Pareri personale

In ultimile zile, am fost sunat de catre mai multi reporteri cu diverse intrebari legate de piata de restaurant. Evident ca actuala campanie a ANAF-ului a fost in prim plan.

Conform spuselor celor de la ANAF, evaziunea in randul rstaurantelor este estimata la 5% din evaziunea la nivel national. Asta ma face sa cred ca daca am incepe lupta impotriva evaziunii cu sectoarele care genereaza restul de 95 % si daca am face o campanie de constientizare a comerciantilor fata de riscurile la care se expun, procentul de 5 % ar deveni aproape 0, inainte ca cel de 95 sa ajunga la 50…:)

Nu am fost de fata la niciunul dintre controalele despre care se vorbeste ca au dus la inchideri de restaurante pentru diferente de cativa lei, dar nu cred ca acesta a fost obiectivul organului de control. Mai putin in cazul in care doar acesti cativa lei erau vizibili…., si atunci, cred ca respectivul comerciant ar trebui sa fie multumit ca inchiderea restaurantului nu a generat si o urmarire penala. Mai cred ca punctual pot fi si cateva abuzuri sau polite platite…., dar atat.

Lumea vorbeste despre bacsis ( tips, spaga, etc ), ca fiind cauza tuturor relelor. Alt gen de intrebare pusa de reporterii curiosi….:).  A aparut inclusiv propunerea de a se legaliza tips-ul. Daca nu e, nu e, vorba lui Marin Preda, dar daca il legalizam, abia atunci netrecerea lui pe nota de plata va insemna rea intentie = evaziune = inchidere de restaurant. Parca suntem nebuni….parerea mea…:)

Nu ar trebui sa se inchida restaurante pentru tips cum nu ar trebui sa se inchida pentru minus in casa de marcat. Minusul este problema operatorului care nu a gestionat bine banii. Si pot exista zeci sau chiar sute de motive si situatii. Inclusiv furtul…., deci sunt pedepsit de 2 ori: odata ca imi fura casierul banii, apoi ca ma inchide organul de control ? Cred ca restaurantul ar trebui inchis daca nu da bon fiscal, pentru ca ai carciuma plina si 12 ron incasati, pentru plus consistent in casa de marcat sau pentru inca niste situatii similare. Daca am sau nu sapca, este problema mea…:)

Intorcandu-ma la tips, acesta nu trebuie sa fie al proprietarului de restaurant ci al lucratorului. Cum il pot obliga eu pe ospatar sa imi dea tips-ul ? El ia nota de la client si o aduce la casa de marcat. Mie ca si proprietar de restaurant clientul imi datoreaza valoarea bonului fiscal. De unde stiu eu ca acesta lasa 1 sau 30 % din valoare ? Fac politie la fiecare nota ? Si ce fac atunci cu calitatea servirii, cu loializarea angajatului sau cu evidenta mea contabila ? Nu cred ca tips-ul reprezinta evaziune, cum nu cred ca legalizarea lui aduce cuiva vreun avantaj. Atentie, tips-ul nu exista doar in restaurante…, el este peste tot in jurul nostru….

Si de ce oare sa inventam noi roata ? In lumea mare, in ultimii ani a disparut coperto de prin restaurante sau a disparut tips-ul obligatoriu ( care da, era pe nota de plata ) si vrem sa le inventam la noi ? Cu ce ne ajuta ?

Daca vrem sa combatem evaziunea ar trebui ca sa fim convinsi ca trebuie sa platim taxe. Si nu ma refer la mine cel care le plateste de peste 15 ani, ci la marea majoritate a oamenilor.  As propune, mai degraba,  cateva solutii care sa ma ajute sa-mi fac treaba mai bine, lucru care in final va  genera taxe mai mari si poate un mediu de lucru mai prietenos:

1. TVA 10% pentru mancarea vanduta in restaurant. Bautura sa ramana la fel. Nu vor scadea preturile, asa cum nu au scazut nici in alte situatii ( paine ) dar, proprietarului de restaurant ii vor ramane mai multi bani pentru salarii si investitii. Cred deasemenea ca aceasta masura ar duce ea singura la combaterea evaziunii cu mai mult succes decat inca multe luni de campanie de control antifrauda.

2. Subventionarea producatorilor agricoli locali astfel incat materiile prime sa aiba preturi mai mici. Nu este normal ca principalele produse alimentare sa aiba preturi mai mici in tari precum Ungaria sau Polonia, in conditiile in care salariu mediu in aceste tari este mai mare. Si nu este normal ca o tara cu potentialul nostru agricol sa importe mancare

3. Refacerea principiilor de control. Creerea de Ghiduri de activitate, care sa-mi dea termenii in care trebuie sa functionez si efectuarea controalelor uzuale dupa aceste ghiduri. Autorizarea trebuie facuta la fel. Sunt foarte multe autorizatii si foarte multe organe de control in acest moment.

