2011 – la inceput de an.

La Multi Ani !

Multumesc tuturor celor peste 60 000 de cititori ai acestui blog. Acum ceva vreme cand am scris primul articol nu stiam cum va fi, nu stiam daca va fi cineva interesat, nu stiam nici daca voi fi in stare sa scriu mai mult decat acel prim articol.

Am incercat sa fiu obiectiv in subiectivismul meu de proprietar de restaurante, am incercat sa iau apararea restaurantelor atunci cand a fost cazul si sa arat ca oamenii care lucreaza in interiorul lor merita respectati. Uneori am reusit si poate ca articolele au fost bune, alteori am fost mai stangaci. Impozitul forfetar, tigarile, mancarea romaneasca, ghidul de bune practici sunt doar cateva dintre subiectele atinse si care si astazi, la ceva vreme de la aparitie, inca sunt citite. Toate aceste lucruri ma fac sa merg inainte si sa incerc sa fiu mai creativ.

Multumesc celor ce ma citesc, prieteni sau necunoscuti, multumesc tuturor celor care trudesc zilnic in bucatarii, saloane sau la aprovizionarea restaurantelor, cafenelelor sau altor localuri de acelasi gen, multumesc tuturor celor care, atunci cand intra intr-un restaurant, angajat sau client, cinsteste locul si il respecta.

Doresc tuturor ca 2011 sa fie anul in care sa li se implineasca tot ceea ce au bun in suflet si in gand. Va multumesc

Hits: 447

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

putin patriotism…:)

… inspirat fiind de recentul post, mi-am adus aminte de o intamplare frumoasa, de acum cativa ani, de la o intalnire oarecare.

Eram asadar, la un ” sales meeting ” cu reprezentanti nationali din toata lumea, dar, grupul nostru era bazat in special pe europeni. Discutand despre tot felul de lucruri, am ajuns inevitabil sa vorbim despre frumusetile tarilor noastre si, foarte curand am auzit pe cineva facand misto despre tarile din est, cu titulatura ” Banana Country “. Totul era o joaca, o gluma, nu era cazul sa fim foarte suparati, mai ales ca fiecare tara era luata la puricat si, evident, pus in lumina si ceea ce era rau sau urat nu doar ceea ce era frumos.

In acest context, colegul si prietenul meu Romanul Loti ( sau Laszlo sau Laci, dupa caz ), scoate un memory stick si il roaga pe unul dintre participantii la discutii sa deschida pe laptopul lui un fisier anume, pentru a ni-l arata. Fisierul incepe sa ruleze si,… stupoare, apar imagini cu castele, imagini cu dealuri frumoase si paduri, munti, rauri, etc. Imagini obisnuite pentru noi, imagini pe care cei prezenti au inceput sa le comenteze: ” aaahh,… dealuri de la noi din Elvetia sau din Belgia, padurile erau atribuite Austriei sau din nou Elvetiei, campurile, aproape orice tara si le putea aroga, castelele erau fie din Franta, fie Germania fie Scotia… pana la delta,…unde toata lumea a tacut si la imaginea clasica a Sfinxului, unde toti au spus… Ahhh… Romania.

Mandru si suparat de intamplare. Mandru pentru ca ceilalti au vazut ce tara frumoasa avem, suparat ca nu am fost eu in stare sa fac asta. Pana la urma, mi-am dat seama ca prietenul meu, romanul Loti, un cetatean roman de nationalitate maghiara, este poate, mai patriot decat mine sau decat multi oameni pe care ii cunosc. Intamplarea aceasta singura nu il face pe Loti patriot dar eu il cunosc destul de bine si de la acea intamplare l-am observat in diverse momente: patriotismul lui este real….

Am invatat atunci, de la prietenul meu, ca nu conteaza daca esti roman sau ungur sau de alta nationalitate ci important este sa stii unde te-ai nascut si te-ai format ca om. Trebuie sa vrei pana la urma sa fii mandru… de ceea ce esti.

