De foarte multi ani, as spune dintotdeauna, mi-a placut sa mananc in restaurante. Nu am o atractie fixista pentru anumite tipuri de restaurant, sau bucatarii – cu toate ca am preferintele mele.  Calatoresc, o mare realizare a Revolutiei din Decembrie, si asta este un alt prilej fantastic de a manca in restaurante: observ organizarea ( meteahna profesionala ! ), preparatele, oamenii, obiceiurile, fac comparatii si gasesc puncte comune…

            De fapt, cred ca putina lume se gandeste la rolul social al retstaurantului. Daca nu ar fi existat, RESTAURANTUL ar fi trebuit inventat, asa de important a ajuns in viata noastra a tuturor.

            Mergem la restaurant sa mancam, mergem sa bem ceva, dar, de fapt, mergem la restaurant pentru ca suntem fiinte sociale. Cand mancam in pauza de pranz o facem pentru ca trebuie sa ne hranim dar, nu o facem numai cu un sandwich de acasa in birou pentru ca trebuie sa ne relaxam, poate sa ne intalnim cu cineva in pauza de pranz, sa vedem pe altii – asta ne scoate din normalitatea noastra, sa ne luam ratia de hrana sociala.

            Eu ies seara in oras cu prieteni cam de 3 ori pe saptamana, restul serilor le petrec ori acasa ori la munca ( ok, la munca inseamna tot la restaurant…:) ). Mancam ceva ( si aici doamnele intotdeauna se plang ca nu ar fi trebuit sa manance seara, si uneori si noi o facem ) mult, putin, dupa cum ne dicteaza constiinta !?, bem o sticla doua de vin si stam la taclale. Cunosc cred ca 60 – 70 % dintre restaurantele bucurestene ca si client si, nu vreau sa fac critica de restaurant aici, fara ele viata Bucurestiului ar fi fada. Si cand mergem la o piesa de teatru sau un film, inchiderea zilei se face tot la o crasma.

            Ar trebui sa fiu cintit si sa recunosc ca sub acest nume ma refer aici la tot ce inseamna local de alimentatie publica, adica si la cafenele si la cluburi, inclusiv fast-food-uri. Poate ca ar fi trebuit sa le spun altfel, pentru a evidentia si aceste laturi ale alimentatiei publice dar, nu stiu de ce, am preferat sa le numesc pe toate, generic, restaurant.

            Coalitia guvernamentala s-a definitivat la crasma ( nimic anormal ), mari afaceri mondiale se parafeaza la un steak, bugetele de la mici companii pana la puternice tari se plimba prin saloanele restaurantelor, povesti de dragoste se infiripa sau se termina in colturi, la o masa retrasa sau in mijlocul tumultului unui restaurant,  falimente care plang in fata unui pahar de alcool pe o tejghea de bar, …,totul este prezent in aceasta lume din interiorul lumii restaurantele.

            Nu cred ca exista om care sa nu fi calcat macar o data pragul unui local si poate de aceea toti ne pricepem, toti evaluam, toti avem un cuvant de spus: nimic anormal. 

            Organizarea unui restaurant il imparte inevitabil pe acesta in doua. Partea din spate, Infernul, cu oameni care nu stralucesc dar care  fac lucrurile sa se miste, eroi necunoscuti si, Edenul, salonul. Sau poate, si ma elocvent, eu asemuiesc un restaurant cu Titanicul: sala de bal cu doamne in rochii vapoaroase si domni spilcuiti gata sa le invite la dans si, 10 etaje mai jos, Leonardo di Caprio si alti negri mici bagand carbuni la foale pentru a mentine stralucirea din sala de bal ( paralela nu trebuie sa fie exacta…este doar o gluma ).

            Iubesc restaurantul pentru freamatul lui, pentru interactiunea fantastica dintre oameni, pentru viata lui, pentru ca inevitabil devine parte din tine si, cand crezi ca tu il conduci, afli ca esti indisolubil legat de el.

            In jurul meu se intampla lucruri, oamenii isi leaga sau isi desleaga destinele, si le schimba tot timpul, apar si dispar lucruri care pareau de nedisparut. Prietenilor, le spun de ani de zile ca daca m-as apuca sa scriu o carte cu intamplari din restaurante as putea umple volume,…:). poate ca asta este un inceput. Sub acest nume de articol, voi incerca sa scot la suprafata constant intamplari sau oameni obisnuiti din aceasta lume si de ce ei sunt, pentru mine, eroi.

            Daca astazi ar fi sa incep din nou aceasta activitate stiind tot ce stiu despre ea, probabil ca as fugi departe, dar asa, fiind in interiorul ei, nu ma pot lasa, este ca un drog,… si nici nu vreau.

Hits: 324