Articole

Ce nu putem manca …

            De multe ori si, uneori ma gandesc ca de prea multi ani ma uit ca nu putem manca in tara noastra scumpa si draga ( scumpa se refera la pretioasa nu la ce v-ati gandit voi …:) )

            Pana la urma motivatiile pentru care nu poti manca un fel anume intr-un loc sunt multiple dar, nu ma voi referi la un loc ci la ce nu prea poti ” hali ” in tara noastra  si nu din motive geografice ci din lene sau nestiinta….

            Inevitabil am sa incep cu,… nu cu fructele de mare ci cu o amarata friptura de miel. Gasim cotlete de berbecut sau frigarui si uneori urme de pulpa dar, intotdeauna ” made in Australia “. Arar, pe la o pensiune mai vrednica gasim si un protap delicios. In Barcelona, in aproape orice carciuma puteai savura o pulpa de miel la cuptor, frageda, simplu de facut,… de neuitat. Cred ca odata cresteau miei in Romania si in alte timpuri decat de Paste

            Sa ne intoarcem acum la celebrele fructe de mare: rapane ( parca asa se scriu ), midii, pesti specifici inclusiv calcan,…, sa tot mananci,… pacat ca nu la noi in tara, chiar daca sunt produse ale Marii Negre.

            As mai putea sa ma gandesc acum la purcelul de lapte, la tot ce imaginatia romanului a facut din porc de Craciun, la faptul ca intr-o tara de vanatori nu avem vanat, importam salau si pestele la ordinea zilei este somonul, iar icrele de pastrav sunt de negasit. As putea continua la nesfarsit pentru ca sunt masochist cu mine si sadic cu cei care citesc…:)

            Ce este de facut ?

            Sa salivam, desigur si, sa ne infruptam atunci cand calatorim.

            Am mai spus-o intr-un articol precedent ca daca industria asta ar fi politica de stat atunci ea ar putea sta la baza unei parti de relansare a economiei. Daca ma uit la ce bunataturi am enumerat mai sus imi dau seama ce bucata mare de agricultura este lipsa. Si imi aduc aminte ca nu mai simt de ceva vreme gustul adevarat de rosie, ceapa, varza sau castravete. Si incep sa ma gandesc sa devin nationalist. Daca nationalist ar inseamna ca imi doresc sa vad turme de mioare, terenuri cultivate, pietele bogate, ferme piscicole si inca o suta de mii de astfel de lucruri.

            Si de fapt, vreau sa aud puhoaiele de turisti straini laudand mancarea romaneasca si pe mine luptandu-ma de la egal la egal cu lumea asta mare.

Hits: 3154

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Despre piste de biciclisti

            Este de ceva vreme un soi de campanie prin Bucuresti pentru promovarea pistelor de bicicleta. O dorinta foarte frumoasa, in conformitate cu normele europene atat de dragi noua dar, cu un mod de aplicare si cu un nivel de intelegere din partea consumatorului, sa ma ierte cititorul, proaste.

            Se pare ca un ziarist, plimbandu-se cu bicicleta prin centrul Bucurestiului, s-a lovit cu un pieton. Nu stiu decat la nivel de barfa acest fapt precum si urmarile disputei dintre cei doi, dar stiu ca acest fapt a declansat o campanie pentru sustinerea respectivelor piste pentru biciclisti. Foarte frumos ar spune unii daca sustinerea de care vorbim nu ar fi orientata gresit

            Ca sa fiu mai bine inteles cred ca ar trebui sa mai dau cateva detalii: jumatate de trotuar era ocupat cu o terasa a unei cafenele, iar cealalta jumatate era ocupata aproape in totalitate de pista de biciclisti. Pietonilor le mai ramanea ori sa mearga pe pista respectiva ori sa se strecoare pe portiunea ingusta ramasa libera. Asa s-a produs accidentul, dealtfel usor.