Se vorbeste de ceva vreme de cum sa facem sa ne promovam. Se investesc bani in brand de tara si poate ca e bine sa faci asta dar, nu cred ca exista metoda de promovare mai puternica si mai eficienta decat gandul bun, patriotic, a 22 milioane de romani. Sunt bune si rele in tara asta, lucruri pe care le plac sau pe care nu le plac, dar daca  nu dam 2 bani pe noi, de ce ar da altcineva mai mult.

Si asta pentru ca am inceput sa ma satur sa aud ca suntem un neam de…, o tara de c…, s.a.m.d. Cui nu-i place sa fie sanatos, dar cine simte ca face parte de aici atunci sa fie cu trup si suflet.

Ca eu asa am invatat din cartea de istorie…

Scuze daca am suparat pe cineva … dar ma bucur daca totusi am reusit sa  supar pe cineva….:)

Hits: 582

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Steaguri

S-a umplut Bucurestiul de steaguri . Maine este Ziua Nationala  a Romaniei. Foarte frumos, foarte patriotic, foarte nationalist… as spune. Si oamenilor le place, se uita si, pentru o clipa, isi aduc aminte si sunt mandri ca sunt romani.

Ce nu inteleg insa este de ce poimaine, cand steagurile vor disparea, nimeni nu le mai simte lipsa. Am pus prima data steaguri la intrarea in  restaurante in urma cu 8 ani. Am pus de 1 Mai, de 23 August, de 1 Decembrie si imi placea cum stateau si fluturau in vant si le uitam pe restaurant zile sau saptamani intregi. Un fost partener ma certa cand le vedea: ca fac nota discordanta, ca este prea americaneste pentru un restaurant romanesc, ca ce vor zice ungurii din Bucuresti, etc.

Eu cred ca nationalismul este bun. Nu cel radical, nu cel care a dus la creerea unor Hitler sau mai stiu eu cine, dar cred ca intr-o tara in care cineva si-a permis sa spuna la televizor ca peste 30 de ani Romania se va scrie cu 2 ” R ” , macar acest nationalism prin care imi arborez steagul 365 de zile pe an, este bun.

In tara noastra am ajuns sa criticam mancarea romaneasca ca si cum ar fi radioactiva :). Dar uitam ca dupa o saptamana prin strainataturi jinduim la o ciorba de burta sau de fasole sau la niste sarmalute cu mamaliguta. Eu vad nationalismul ca acea stare in care inainte de a ma bucura de valorile europene ma bucur de ceea cema defineste ca roman, de a aprecia mancarea sau vinurile romanesti, de a consuma in special acele produse facute in tara, etc.  De curand am fost in Spania si acolo am intalnit vreo cativa romani. Fara sa stie ca lucrez in domeniul restauratiei toti mi-au spus ca le este dor de muraturi, de ciorba sau de diverse alte bunataturi…. Ce impresionant este sa vezi oamenii cum ajung sa aprecieze doar ceea ce nu mai au…. oare de ce ?

Oare cu ce am gresit noi in trecutul nostru si astazi trebuie sa platim ? Nu stiu si nici nu cred ca vreaun sa ma intereseze. Vreau sa ma uit doar in fata, vreau sa fiu mandru de ceea ce sunt, de steagul tarii mele pus pe fiecare cladire si, mi-ar placea sa vad oamenii uitandu-se la acest steag cu mandrie.

Pana atuunci, eu am sa las steagurile la intrarea in restaurante si dimineata, cand vin la munca sa le privesc cu mandrie

Hits: 302

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

de la shaorma la hribi cu smantana

Zilele trecute am plecat la Iasi pentru aniversarea de un an de la deschiderea cafenelei de acolo. Am plecat cu masina chiar daca avionul s-a dovedit intotdeauna mult mai comod.  Nu este cazul sa povestesc cum a fost la petrecerea anuversara, pregatirile facute, despre cei peste 200 de oameni care au fost prezenti la eveniment, dar pot povesti cu drag de ciorba radauteana pe care am mancato miercuri seara .

