Articole

La Mama no. 8

Stau un noul restaurant La Mama, cel cu nr. 8, si imi dau seama ca trebuie sa ma reapuc de scris…:). De la petrecerea de deschidere a trecut deja o zi, de la sfarsitul acesteia,…, vorbim spre dimineata.

In urma cu cateva luni, mai precis spre sfarsitul lui martie cand a inceput acest proiect, nu stiam sigur ce va iesi. Erau multe idei noi, planuri si, poate cel mai important, dorinta ca dupa 4 ani sa fac un restaurant nou si, inevitabil deosebit…. stiu, stiu  ” orice pui isi lauda cioara ” …:))) invers, desigur.

Am adus cateva elemente de noutate in tot ceea ce a insemnat un restaurant La Mama, elemente pe care mi le doresc de ceva vreme si acum am avut ocazia sa le experimentez: o mare biblioteca de vin, care trebuie sa recunosc ca a devenit vedeta locului, un bar comod la care sa poti sta si manca si, nu in ultimul rand o zona de canapele, unde cei care vor sa leneveasca vor fi la ei acasa.  Am pastrat meniul, am pastrat evident preturile si incercam sa experimentam ceva produse noi: ma gandesc aici la hribii mei preferati cu smantana ( am scris un intreg post despre asta ) sau un pateu de casa… dar la final totul va depinde de ceea ce decide ca vrea maria sa clientul.

Intorcandu-ma la biblioteca mea de vin, aseara, un prieten, m-a intrebat daca asta este tot ceea ce am citit in ultima vreme… raspunsul a fost: ” printre alte cateva carti “… este drept ca sunt expuse cateva sute de sticle de vin si doar doua rafturi de carti.

Astazi in Bucuresti vremea a fost cam racoroasa pentru o zi de august asa ca  spre dupa-amiaza am deschis geamurile si toata strada, cu freamatul ei a intrat inauntru; acum, seara, imi dau seama ca schimbarea geamurilor cu unele care se deschid in totalitate a fost una dintre cele mai eficiente investitii.

Recitind ce am scris imi dau seama ca intreagul post este o lauda dar, ma simt atat de bine ca am terminat o prima etapa din ceea ce mi-am propus sa fac in acest an incat nu ma pot stapani. Luni intregi de emotii, ” lupte ” cu arhitectul – pe care il iubesc si ii multumesc si cu aceasta ocazie – cu contructorul, si el merita deasemenea toate multumirile, noptile in care am stat pana tarziu impreuna cu colegii mei, incercarile si tot ceea ce insemna un santier din care se naste pana la urma ceva frumos ma fac sa ma uit cu mandrie inapoi si sa fiu multumit de ceea ce am facut pana astazi.

Cred ca cel care a resimtit cel mai mult efortul acestor ultime luni a fost baietelul meu de 6 ani si jumatate care de multe ori nu stia ca fur din timpul lui pentru acest restaurant.

Petrecerea de aseara mi-a readus in minte ce bine este sa iti vezi prietenii aproape Toti cei care iti sunt aproape, care gandesc de bine pentru tine iti dau forta de a merge mai departe . Ne-am distrat, am baut un pahar de sampanie sau de vin, am mancat cateva dintre bunatatile pregatite de ” mama “, am ascultat muzica buna, veche cantata de Jazebel, o voce foarte placuta, am depanat amintiri si am ” citit ” ( baut ) o parte dintre cartile ( sticlele de vin ) din biblioteca

Acum, Lipscaniul renaste usor, usor, spre gloria pe care a avut-o probabil altadata aceasta strada celebra a Bucurestiului al carei nume vine de la negutatori din Leipzig, cladire dupa cladire se refac si doar timpul, care curge asa cum stie el incet dar inevitabil, isi va pune amprenta peste deciziile noastre.

Poate putin melancolic, poate usor obosit, optimst si, sper eu intotdeauna o gazda buna, eu si La Mama Lipscani va asteptam

Hits: 459

…un brand de tara !

Bucurestiul este un oras care poate fi descris oricum: aglomerat, murdar, urat, frumos, modern, trist, plin de distractie, ieftin, scump, etc.

Depinde de unde vii, cu ce il compari, depinde de ceea ce iti doresti.

Poate ca multe lucruri nu sunt in regula in acest oras dar, ca locuitor al lui eu m-am obisnuit si am ajuns chiar sa spun ca imi place.  Cred ca imi place tumultul acestui oras, nebunia de pe strazi, bunjee jumping-ul zilnic…:)

Poate ca cea mai frumoasa parte a acestui oras o reprezinta cea petrecuta in rstaurante, cafenele, cluburi, pub-uri… La acest capitol nu cred ca stam asa de rau, ba’ as putea spune ca stam destul de bine avand in vedere ca in general strainii sunt mai mult decat fericiti de ceea ce gasesc

In timpul zilei, in mijlocul alergaturii cotidiene vezi si nu prea restaurantele, terasele, cafenelele, pub-urile, shaormariile sau fast food-urile dar cand vine seara, parca satui de munca si incorsetarea de peste zi o intreaga armata se revarsa peste toate aceste locuri de petrecere a timpului liber.

Socializare sau networking, o seara romantica cu iubita, una normala cu prietenii, o masa in fuga in drum spre casa sunt doar cateva dintre motivele pentru care chiar si in mijloc de criza, chiar si cu mai putini bani in buzunar, oamenii merg la restaurant, cafenea, club, pub, etc.

Intr-o seara eram intr-unul dintre cluburile celebre ale Bucurestiului. Stiam clubul, nu era prim data cand mergeam acolo dar in acea seara m-a fascinat ceva: am realizat ca oamenii, inclusiv eu, mergeam acolo nu pentru ca imi placea interiorul sau altceva ci pentru ce insemna acel club. Un alt stil de viata, o evadare din banalul zilei, un cliseu de viata rupt din filme, sau poate chiar din mintea noastra. Atunci, cu un pahar in mana am reavut revelatia a ceea ce inseamna in constiinta consumatorului un brand. O garantie catre calitate, o promisiune pe termen lung, o istorie, etc…

Privesc la diverse companii in domeniu si vad cum unele apar si dispar, cum sunt interesate doar de moment in timp ce altii stau si muncesc ani in sir pentru a-si ridica afacerea, pentru a ramane in mintea clientului ca un statornic, cu un standard. Cu bucurie imi dau seama ca acestia din urma sunt castigatorii pe termen lung in orice timp,… acum sau altadata.

Ma uit la restaurantele din acest oras sau chiar din tara si vad cum cele care au reusit sa-si faca un brand din numele de pe firma – prin munca, tenacitate, inteligenta – vand suficient de bine chiar si in aceste vremuri, in timp ce celelalte se zbat pentru supravietuire

Si toate aceste ganduri ma duc in alta directie… la brandul numit  Centrul Istoric. Cat de neinspirati suntem ca si societate sa lasam o asa mina de aur sa se piarda de atatia ani ? Strazi care nu mai exista, transee, mizerie, asta se ofera din partea statului in aceasta zona…

Cladiri refacute, restaurante, cafenele, pub-uri, etc deschise in orice coltisor cu situatie juridica clara, viata de noapte care ar face invidios orice organizator de miscari sindicale ( ma refer aici la cat de multa lume se poate strange laolalta :)) )

Si atunci, inca o data zic, lasati-ne  sa ne facem treaba, sa deschidem localurile care ne plac, sa facem petrecerile pe care le dorim, sa punem mesele pe strazile pe care ne place, sa schimbam asa cum stim fata acestui oras si,… daca altceva nu putem, macar …, sa-l transformam intr-un brand de tara…:)

Hits: 205