Toate aceste lucruri ma vor ajuta sa fac mai multi bani. Bani cu care voi face investitii care vor genera locuri de munca, bani cu care voi putea creste salarii sau bani la care voi plati impozite.

De multa vreme sustin ca industria restaurantelor este cea mai puternica industrie din Romania. Din pacate ea este impartita in aproximativ 25 000 de restaurante de toate tipurile, impartire care ii disipa forta. Asociatia Proprietarilor de Restaurante, HORA, este tanara si abia acum incepe sa se implice in viata publica, dar pana cand va avea forta suficienta va mai trece ceva vreme. Peste 200 000 de angajati directi si cred ca inca pe atatia angajati indirecti in industrie. Spre comparatie, sa ne aducem aminte ca un corp profesoral de 400 000 de oameni a schimbat fata unor alegeri acum cativa ani….:). As putea incerca sa gasesc inca multe alte motive care sa ateste puterea industriei dar, cred ca mult mai simplu este sa arat ca lumea restaurantelor este unul dintre motoarele vietii sociale dintr-o tara, reprezinta una dintre cartile de vizita, reprezinta unul din modurile cele mai simple de ati vinde cultura si de a te promova intr-o lume din in ce in mai concurentiala.

Succesul activitatii ANAF implicat in combaterea marii evaziuni este de  necontestat. Peste 1 miliard de euro in plus adusi la bugetul statului in primele 3 luni ale anului dau dreptate actiunii acestui organ. Cu toate acestea,, nu pogromul impotriva tuturor restaurantelor va regla balanta de plati a tarii noastre…, poate ca uneori, asa cum facem si noi in firmele noastre, cand banii nu sunt suficienti…, este necesar sa cheltuim mai putin…., se numeste cutting cost ( ca sa fim occidentali )….:)

Si poate ca acest cutting cost ma va face pe mine mai increzator ca acolo sus, undeva, este o persoana care cheltuie cu multa grija banii mei…, motiv suficient pentru mine sa ii incredintez.

Hits: 640

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Asanare sau asasinare….economica

Ma gandesc de ceva vreme la ideea acestui post si, chiar daca subiecte au fost, parca nu imi venea sa-l scriu…parca era prematur. Pana acum…..
De cateva zile a inceput in Romania cea mai puternica, ca si imagine, campanie impotriva evaziunii din industria restaurantelor. Suna foarte frumos si este un lucru fantastic care ar fi trebuit sa se fi intamplat de mult, totusi, problema o reprezinta aplicarea principiilor acestei campanii. Pentru ca in timp ce principiul suna a asanare, aplicarea ne duce cu gandul la asasinare economica.
Controalele ANAF din aceste zile au facut zeci de victime. Nu spun ca unele nu meritau sa fie victime dar nu inteleg de ce institutia nu a reactionat pana acum, in toti acesti ani? Ba chiar ma enerveaza ca marii evazionisti din acest domeniu au fost “sariti“. Nu e treaba mea insa. Daca as fi organ de control, la nivelul unei institutii precum aceasta, as avea o harta clara a tuturor celor care respecta legea, macar 90% din ea…. Si, atentie…, in toate industriile, nu doar in cea a restaurantelor. Si cand as decide ca vreau campanie de imagine m-as duce catre ceilalti…, ca sa am ce arata lumii. Dar cand vii intr-un restaurant si ceri socoteala unui administrator pentru faptul ca lipsesc 60 bani din casa, atunci nu mai este echitate sociala, atunci nu mai este dreptate…., nu mai este nici macar aplicarea legii, atunci este asasinare economica. M-am plimbat putin prin lumea larga si intr-adevar peste tot se emite bon fiscal. Acesta este un lucru bun pentru statul respectiv. Exista seturi de reguli de necontestat care sunt respectate de catre toate lumea. Pentru ca ele sunt echitabile, clare si corecte. Pentru ca ele nu implica presiunea prin care esti vinovat din oficiu. Iti faci treaba si treaba te lasa in pace….:)
Esti catolic. Nu mai catolic decat papa.
Nu vreau virgule la lege, nu vreau tratament special…, vreau un Ghid de Bune Practici Fiscale pe care sa il respect si care sa ma lase sa dorm noaptea.
In dupa amiaza asta un bun prieten, proprietar si el de restaurante, om cu carte si cu scaun la cap a venit la mine sa ma intrebe ce este de facut. I-am spus ca altceva decat fac si eu, adica sa respect legea cat ma pricep, nu stiu ce sa ii spun. Ca si mine si el facea asta, pentru ca mai presus de bani ii place somnul linistit.
Ar trebui ca organele de control sa realizeze ca nu toti cei din aceasta industrie sunt evazionisti. Sunt multe alte industrii in care evaziunea este fundamental mai mare dar cine sunt eu sa arunc cu pietre…? Ar fi fantastic daca legiuitorul, in incercarea lui de a produce echitate economica si morala in economie, ar realiza un cadru fiscal in care sa functionam. Atentie, nu ma refer la seturile de legi existente si care intr-adevar reprezinta cadrul legal ci la normele de aplicare a acestor legi, care sa nu mai lase loc la interpretari. Un prieten din Iasi imi povestea ca a iesit la o bere cu amicii si la fiecare bere comandata venea un bon fiscal…ilar…asa ceva nu este normal…ori de asta are nevoie orice societate ca sa mearga inainte: de normalitate….. Sa stiu ca ma trezesc seara asa cum m-am culcat dimineata, sa stiu ca daca nu fac nimic rau, nimic rau nu are ce sa mi se intample…sa stiu cum sa imi fac planuri pentru maine…, sa stiu ca statul pe care il platesc cu impozite ma protejeaza…ma protejeaza nu sa mut muntii din loc…, asta este problema si decizia mea…, ma protejeaza ca sa ii pot plati mai departe impozitele si, la final… ma respecta pentru asta.
Si daca nu avem o denumire pentru acest set de reguli pe care trebuie sa le respectam, atunci sa ii spunem Ghid de Bune Practici Fiscale. Si odata un astfel de ghid pus la dispozitia noastra, nu mai suntem toti gri…, devenim asa cum este normal, unii negri, altii albi….:)