Iasul si nordul Moldovei in egala  masaura iti ofera cu prisosinta posibilitatea sa te intalnesti cu cateva bunataturi locale. Nu peste tot, nu oriunde, dar cu putin noroc, ceva stiinta in a descoperi si ceva prieteni pe recomandarea carora sa te poti baza, poti manca foarte bine. Am scris acum mai bine de 1 an intr-un prim post al acestui blog despre sosul Napoli din gulas sau preparatele italienesti sau internationale din restaurantele romanesti ca de niste anomalii intr-o zona care se cerea traditionalista. Un an si mai bine de intersectie cu Iasul si nordul Moldovei m-au facut sa descopar ca acest traditionalism si dorinta de a scoate gustoasele preparate moldovenesti in fata exista.

Joi seara am stat cuminti si ne-am aniversat. Toata ziua am pus la punct diversele detalii, am rearanjat mesele pana a fost bine, am gustat ce era de gustat si nu am avut timp de incursiuni. Chiar daca si vineri seara aveam eveniment in cafenea, am decis ca totusi trebuie sa ne hranim si ne-am dat intalnire cu cativa prieteni apropiati in carciuma domnului Dan: Taverna Bucium, situata undeva pe dealurile Buciumului, ajungi la ea pe un drum de piatra. O casa care pare mai degraba  locuinta domnului Dan, cateva locuri de parcare ocupate. Am pus masina intr-un colt de curte, am traversat casa – restaurant si am iesit pe terasa: simpla, usor rustica, cu cuptor exterior in care aveam sa descoperim imediat ce se intamplase si o priveliste frumoasa a apusului. Am spus de multe ori ca viitorul restauratiei in tara aceasta o reprezinta carciuma de familie in care proprietaru gateste sau serveste la masa dupa cum are pofta. Domnul Dan ne-a intampinat impreuna cu sotia dansului, prietenii nostri erau déjà la masa si ne asteptau. Dupa cele cateva clipe de inceput in care ne-am salutat si pupat unii pe altii si ne-am luat locurile la masa, a inceput festinul: ceafa la cuptor, piept de pui la ceaun, pastrama de oaie, carnaciori la tigaie, iar la final, cand credeam ca nu mai putem sa mancam, a mai venit si ceva purcel la tava, totul asezonat cu cartofi la cuptor, ardei copti si castraveti murati. Si pentru ca atata mancare care se topea in gura te facea sa uiti masura, sa mananci fara sa te opresti, un delicious vin alb fara vreo denumire speciala de origine, a subtiat din grasimea bucatelor.  Dupa un asemenea ospat, concertul din cafenea a fost binevenit.

Ziua de sambata mi-a prilejuit o alta surpriza culinara, intr-o pensiune a carui restaurant nu promitea atat de multe din exterior, am gasit un bucatar care probabil era indragostit de hribi pentru ca in meniu aveau hribi cu smantana, la gratar, pane si hribi cu usturoi. Am comandat hribi la gratar, pane,  mujdei si hribi cu smantana. Daca hribii la gratar se topeau in gura, daca din cei pane aveai senzatia ca puteai infuleca la nesfarsit, ei bine, hribii cu smantana dadeau dependenta. Mi-o aduceam aminte pe mama cum ne strangea cateodata si mergeam la padure si in timp ce noi copiii ne jucam, ea si cu tata culegeau diverse ciuperci, inclusive hribi. Imi aduceam  aminte cum apoi, acasa, toate ciupercile se verificau cu grija pentru ca apoi sa sfarseasca in oala. Chiar daca in acele vremuri nu imi placeaui ciupercile (ce bleg – gustul lor aveam sa-l descopar mai tarziu, in facultate) mirosul lor nu l-am uitat. Deliciu.

Hanul Ancutei este un nume cunoscut calatorilor din acea zona. Duminica, in drum spre casa ne-am oprit sa facem o vizita, am mancat foarte bine, dar si de data asta apogeul a fost reprezentat de hribii cu smantana. Poate ca nu ar fi meritat sa vorbesc atata despre “funghi porcini” daca aceasta delicatesa ar fi sufficient de pretuita in tara ei. Daca am reusi sa o gasim sufficient de usor de cumparat pentru a o putea prepara in restaurantele sau in casele noastre –  “ muntii nostril aur poarta…”  – cantitati impresionante de hribi iau drumul Italiei la un pret modic si se intorc in Romania aceeiasi, la un pret de comunitate europeana. Eu sunt suparat de acest fapt dar si mai suparat sunt de faptul ca sunt cateva sute de km intre mine si restaurantul unde pot manca aceasta bunatate.

