Menu

Ziua a 3- a a inceput destul de calm. Tot corpul urla la mine sa ma potolesc, afara batea un vant de ziceai ca vine iarna si colac peste pupaza, wind stopper-ul meu zacea bine merci in sifonier. Ca ma uitasem eu pe site-uri de vreme si era cald si, de ce naiba sa-l mai car si pe asta dupa mine. Ei na, uite de aia si, daca as fi putut sa-mi fac bagajul din nou mi-as fi pus si bluza groasa de schi….:). Iubesc cand telefonul, cu programul de vreme te ajuta psihic: temperatura 10 grade, feels like 4…:)

In fine, am coborat la micul dejun, am baut o cafea, un fresh de portocale si am mancat o felie de paine cu unt si gem si mi-am facut curaj: “ daca pui toate hainele pe tine, va fi rucsacul mai usor…:) “

 

Pana la urma, chiar mi-am facut curaj si am plecat. Am inceput urcusul si ma gandeam cand printre dinti spuneam tot ce-mi venea in minte ca mai tarziu o sa fie cald. Sunt rezistent, zic eu, la frig, dar vantul asta era insistent. Astazi era ziua cand trebuia depasit Monte Irago, sau muntele Leonului cum am vazut pe cateva tabele din drum, tabele care prezentau partea de fauna a zonei. Prima oprire in Foncebadon, unde mi-am adus aminte cat de bun poate fi un ceai cald….:). Aici, pe un perete, scris de mana, se vedea: Santiago, 230 km. incurajator.

 

IMG-20150516-WA0003Ma scotea din sarite faptul ca in jurul meu oamenii erau complet echipati si aveau un rucsacel mic in spate. Aveam sa aflu la intrare in Monaseca de ce. Ok, nu toti, dar mare parte dintre ei. Spre seara, stand la o bere in Ponferada ( a se citi cava ) , cu doi tipi atunci intalniti, un brazilian si un australian, unul dintre ei mi-a aratat pe telefon ca temperatura in Foncebadon, la ora cand el a plecat, 8 dimineata era 4 grade, feels like -1….. Si eu care ma miram ca pe munti in departare era inca zapada.

 

Culmea este ca picioarele ca si restul corpului rezistau destul de bine. Peisaje frumoase, de munte, foarte colorate uneori si stanca. Din cand in cand traversam drumul care ducea in aceasi directie. Au fost momente, cand chiar daca era mai lung drumul pe sosea,, din cauza pietrelor de pe poteca am preferat soseaua. Astazi totusi nu m-a deranjat existenta ei. Cu cativa km inainte de Alcedo m-a ajuns din urma americanul din gasca serii precedente. Plecase la 7 din El Gamso si marsaluise intr-un ritm dracesc. Interesant a fost ca, luandu-ne la vorba mi-a imprimat si mie ritmul lui si, dintr-o data nu am mai simtit nici o durere. Am ajuns la ora 13.30 ( aproximativ ) la Alcedo, am mancat un sandwich si am baut niste apa, am stat aproximativ o ora si apoi gata de drum. Deja nu mai batea vantul, am dat jos puloverasul pe care il luasem totusi din greseala si, chiar daca eram transpirat tot, am plecat mai departe in tricou. Depasisem muntele si deja incepea coborarea. Era cald…., cele 19 grade se simteau mult mai multe si m-am felicitat pentru inspiratia de a ma fi dat cu crema de protectie solara.

 

Am ajuns la Monaseca in jurul orei 4.30. Ma despartisem de Hank ( americanul ) cu aproximativ un km inainte, cand eu m-am oprit sa-mi verific ceva la ghete si el a continuat sa mearga. Aici am inteles cum se face ca  oamenii ( unii, dar nu putini ), au tot timpul echipament complet dar rucsacel mic in spate, sau deloc: doua autocare asteptau frumos la intrarea in sat si ii preluau pe fiecare. Unul de francezi, unul de germani. Asa s-a explicat si faptul ca hotelurile erau full, fara nici o camera disponibila si asta a fost si motivul pt care si cele 2 Albergue private erau full deasemenea.

 

IMG-20150516-WA0005Monaseca era un satuc dragut, care traieste evident din turismul generat de El Camino. As fi vrut sa raman acolo dar, deoarece nu mi-a placut Albergue municipal am decis  sa mai merg 8 km pana in Ponferada. Primii 5 au fost normali, pe trotuar. M-a scos din sarite momentul cand drumul cu scoica galbena a cotit la stanga, chiar la intrarea in oras. M-am gandit ca este o varianta rezonabila si uite-ma mergand 3 km in plus, doar pt a pastra traditia…. Nu a fost placut…., imi venea sa urlu. Nu mai aveam apa, era cald, ma simteam transpirat si deja imi faceam acuze ca am fost un tolomac ca nu am ramas in Monaseca unde marea majoritate a colegilor de drum ramasesera. Imi era o sete nebuna si, atunci, mi-am promis ca in momentul in care intru in hotel, imi iau un pahar mare si fffff rece de cava ….:) Surpriza, hotelurile full…., o ultima incercare si am gasit o ultima camera. Nu mai aveam resurse, dupa 33 km sa mai merg inca unul sau doi pana la o Albergue de la marginea orasului, in celalalt capat. Mi-am baut paharul de cava, dus, schimbat haine, ingrijit talpi si gata, eram ca nou. Am iesit la plimbare si, castelul din centrul orasului mi-a aratat ca a meritat efortul de a ajunge aici. Din pacate era 8.30 si se inchisese dar pe exterior arata impresionant. In fata portii l-am cunoscut pe brazilian si, mergand impreuna pana in piata catedralei l-am cunoscut si pe australian.

 

Am petrecut o seara linistita impreuna band cava si mancand bun. Mergand spre hotel sa ma culc, mi-am adus aminte cat de disperat ma simteam in acei 3 ultimi km si, cum o masina s-a oprit la un moment dat si m-a intrebat daca nu vreau sa ma duca in centru. Ma gandesc ca pe fata mea se vedea oboseala…, l- am intrebat cat mai este pana acolo, mi-a raspuns ca mai putin de un km, l-am refuzat si i-am multumit si el, zambimd, mi-a urat Buen Camino.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *