Când patentul nu e cleşte

Între “Nimic nou sub soare” şi “Nu mai inventăm roata” este, totuşi, o diferenţă. De poziţionare. Depinde dacă te afli înainte sau după – şi există! – momentul zero. Al creaţiei. Însă, în cazul în care chiar tu ai născocit roata, nu ţi se mai poate reproşa – după nişte ani – că vrei să-i modernizezi spiţele…

Ştiu, sunt pline ospiciile de anonimi care se cred Napoleon, dar eu – am curajul să vă asigur – chiar sunt Cătălin Mahu! Nici nu mai contează dacă e lipsă de modestie, sau de realism, dar pot să enumăr – după 14 ani de “La Mama” – câteva dintre drumurile deschide de noi în industria ospitalităţii. Barierele pe care le-am dărâmat. Obişnuinţele pe care le-am schimbat. Pe scurt, am inovat, pentru a excela.

Am pornit simplu: o nuanţă “La Mama” aplicată lemnului din restaurante, total diferită de cromatica pieţii (doar wenge sau natur!). Apoi, am început să implementăm standarde de calitate. Am introdus în meniu atât străvechi bucate tradiţionale, cât şi preparatele României postdecembriste, definind un nou concept: bucătăria citadină românească.

Am cucerit, în zilele noastre, şi spaţiul virtual, lansând o aplicaţie dedicată “La Mama” – pentru smart phone.

Şi, vă asigur din nou, nu ne vom opri aici! Vom inova în continuare şi nu vom solicita – pentru vreuna dintre viziunile noastre – patent de invenţie. Am fost, suntem şi vom mai fi copiaţi. Dar asta nu poate decât să ne bucure! Înseamnă că pionieratul nostru duce industria pe un drum bun, că şi alţi competitori evoluează, iar pe piaţa ospitalităţii standardele devin tot mai înalte. Spre binele tuturor!

De ce “La Mama”

27 februarie: o zi de sărbătoare pentru noi. Este chiar aniversarea noastră. Aşa cum un copil îşi aşteaptă – tropăind – ziua de naştere, savurăm şi noi – în fiecare an – perioada dinaintea aniversării, condimentată de adrenalina pregătirilor. N-am omis vreun invitat? S-a comandat suficientă băutură? Atenţie la înfăşurarea sarmalelor! – mândria noastră. Au venit baloanele? Şi multe alte detalii organizatorice…

Privind din afară, nu pare mare lucru. Din perspectiva timpului, însă, ne-am maturizat. Acum, la vârsta „buletinului”, realizăm că suntem printre cei mai vechi din această piaţă frumoasă, dar complicată.
Am fost deseori întrebat cum am ales denumirea „La Mama”. Simplu, dar fabulos! Şi nu pentru că numele ne-a asigurat succesul, ci pentru că denumirea ni se potriveşte în tot ceea ce am făcut şi facem.

Iniţial, aveam doar sloganul: „ca la mama acasă”. Şi îmi doream un restaurant tradiţional românesc, gen „Coliba haiducilor” din Poiana Braşov – pentru care aproape că aveam un cult. Deja vedeam ospătari îmbrăcaţi în costume populare, mâncare servită în vase ceramice tradiţionale, funii de usturoi şi de ceapă, pe lângă ştiuleţii depănuşaţi pe jumătate – pe pereţi. Declamam în serie sintagme în care includeam aproape obsesiv cuvintele „Rustic”, „Turist” şi „Haiducesc”. Dar nimic nu părea că sună ca din inima Bucureştiului.

În acest timp, restaurantul se construia, lemn cu lemn. Într-o dimineaţă de sâmbătă, m-am dus să inspectez starea lucrărilor. Restaurantul era aproape gata: acoperit, cu geamuri şi uşi, dar cu lemnul brut, natur, nevopsit încă. Ferestrele mari asigurau o lumină perfectă restaurantului care dorea să se nască. Dar, nu avea nimic rustic, tradiţional. Părea, mai degrabă, un cochet bistrou franţuzesc – cu geamurile lui mari, prin care puteai privi oraşul. Bine, şi ce facem cu denumirea?

Am plecat, împreună cu fostul meu coleg Giani Corentti, să bem o cafea. Şi să ne mai gândim. Ne place sloganul, nu vrem să renunţăm la el. Dar ce nume îi dăm restaurantului? Într-o piaţă crudă, ca aceea din 1999, trebuia să creezi ceva frumos, ceva care lipsea din Bucureşti, ceva nou – care să te scoată din mulţime. Şi dacă tot vroiam să mănânc în restaurantul meu ciorbe şi mâncăruri gătite (nu obositele fripturi cu cartofi prăjiţi), ne-am gândit (în timp ce amândoi sorbeam din cafea): păi, dacă e „ca la mama acasă”, de ce să nu fie „La Mama”?! Ne-am uitat unul la altul şi am concluzionat: „Sună bine! Ne trebuie puţin tupeu ca să facem asta. Sau curaj”.

Restul este istorie… Frumoasă, dar istorie… De 14 ani.

Anul pasului înainte

Nu veţi citi nimic nou în acest editorial. Pentru că ne sunteţi clienţi, aţi aflat sau aţi constatat deja toate lucrurile despre care urmează să scriu. Mi-e teamă doar să nu omit ceva. Dar, repet, mă bazez pe faptul că majoritatea clienţilor „La Mama” au sesizat şi au apreciat eforturile noastre.

Principala noastră realizare, bazată pe încrederea în consumatori şi în piaţa de restaurante din Bucureşti, a fost inaugurarea noii locaţii. După „La Mama” Centrul Vechi (2011), am deschis, în noiembrie 2012, un nou restaurant. De data aceasta, la „Universitate”. Cu meniuri noi şi o abordare diferită.

Şi apoi? Dacă nu m-aş feri de vorbe mari, aş numi-o „revoluţia enologică”. Lista noastră de vinuri a fost îmbunătăţită, editându-se chiar un meniu separat, în care au apărut – alături de multe altele – şi cele două „poeme”. Variantele alb şi roşu ale vinului marca proprie „La Mama”. Iar un wine manager (somelier calificat) este permanent la dispoziţia clienţilor care solicită un sfat pentru a „asorta” mâncarea cu băutura.

Nu am neglijat nici spaţiul virtual: domeniul www.lamama.ro şi contul nostru de facebook sunt frecvent actualizate; şi, mai ales, am creat prima aplicaţie de smartphone din piaţa de HoReCa din România – proprie restaurantelor noastre. Cu peste 4000 de utilizatori frecvenţi, aplicaţia gratuită „La Mama” te ţine la curent – abordând inovativ comunicarea on line – cu toate noutăţile şi evenimentele din reţeaua noastră de restaurante.

Şi, desigur, nu aţi fi putut citi aceste rânduri, dacă nu editam ziarul lunar „Jurnalul de POFTĂ BUNĂ”, într-o perioadă în care publicaţii serioase, cu tradiţie, s-au mutat, de pe hârtie, pe internet.

De fapt, păstrând tot ce a fost bun în istoria noastră de aproape 14 ani, am încercat să ţinem pasul cu tendinţele moderne şi să vă oferim dumneavoastră, clienţilor noştri, produse şi servicii care să vă depăşească aşteptările!
Şi nu ne vom opri aici! În 2013, vom încerca să fim şi mai creativi. Şi mai atenţi. Şi mai ospitalieri. Nu va fi uşor, dar dacă am apucat să vă promit, ne vom ţine de cuvânt. Veniţi şi anul viitor în restaurantele noastre, să vă convingeţi.

A, era să uit: le mulţumesc tuturor celor care ne-au votat în topul „ Food & Bar”, sprijinindu-ne să obţinem, astfel, „bronzul” categoriei „Cel mai bun restaurant românesc” din România. E şi asta o realizare, nu-i aşa?
Sărbătorile cu bine! La mulţi ani!

Să sărbătorim româneşte!

Pentru unii, este doar o zi liberă. Pentru alţii – o partidă de vânătoare, cu trofee: ţuică fiartă (gata răcită de ger, la temperatura la care se bea vinul alb) şi sarmale (de post, sleite, pudrate cu praf stârnit de crivăţ prin mahalalele Bucureştilor). Dar, gratis! „De pomană, mamă soacră!” – ca în „Titanic vals”.

Politicienii preferă tribuna. La Alba Iulia, pe locul în care episcopul Iuliu Hossu a citit rezoluţia. Sau în Bucureşti, sub Arcul de Triumf. În ambele locuri istorice, după o baie de mulţime, urmează discursurile. Aceleaşi. Trebuie să înţelegem: este, din nou, campanie electorală.