Hits: 598

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Când terţul nu este exclus

Am preferat să merg – dintotdeauna – pe trotuarul de vizavi faţă de cel ocupat de politică. Şi nu din cauza acelei false superiorităţi pe care destui o afişează, ambalată în motivaţia găunoasă: „N-ai cu cine! – toţi sunt la fel şi niciunul nu merită votul meu!”. Eu am ales să nu îmi perturb relaţiile sociale cu inevitabila ranchiună ce însoţeşte aşa-zisele polemici partinice. Chiar şi între rude sau prieteni. Pe deasupra, acest fel ultraradical de a discuta despre partide şi despre politicieni, în lipsa ideilor, este foarte toxic pentru business. Pentru că separă ireparabil partenerii de afaceri, după nişte criterii artificiale, lipsite de sens.

Din păcate, opţiunea negativă tinde să se generalizeze social. De exemplu, un club bucureştean preferă să transfere un fotbalist european în detrimentul unuia african. Primul e şi mai scump şi mai bătrân, dar nu e negru! Şi nici musulman! Cu aceeaşi sumă, clubul ar fi întreţinut, un an, o grupă de juniori, din care sigur apărea măcar un fotbalist – român! – mai valoros. Şi mai tânăr. Dar era de muncit! E mai uşor să alegi din ceea ce ţi se oferă, chiar dacă alternativa e submediocră. Este ca şi cum aş invita clienţii în unul dintre restaurantele noastre şi i-aş pune să aleagă: „Puteţi comanda ciorbă de fasole din care lipsesc boabele, sau şniţel de aer în fulgi de cartofi. Care dintre acestea preparate vi se pare mai acceptabil?”.

Cred – cu tărie! – că fiecare dintre noi trebuie să îşi facă – profesionist şi corect – treaba. Să producă plusvaloare. Restaurantele să ofere ciorbe de fasole, delicioase, ticsite de boabe bine fierte. Şi şniţele din carne atent aleasă, bătută cu simţ de răspundere şi tăvălită temeinic prin făină, ou şi pesmet. Iar treaba cluburilor este să descopere puşti talentaţi, pe care să îi pregătească pentru a deveni fotbalişti tehnici, disciplinaţi şi cu o bună viziune de joc. Şi atunci, am avea – cu toţii – ce şi de unde alege. Până atunci, hai să ne apucăm de treabă!

Se spune că, pentru ca răul să apară, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. De ce am lăsa să se întâmple acest lucru? Sunt destui oameni buni şi în sport, şi în industria ospitalităţii, şi în toate celelalte categorii sociale şi profesionale. Haideţi să nu ne mulţumim cu alegerea celei mai accesibile dintre variantele aflate la îndemâna noastră, ci să conlucrăm pentru realizarea uneia noi. Superioară. Împreună, ne va fi mult mai uşor.