            Acestea fiind spuse, concluzia ziaristului a fost ca trebuie desfiintate terasele de pe trotuar – in special respectivul – si nu reglementata civilizat pista de biciclisti.

            Bicicleta este un mijloc de locomotie foarte modern si sanatos si care nu mai are nevoie de nici o sustinere. Cauza ei este clara. Nepoluanta, comoda si rapida in oras, buna pentru sanatate, in conditiile aglomeratiilor urbane de astazi este evident avantajul folosirii ei. Dar nu inteleg de ce pistele de biciclisti trebuie sa ocupe trotuarele si asa uneori destul de inguste. Trotuarul, prin normalitatea lui este destinat pietonilor, bancilor si, evident, teraselor. Nu mai vreau sa sustin necesitatea teraselor intr-un oras. Cu parere de rau pentru iubitorii bicicletelor daca ar fi sa aleg intre terase si biciclete as alege terasele, si cred ca aceeasi alegere ar face-o oricine de oriunde,…, noroc ca aceasta alegere nu trebuie facuta niciodata. Totusi…

            Cred ca rostul bicicletei este sa mearga pe strada mai mult decat pe trotuar iar daca nu avem strazi suficient de largi sa ne gandim ca nici trotuarele nu sunt largi. Cred ca daca este sa facem piste de biciclsti ar trebui sa le facem pe strada, dar numai acolo unde avem posibilitatea. Si ele ar trebui sa aibe continuitate nu sa se opreasca in mijlocul intersectiei pentru ca nu a mai existat trotuar sau altceva. Cred ca daca ar trebui sa militam pentru aceastea ar trebui sa militam pe langa primarii sa faca aceste piste pe strada, prin creerea unei benzi suplimentare sau prin luarea unor locuri de parcare daca este posibil. Iar daca nu, nu. Ar trebui ca atunci cand se concepe o strada noua ea sa aiba prevazute deja astfel de piste, asa cum se intampla in tarile la care visam, si ar trebui ca atunci cand se construieste un bloc nou in locul unei cocioabe un arhitect – de la care avem pretentii – sa aiba viziunea de a nu permite construirea acelui bloc fara lasarea unui spatiu minim pentru marirea strazii, pentru trotuarele si pistele necesare. Si multe altele…

            De aceea nu am cum sa-l sustin nici macar moral pe acela care, dorind sa mearga cu bicicleta prin Bucuresti  si se loveste de pietoni sau este incomodat de terase, se supara si decide ca toata lumea trebuie sa se dea din calea lui.

            Pentru ca poate si eu am dreptul sa merg pe acolo, sau sa-mi beau cafeaua acolo si intre noi doi, platitori de taxe, exista egalitate si atunci, statul sa-mi faca si pista si trotuar. Deci, cum spuneam prin alt articol, vreau sa fiu lasat sa traiesc si sa-mi fac treaba.

            Cu tot respectul,…

Hits: 1165

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Puterea unui restaurant

            Am spus intr-un articol precedent ca eu cred ca industria eestaurantelor poate misca din loc economia unei tari. Nu am sa spun ca fiind la pamant, economia unei tari poate supravietui doar prin aceasta supapa dar, resursele si rotitele pe care le poate misca aceasta industrie, pot trezi din somn un urias fara vlaga.

            Actuala criza are ca si origine si nebunia mondiala a constructiilor si a speculatiilor imobiliare si financiare. Nu prea conteaza cum a venit pana la urma si nici cum v-a pleca ea. Totusi nu pot sa nu ma uit cu tristete ca in continuare se vorbeste de relansarea contsructiilor, de reluarea creditarii etc.

            Poate parea frivol, dar asa cum industria constructiilor, sau cea metalurgica si constructoare de masini ( aici vorbim de toate tipurile de masini nu doar automobile ) pot sta la baza unei economii puternice tot asa eu cred ca industria restauratiei in particular si turismul in general pot fi un alt stalp de baza al societatii.

            Spun asta pentru ca este una dintre industriile care prin ceea ce antreneaza pune in miscare foarte multe alte ramuri ale economiei.