Şi, totuşi, este – din nou – 1 Decembrie. Adică, ziua naţională a României. Fosta zi de 10 mai – între 1866 şi 1947. Ziua care a înlocuit proletarul 23 august, care se celebra – cu miting şi mititei – din 1948, până în 1989. Da, este ziua naţională a României! Pe care vă invităm să o sărbătorim împreună, româneşte, în restaurantele „La Mama”.

Avem, ca de obicei, pentru clienţii noştri, preparate tradiţionale româneşti: bulz ciobănesc, iahnie de fasole cu ciolan afumat, ostropel de pui, sărmăluţe. Şi băuturi neaoşe: ţuică, vişinată şi cele două „poeme” – vinurile casei. Bineînţeles, toate aceste preparate fac obiectul unor oferte speciale de preţ, valabile pe 1 Decembrie. Mai mult decât atât, promoţiile încep de vineri, 30 noiembrie, din ziua Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României. Căci uităm, prea uşor şi prea des, numele şi sărbătorirea ucenicului lui Hristos care a făcut ca Evanghelia să fie cunoscută de strămoşii noştri, astfel încât aceştia au devenit adevăraţi creştini.

Veniţi în restaurantele „La Mama”, să sărbătorim autentic, româneşte, praznicul Sfântului Andrei şi ziua naţională a României! Suntem între ai noştri! La mulţi ani!

In vino veritas!

Dacă adevărul este în vin, din poezie ce ne mai rămâne de descoperit? Doar “cuvinte goale, ce din coadă au să sune”? – cum scria Eminescu. Dar paharele goale nu sunt tot forme fără fond? Ştiu: depinde cu ce au fost umplute. Sau ce urmează să torni în ele.

Şi atunci, de ce o fi ordonat Burebista să fie arse toate viile? Legenda spune că soldaţii regelui dac se desfătau prea des cu licoarea binecuvântată şi nu mai dovedeau vrednicie în luptă. O altă teorie istorică aduce o explicaţie diferită. Contrară, chiar: podgoriile dace atrăgeau năvălitorii însetaţi să deguste elixirul tracilor. Dar, poate, astfel erau mai uşor de biruit…

După sute şi mii de ani, români gospodari s-au apucat de plantat. Cu butaşi de viţă nobilă, aduşi din Franţa., Italia, Spania, Portugalia şi – mai nou – chiar şi din Germania. Şi au cules roadele. Adică, au umplut butoaiele. Cu vinuri de soi, albe şi roşii.

“Poem în alb” şi “Poem în roşu” nu sunt nici titluri lirice, nici nume generice, ci mărci proprii “La Mama”. Vinuri foarte bune, făcute ca la carte din struguri adevăraţi. Băuturi care nu vor lipsi din restaurantele noastre, câtă vreme Deceneu reîncarnat nu ne va îndemna din nou la abstinenţă.

Să bem, aşadar, un “Poem în alb”, un “Poem în roşu” şi să degustăm metaforele de pe etichetă. Să ne delectăm cu buchet şi parabole. Cu limpezimea vinului şi claritatea scriiturii.
Dacă adevărul este în vin, puterea cuvântului este în poeme!

Agentul “Ciorbă” se întoarce

Poate ar trebui să nu mai mănânc atâtea ciorbe. Şi, mai ales, sarmale. Prea multă grăsime!

Era începutul verii, iar gândurile astea nu-mi dădeau pace. Urma o perioadă de vacanţă. Un bun prilej pentru a încerca – în cele câteva călătorii care urmau – mâncăruri deosebite. Exotice, chiar. Şi, desigur, alese după criterii sănătoase: fără colesterol, majoritar vegetale, cu puţine calorii. Să vedem!

Salată de broccoli cu avocado (în afară de culoarea verde, care e legătura?). Somon cu sparanghel (cei care apără drepturile porcilor şi vitelor nu sunt impresionaţi de sacrificarea peştilor?). Piept de pui cu ananas (piept de pui facem şi noi, dar de ce să-l servim împreună cu desertul?). Fructe de mare (fructele nu cresc pe crengi?). Nu vreau să fiu răutăcios, doar glumesc. N-au fost rele. Şi, de altfel, specialităţile culinare se asortează perfect cu destinaţiile exotice şi cu extravaganţele din vacanţe.

Dar, acum, ne-am întors. Din nou la şcoală. Iarăşi la serviciu. De la capăt în afaceri. Iar eu am revenit cu o poftă teribilă de a mânca o ciorbă. Una rădăuţeană, cu multă smântână. Şi, apoi, o porţie mare de sărmăluţe cu mămăliguţă. Exact meniul unor prânzuri memorabile cu care mă răsfăţa mama, acasă. Ce bune sunt! Şi ce dor mi-a fost de gusturile astea!