Hits: 301

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Din nou la noi

De la „Întoarcerea fiului risipitor”, până la „Înapoi în viitor”, revenirea a fost – mai mereu – o poveste de succes. Inspiraţi de modelul audienţei artistice, antreprenorii au creat – şi ei – un concept pe această temă. Pe care l-au definit, simplu, cu un englezism: „Back to work”. Cu varianta juvenilă „Back to school”. Aşadar, mai pe româneşte, înapoi la serviciu, înapoi la şcoală. Dar nu înainte de a lua cu asalt magazinele. Pentru că, privind dinspre comerciant, definiţia se citeşte „Back in business”. C-aşa-i în marketing…

Realitatea nu poate fi negată: zilele de vacanţă s-au încheiat, concediile s-au terminat. Ale clienţilor noştri, desigur. În industria ospitalităţii, însă, noţiunile „vacanţă” şi „concediu” definesc nişte perioade în care se munceşte mai mult decât oricând. Căci, pe terasele restaurantelor „La Mama” v-aţi refugiat în serile caniculare de peste vară, lângă o frapieră din care se iţea un gât zgribulit de „Poem”. Şezlongurile noastre de la „Marttinez Beach” v-au oferit umbra celui mai relaxant lenevit, pe malul mării. Şi aceeaşi imagine, a sticlei aburite de temperatura scăzută a lichidului conţinut…

Prin urmare, revederea noastră nu va fi consemnată în rubricile de senzaţional ale tabloidelor. Vă aşteptăm în aceleaşi restaurante primitoare (unele – renovate între timp), cu acelaşi savuros meniu românesc citadin (pe care îl vom îmbunătăţi lunile viitoare). Şi cu nelipsitul catastif de pe fiecare masă, pe care îl numim oficial meniu de vinuri. Preţurile? Tot alea. Corecte, prietenoase. Sper că n-o să mă întrebaţi acum, ca în simpatica reclamă de succes despre Belgravistan: „Şi unde e progresul?”. Plusvaloarea este generată de longevitatea – și fidelitatea – relației noastre comerciant – consumator.

Considerând că oricum am stricat – prin prea multe explicații – valoarea literară a calamburului „La vremuri noi, tot la noi!”, voi încheia telegrafic. Sau, măcar, epistolar. Vă doresc o reacomodare ușoară și rapidă cu biroul vostru de la serviciu sau cu pupitrul din amfiteatru. Și vă aștept – ca în oricare altă perioadă a anului – în restaurantele „La Mama”.

Hits: 345

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Probabil, mai mult ca sigur

Părinte al informaticii române, marele – şi celebrul matematician – Grigore Moisil ne-a lăsat multe vorbe de duh. Unele au circulat mai intens tocmai după de “dom’ profesor” s-a dus să polemizeze cu Pitagora. Aproape că nici nu mai contează dacă era doar anecdotică, sau respectivele dialoguri chiar răsunaseră în aule universitare sau în cârciumi de cartier. Important e că valoarea de adevăr paradoxal îi era atribuită lui Grigore Moisil.

În una dintre aceste memorabile poveşti cu tâlc, partenerul de dialog al matematicianului a fost un alt personaj legendar român: Nicolae Topor. Celebrul meteorolog semna – număr de număr – în revista “Ştiinţă şi tehnică” un articol în care prevedea timpul probabil, pentru un viitor destul de îndepărtat, cu o precizie de invidiat. Întâlnindu-l pe Topor, în cadrul unei emisiuni TV, Moisil îl întreabă: “Domnule, cu ce probabilitate prevedeţi starea vremii pe termen mediu şi lung?”. Candid, reputatul meteorolog a răspuns sincer (fără a intui către ce era manipulat): “Anticipăm cu o probabilitate de aproximativ 40%”. Replica spirituală a matematicianului a venit abrupt: “Atunci, de ce nu spuneţi totul pe dos? – ca să aveţi 60% şanse de a le nimeri…”.

Deşi părea o metodă simplă de creştere – cu 50%! – a preciziei prognozei, paradoxul a fost “demascat” drept eroare logică tocmai de cel care l-a enunţat, în glumă. Şi totuşi, parcă am revăzut acelaşi film, după zeci de ani: pentru 2014, meteorologii au prorocit – cu mijloace mult mai performante, acum – o vară toridă şi secetoasă. Asta se întâmpla prin aprilie – mai. Cum a fost, de fapt? Păi, ştiţi şi voi: a plouat de cel puţin două ori pe săptămână, iar – în multe zile – temperaturile au fost – cum se spune la meteo – “ sub media multianuală”. Păi, eu ce să mai cred?

Acum, spre final de sezon, placa s-a schimbat: aceiaşi meteorologi prevăd pentru august – septembrie o vreme oarecum instabilă, cu destule precipitaţii. Şi atunci spun: e foarte bine! De fapt, cerul va rămâne – mult mai probabil – senin, zile la rând. Iar ploile ne vor ocoli. Vă aştept pe toţi la mare, în Mamaia Nord, pe plaja “Marttinez”! Să ne bucurăm împreună de celelalte 60 de procente ale probabilităţii.

Hits: 542

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0