva fara importanta. Cat sa tina de foame. Am baut un pahar de vin prost si am decis ca este seara de apa.

 

In rest, ce sa spun…, sunt placut impresionat de faptul ca te saluta toata lumea, inclusiv din masini, ca oamenii iti zambesc si iti ureaza Buen Camino.

Hits: 428

El Camino – prima zi Leon – Hospital de Orbigo

Am sa sar peste prima zi, cea in care am ajuns la Leon. Avion, tren, banalitati. De mentionat doar hotelul, Parador de Leon, acea cladire frumoasa din filmul “ Drumul “, film care sta la baza deciziei de a face El Camino.

Chiar daca initial am vrut sa fac tot traseul, lipsa de timp m-a facut sa ma decid pentru o varianta scurta. Astfel, am pornit la drum din Leon si sper ca in aproximativ 10 zile sa ajung la Santiago de Compostela.

Si iata-ma dis de dimineata, dupa un mic dejun frugal, compus din cateva fructe si 2 pahare de fresh de portocale, punandu-mi rucsacul in spate si pornind la drum. Singur, luand-o dupa semne, nu este greu sa te descurci, la fel de bine poti sa gresesti drumul, ceea ce am si facut mai tarziu.

Apropo de semne, este fantastic cat de bine este semnalizat drumul acesta cateodata si cum, uneori, nu. Mai mult, mergand pe drum, fara sa stii ce urmeaza, sageata galbena sau scoica devin prietenii tai. Ajungi sa te bucuri cand le vezi, ca si cum cineva iti spune: “ stai linistit, esti pe drumul bun, noi suntem aici …:) “. Stiu ca este o prostie dar este o prostie haiaoasa. 17108_10153239722359827_1280540707788000362_nSi m-am simtit al dracului de frustat cand au disparut semnele pentru ca o luasem pe alt drum. Nu a fost mare lucru, oricum tot drumul astazi a fost pe langa autostrazi sau drumuri nationale.

Intr-o intersectie de multe drumuri nationale cu multe autostrazi, in care eu drumet / pelerin ma bagam pe sub ele sau pe langa, in loc sa tin N 120, drumul national, am luat-o de-a lungul autostrazii. Directia era buna, spre Astorga, drumul nu. Cativa km mai departe am vazut un sat, am luat-o pe camp spre el, m-am oprit la singurul bar pe care l-am gasit si, dupa 20 cl de bere ( este fantastica aceasta cantitate la care se vinde berea in zona ) am aflat drumul corect…:). Nu stiu numele satucului dar nu cred ca avea mai mult de 200 de locuitori. Culmea culmilor este ca tot timpul eu am mers cu drumul national in stanga, la 500 m departare si autostrada in dreapta.

Ajungand la drumul normal, am avut revelatia sa constat ca nu mai sunt singur: pe langa semnele care imi spuneau “ bine te-am regasit Catalin “, mai erau si multi alti pelerini ca si mine si ziua s-a reanimat cu “ buen Camino “.
As vrea sa am ce povesti despre locurile prin care am trecut azi dar, cu parere de rau, am mers numai pe langa drum. Am trecut prin sate normale si cred ca cel mai important lucru vazut a fost la final, podul din Hospital des Orbigo, locul unde am si decis sa ma opresc peste noapte.

Chiar daca era devreme, ora 5, in raport cu planul meu de acasa, picioarele imi spuneau ca este cazul sa facem o pauza mai consistenta. Aproximativ 30 de km in prima zi cred ca sunt suficienti pentru cineva care nu face sport zilnic.

11008594_10153239722719827_3541750640036794031_nM-am cazat intr-un hotel de 2 stele, simplu, cu vedere la podul cu pricina si am facut bilantul: New Balance-ii mei au tinut foarte bine, picioarele chiar daca ma dor putin nu au bataturi, am luat o aspirina impotriva febrei musculare, mi-am pus ceva lejer si am iesit pe o terasa ca sa scriu acest post. Sunt bine, putin obosit,, cred ca voi dormi neintors in noaptea aceasta, dar abia astept dimineata urmatoare.

Dupa o zi de mers, mi-am comandat un peste local, o cava Anna de Codorniu si gata, incheiem o zi simpla, dar intensa
Dupa prima zi, celor care vor sa faca acest drum le pot spune: atentie la greutatea rucsacului ( al meu cantareste 9 kg ), luati-va incaltari comode de drum lung, tricouri, ciorapi si alte schimburi speciale de calatorie ( merita toti banii ), sapca si ochelari de soare.

Betele pot fi de ajutor daca iti este comod sa mergi cu ele. In rest, beti multe lichide, apa in special, nu mancati mult si Buen Camino….:)

Hits: 6980