Şi, totuşi, ce ne facem cu colesterolul, cu grăsimea şi cu caloriile? Nimic! Vom trăi cu ele, fără exagerări. Dacă mama nu şi-a făcut griji atunci când, de atâtea ori, ne-a gătit ciorbe şi sarmale, sunt convins că nici eu nu trebuie să îmi fac probleme mâncând tradiţional. Mamele vor şi fac întotdeauna ce este mai bun şi mai bine pentru fii lor. Şi „La Mama” la fel! Pentru clienţi, desigur.

Să curgă şpriţul!

„Căldură mare, monşer!” – ar scrie Caragiale. „Vara nu-i ca iarna” – a nuanţat izgonitul de la Cotroceni. În consens cu republicanul ploieştean, dar şi cu preşedintele suspendat, eu aş concluziona: „Ce bine merge un şpriţ rece pe vremea asta!”. Un vin alb, însoţit în frapieră de o la fel de brumată sticlă cu apă minerală.

Îmi şi imaginez ceea ce seniorii cârciumilor numeau „o baterie”: un litru de vin şi o sticlă de sifon luate împreună. Alături, pe masă, nişte gustări reci. Uşoare, tradiţionale. Telemea, zacuscă, salată de vinete, fasole bătută, pastramă. Ca în restaurantele „La Mama”.

Apoi, după primele pahare de şpriţ, un fel principal. De vară, desigur. Uşor, tradiţional. O salată românească de vară. Sau una de legume cu antricot de vită. Tot ca în restaurantele noastre. Mai exact, ca la mama acasă. Numai că, nu casa părintească şi nici locuinţa proprie sunt acum locurile în care să ne invităm prietenii la o masă stropită cu un şprit rece. Este vremea teraselor „La Mama”. Încăpătoare. Primitoare. Răcoroase. Un pic mai bine decât la mama acasă…

V-aţi plictisit şi voi, ca şi mine, de prejudecata asta cosmopolită? De sentinţa vehiculată de unii care cred că au văzut destule ţări şi au cunoscut prea multe civilizaţii. „Numai românii strică vinul, îndoindu-l cu apă!” şi „Francezii beau doar sec”. Serios? Ei, uite că nu vă cred! Pentru că am văzut cum se bea şprit în destule alte ţări europene. Sau erau acei turişti români care – şi în vacanţele exotice – rămân consumatori de şpriţ? Dar, când se întorc acasă, pretind că diluarea vinului este o blasfemie enologică…

Şi, de altfel, chiar dacă am fi singurii care turnăm apă minerală (sau sifon) peste vin, nu credeţi că am descoperit astfel reţeta unei băuturi minunate? Să ne bucurăm, cu un pahar plin în mână. Hai noroc! Şi, cum zice Cezar Ioan, vin’ „La Mama”!

DE LA MUMĂ LA MUM

Am remarcat asta când eram clasa întâi. Şi am revăzut aceeaşi succesiune în abecedarul fiului meu. Întâi A, apoi M. Primele litere învăţate. Suficiente pentru a scrie, în premieră, acest atât de drag cuvânt: MAMA.

Lucrurile bune nu se schimbă niciodată, nu? Reţetele, de exemplu.

Dar mamele? Ar putea arăta, oare, altfel decât – de pildă – „Muma lui Ştefan cel Mare”? Altfel decât ne-am imaginat noi mamele din poeziile semnate de Coşbuc, Goga sau Şt. O. Iosif? „Măicuţă bătrână, cu brâul de lână”.

Respectăm, ba chiar iubim tradiţiile. Mâncărurile vechi, din legume adevărate, cu carne veritabilă. Care nu ne lipsesc din meniu. Însă, spiritul unui nou model matern însufleţeşte restaurantele noastre.

O mamă tânără şi modernă găteşte pentru clienţii „La Mama”. Pregăteşte mâncăruri din bucătăria citadină, actuală, românească. Este o mamă care are cont de facebook.com şi care ştie să caute pe google reţete inedite. Iar dacă nu le găseşte, inovează. Ne uimeşte. Virtualii ei fii ar spune că e „cool”. Iar cei pe care mama asta a noastră i-a trimis să înveţe british english o strigă „Mum!”.

Dar tot mama este, adică a noastră mamă… „La mama”…:)