            Ca sa deschizi un restauramt ai nevoie de un spatiu. Pe care platesti o chirie sau il cumperi. Deja a aparut un impozit si cineva deja traieste bine de pe urma acestei activitati inca inainte de deschidere. Pentru amenajare este implicata o firma de amenajari interioare ( chiar si in regie proprie meseriasii implicati sunt similari ) si apare un consum de materiale de constructie, manopera, etc. Deasemenea apare racordarea la utilitati. Mobilierul, vesela, uniformele, tacamurile, corpurile de iluminat si sa nu uit, utilajele de bucatarie au creat deja o multitudine de conexiuni.

            Din momentul deschiderii apar alte consumuri: materiile prime care pun in miscare agricultura, servetelele ( care pot fi impresionante ca si cantitate), utilitatile, etc. Oamenii angajati platesc impozite. Clientii platesc cu bani pe care proprietarii ii depun in banci.  Si tot ciclul acesta este perpetuu,… si daca cineva ar avea curajul sau stiinta sa-l inmulteasca cu numarul de retsaurante din Bucuresti,… sau din tara !? Atunci am vedea ca probabil 5 sau 10 % din populatia activa a acestei tari munceste direct in aceasta ramura. Si oare cat la suta indirect ? Am vedea ca poate 10 sau nu stiu cat la suta din productia de carne a Romaniei se consuma in restaurante sau ca nu putem produce atatea rosii sau altceva incat sa ne asiguram consumul.

            Si atunci am intelege ca trebuie sa miscam si celelalte ramuri tocmai pentru ca o ruda saraca si umila cum este restauratia in Romania poate fi baza si sustinatoarea probabil a altor cresteri.

            Si ne-am putea lauda in brandul de tara cu cateva restaurante fantastice care sa duca numele tarii GRATUIT oriunde in lume. Si i-am putea face pe turisti sa se minuneze nu numai de castelul Bran ci si de cascavalul afumat de alaturi sau de mamaliguta banala de langa sarmalute. Si poate am descoperi ca vinul romanesc se poate bate de la egal la egal cu cel din alte tari si poate,…, si poate…

            Iar pentru asta nu trebuie mari investitii ca in cazul constructiilor sau altor ramuri ale economiei. Si nici mari subventii.  Vrem doar sa punem niste mese oriuinde credem ca se poate. Vrem ca autorizatiile sa fie o formalitate. vrem legi clare si echitabile. 

            Adica vrem ceva foarte simplu: vrem sa fim lasati sa ne facem treaba…

Hits: 2189

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

” nu ne mai facem bine “

            Se vorbeste de ani de zile ca fara investitii nu se poate face nimic in turism si nimeni nu contesta acest lucru. Mai mult, cred ca s-au cheltuit ceva bani in turismul romanesc atat de catre stat cat si de catre partea privata a economiei, incat  putem considera, macar intr-o oarecare masura rezolvata problema investitiilor. Si atunci ? De ce este ” varza ” totul ? Parerea mea, fara a avea orgoliul de a fi atotstiutor este ca ne lipseste claritatea, unitarismul si, de aceea ne disipam energia fara a avea un rezultat.

            Nu sunt si nu am fost un fan al litoralului bulgaresc niciodata. Aparut din neant aproape, in urma cu cativa ani, pe mine m-a lasat masca. Invitat fiind la ziua unui bun prieten, sambata dupaamiaza m-am urcat in masina si dupa cateva ore de mers am ajuns la Nesembar. Fara a fi un promotor, soseaua sinuoasa de-a lungul marii, care lasa pe alocuri ochilor privelisti superbe ale falezei, sau marii care se unea cu muntele sau cu padurea, statiunile aparute din neant, de pe plansetele arhitectilor, cu sute de hoteluri care pot rivaliza cu multe statiuni cam de pe oriunde m-au facut sa ma intreb oare cum putem noi sa ne batem cu ei. Nu mi-a placut statiunea dar: hotelurile de 4 sau 5 stele noi, la standarde europene, cu piscine, parcari, etc. , orasul vechi ( aici am avut sentimentul clar de butaforie, de scoatere in evidenta a unei pietre si a unei firmituri de istorie prin creerea unei intregi lumi – exact ca la greci sau turci, acolo pagina de istorie fiind totusi mult mai puternica ) cu stradutele pline de carciumioare, magazine, etc, marina,…!? plina de barci de agreement si la final, dar nu in ultimul rand serviciile si preturile; in timp ce primele ok, celelalte la 30 – 50 % din Romania, m-au facut sa exclam: ” nu ne mai facem bine vreodata “