In timp ce scriu aceste lucruri, in timp ce inca mai simt gustul purcelului ssau a patramei de la Taverna sau gustul hribilor la gratar sau cu smantana, imi aduc aminte si zambesc de faptul ca atunci cand am plecat din Bucuresti, fiind grabit, neavand timp, am mancat o alta bunatate care usor, usor devine“traditional” romaneasca: o shaorma. Cu de toate…:))))))

Pofta buna!

Hits: 574

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Jurnal de calatorie – …prin Austria

Ma gandeam de multa vreme sa scriu ceva articole despre diversele calataorii pe care, ca orice muritor de rand, le fac. Si incepusem anul trecut scriind ceva dupa vizita la Dublin dar nu am postat niciodata.

Zilele acestea am ajuns din intamplare, cu ceva treaba, in Austria in munti, pe langa celebra statiune Zee am See. Zona frumoasa, excelent exploatata, care seamana foarte mult cu Bran – Moeciul nostru. Si daca cineva se supara de aceasta comparatie,… sa fie sanatos.

Diferenta fata de Branul nostru sta in excelenta exploatare a regiunii, a infrastructurii formidabile create, a muntilor facuti din partii de ski iarna si din piste de mountainbike vara,  a pistelor speciale pentru biciclisti create de-a lungul soselelor ( astfel, o cunostinta, si-a scos bicicleta din portbagaj si s-a gandit sa faca o tura… s-a intors in cateva ore cu 80 km la activ ). Diferenta vine din casele facute in spiritul muntelui, diferenta vine din folosirea resurselor pe care natura ti le pune la dispozitie, nu paraduirea lor, diferenta vine din intelegerea faptului ca oferind servicii si produse de calitate de calitate,  vin si banii.

Am stat intr-un hotel nu foarte luxos daca priveai strict in camera ( o camera mare, cu mobilier din lemn masiv simplu – exact ca la Bran intr-o pensiune taraneasca ). Totusi, cand deschideai dulapul, iti aparea o plasma moderna, baia era perfect utilata si aranjata si, hotelul avea : spatii de conferinte la cel mai inalt nivel, spa de 5 stele, zona fitness, piscina interioara si exterioara, sali de restaurante capabile sa faca fata la cateva evenimente mondene grele, sala de fotbal, tenis etc, teren de golf 18 gauri sau redus 6 gauri,  teren de calarie inclusiv cu zona de obstacole si herghelie proprie, si,… bomboana de pe tort, pista de incercari auto, atat sosea cat si munte….:). Parcarea si spatiile largi de la intrare sunt incluse.

Micul dejun si toate mesele au fost foarte bune si atunci am inceput sa ma gandesc cum este posibil… am vorbit cu oamenii, am privit, si…  tot respectul.  Nu vreau sa vorbesc acum despre cate fructe de mare am mancat intr-o tara care nu are deschidere la mare. Nu vreau sa spun ca pe lacul din Zee am See erau probabil mai multe yacht-uri decat avem noi in tara… vreau sa spun totusi ca in tot acest deliciu am stiut tot timpul ca sunt in Austria…carnati, speck, kirschlikior, bomboane Mozart, prajituri ca la Demel sau Sacher, etc.

Si pentru ca spiritul national este puternic, am facut o fotografie cu telefonul la unul dintre lucrurile incredibile vazute…. o carnatarie cu produse traditionale austriece intr-o benzinarie Shelll…. unic in Europa cum se lauda pustoaica de la casa.  Si mi-am adus aminte de slanina noastra, de carnatii de Plescoi sau cei oltenesti, de branza in scoarta de copac sau casul afumat, de pastravii in cetina, de ciorba de burta si de sarmale, de tuica sau de vinul nostru si, pentru a milioana oara poate, mi-am dat seama ca indiferent cat este de bine prin strainataturi… imi este dor de casa

Hits: 5087

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0