            Dar pentru ca rostul blogului este restauratia am sa va povestesc ce a insemnat masa la restaurant din acea seara. Prietenul meu si-a dorit un restaurant pescaresc, asa ca ne-am dus in orasul vechi, unde cu o vedere frumoasa era aceasta taverna care, prin simplitate si bun gust putea fi din Grecia, Italia sau oriunde.

            Am comandat in engleza ( ospatarii vorbeau fluent ) midii ( din Marea Neagra ) diverse tipuri de peste inclusiv calcan ( deasemenea din Marea Neagra ) cateva specialitati din care un peste uscat taiat fasii m-a impresionat placut ( avem si noi asa ceva prin Romania dar numai ca o specialitate a unor pescari pentru ca te omoara legislatia prin restaurante ), am baut vin bulgaresc bun, am primit din partea casei homari si caracatite ( ok, stiu ca nu sunt specifice locului  dar nici platoul de creveti uriasi comandat nu era specific dar a fost delicios ) si totul la un pret infim, in raport cu obisnuinta noastra. Semn ca se poate.

            Si pentru ca nu cred ca lucrurile astea au aparut in timp atat de scurt asa de bine facute pur si simplu , am sa spun ( pentru a inchide ciclul ideii de la inceputul acestu post ) ca , daca un factor de decizie patriot poate avea o viziune unitara, atunci se poate crea o politica unitara, se pot crea niste standarde si atunci, pana si un turim mort ca al nostru poate renaste si poate deveni o sursa principala de venit pentru tara. Si ma intereseaza turismul doar pentru ca el este fratele mai mare al restauratiei, restauratie care dupa parerea mea, poate singura misca din loc economia unei tari

            Dar despre asta, intr-un alt articol

Hits: 1640

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Restaurantul – chelnerul Dabija

            Nu e vorba despre unul dintre acele bancuri celebre din categoria Anton sau Marcu ci despre o intamplare reala si ilara, dar care arata inca radacinile puternice ale vechii scoli

            Eram in provincie la un restaurant dealtfel serios si civilizat si impreuna cu cativa prieteni am petrecut o seara frumoasa : am mancat binisor, am discutat cu vechi prieteni pe care nu ii mai vazusem de mult, etc.

            La final am cerut cum era si normal nota.

            Chelnerul, Dabija pe numele lui, un chelner din vechea scoala, serviabil, corect imbracat, care stia sa fie atent la tot ceea ce putea dori clientul, niciodata nu a refuzat ceva, a zambit tot timpul, si a adus evident, nota ceruta

            Am luat-o, am studiat-o cateva secunde, am facut cateva glume pentru ca era in formatul vechi scrisa de mana si, la un moment dat, am vazut finalul: mere – 20 ron

            Am fi sarit peste acest amanunt dar nu ne aminteam sa fi fost pe masa macar un platou cu fructe, sau orice altceva,  asa ca am intrebat:

” – Domnu’ Dabija, nu v suparati, ce este cu merele astea ?

– Pai ce sa fie, nimic… DACA MERE’ MERE,… DACA NU, NU ! “

 

            Impresionant, am ras, am lasat tips, am lasat si merele si am realizat ce poate face un ospatar intr-un restaurant : Agonie si Extaz.

Hits: 832

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0