De ce sa ma intorc in tara ?

Zilele acestea am vizitat Italia. Cunoscutii ar putea zice ca facusem o promisiune dar, circumstantele, m-au facut sa consider ca aplicabilitatea acesteia a trecut….:)

In fine……

Cum ziceam, proaspat aterizat la Roma, cu fata la Coloseum, imi savuram paharul de vin si sandwich-ul aferent. Ospatarita, sa-i zicem Maria pe nume, romanca din Roman.

Curiozitatea m-a facut sa vreau sa-i aflu povestea, poveste pe care ea mi-a spus-o in cateva fraze simple. A plecat din Roman pentru ca nu avea nici un viitor, a muncit ca ospatar inca de la inceput si, chiar daca i-a fost greu sa se acomodeze a rezistat. Astazi, are un copil care merge la gradinita de langa casa, casa pe care si-a luat-o impreuna cu sotul ei in periferia Romei, castigul ei de 1400 de euro salariu plus tips le ajunge pentru traiul zilnic in timp ce castigul sotului, care lucreaza in constructii, este pus deoparte pentru cresterea calitatii vietii

O poveste banala am spune daca nu am compara-o cu ceea ce se intampla in tara noastra. Si poate ca la capitolul financiar si dezvoltare acasa, incep sa se gaseasca solutii. Inclusiv aceea de ati lua o casa de a putea simti ca ai de ce sa muncesti. Dar ce ne facem cu calitatea vietii ? Pentru ca, la final acesta este lucrul care face diferenta. Muncitorul tot cu sapa va da, la noi sau oriunde, ospatarul tot va cara farfurii cu mancare, frizerul tot va tunde oameni, etc dar, dupa ce ai terminat slujba, cand iesi pe strada, este important ce primesti: aer curat, sistem de sanatate sau de invatamant care sa functioneze, respect pentru taxele platite sau meseria pe care o faci, etc

Si daca raspunsul Mariei la intrebarea daca se mai intoarce in tara a fost nu, acest lucru se datoreaza calitatii vietii pe care noi, astazi in tara noastra, nu o putem oferi

Dupa Revolutie, cativa dintre cei intorsi in tara au fost luati la intrebari pe motivul ca e usor pentru ei sa-si permita sa dea lectii cand nu au suferit in comunism. Raspunsul de atunci a lui Campeanu mi s-a parut edificator. Intradevar, chiar daca nu sufera in tara ca cei care raman, emigrantii de azi sau din alte vremuri nu o vor duce usor dar, prefera sa incerce sa realizeze ceva in alta tara, avand in vedere ca tara lor le intoarce spatele

Si poate ca intrebarea retorica este deasemenea celebra: ” ce putem face noi pentru tara noastra ? ” Si asta pentru ca maine, oamenii macar sa inceapa sa se gandeasca sa nu mai plece, daca nu sa se si intoarca…:)

Si atunci vom sti cu totii ca incepe sa fie bine

Rome – ziua a 2-a

Ziua a inceput apoteotic…:) Am schimbat debaraua care era pe post de camera cu una normala. Noroc ca mi-a fost somn in ziua precedenta si nu a contat prea tare si evident, noroc ca nu sunt claustrofob. Apoi a urmat micul dejun…, inapoi in debara…, 10 persoane inghesuite intr-o camera de 12 mp incercand sa nu se atinga sau incercand sa manance …:) Mi-am reconsiderat standardul de 4 stele. Cel putin pentru centrul Romei. Noroc ca ziua era frumoasa si strazile imbietoare

Am plecat pe strazutele mici, pline de carciumioare, cladiri vechi, din cand in cand cate o biserica veche de secole. Orasele traiesc prin spectacolul strazii… si, slava Domnului, Roma iti ofera spectacol la fiecare colt de strada: cantareti ambulanti, pictori sau diversi desenatori, mimi, tarabe cu toate prostiile lumii, negri care vand fake-uri…., paine si circ, nimic schimbat.

photo 3

 

Ca orice turist care ma cred istet, am zis ca eu nu voi manca in zonele comerciale…:). Din pacate pentru mine si cei ca mine care se cred isteti, tot centrul imens al Romei, cu miile de stradute care se intretaie in toate directiile, cu miile de carciumioare si de baruri care mai de care mai ponosite, dar asta este farmecul lor, au un singur scop: spolierea turistului. cu tact sau fara, cu minima calitate sau fara, rostul este de a vinde putin si scump. Cum isi bate joc romanul ( adica cetateanu Romei ) de mancarea lui, greu poate reusi altcineva…:)

Fara sa ma supar, am luat lucrurile ca atare si m-am bucurat de un oras superb, incarcat la fiecare pas de miile de ani de istorie, de linistea pe care o simti cand te asezi la o masa oarecare sa bei un pahar de vin sau sa mananci ceva lejer

Gata cu lenevitul…, azi este zi de Vatican: urcat in taxi si 5 euro mai tarziu ( era aproape ) ajung la destinatie. Lumea de pe lume statea la coada sa intre in celebra cetate. Deoarece urasc cozile ( reminiscente din vremuri apuse ), am platit un tur cu ghid, 46 euro si, am intrat. Intai in muzeu, apoi in Capela Sixtina, apoi in Basilica San Pietro. Nu imi mai place sa vizitez muzee de ani de zile dar, sa vii la Roma si sa nu vezi Vaticanul este ca si cum vezi orasul de pe aeroport. Ma bucur ca am castigat cateva ore din viata vizitand sutele de ani de istorie pura. Si turism la cel mai inalt nivel…:) 34000 de turisti este media zilnica a vizitatorilor la Vatican. La o cheltuiala medie de 20 euro per om ( cu toate ca eu cred ca e mai mult ), imi este frica sa calculez….:) Si toti acesti oameni, plus multi multi altii, cheltuie atatia bani zilnic in Roma incat ma intreb de ce are Italia criza ?

photo 8

Iertati-mi blasfemia dar, picturile din Capela Sixtina nu m-au impresionat asa cum multe altele, de pe alte galerii sau din apartamentele Borgia au facut-o. Poate numele lui Michelangelo, precum si povestile lui controversate, sau poate faptul ca nu ai voie sa fotografiezi nimic, fruct interzis, sau poate chiar este ceva magic si sfant acolo, fac ca acest loc sa fie atat de celebru…

Basilica San Pietro este adevarata capodopera a Romei, dupa parerea mea. Este o biserica imensa, superba ca si arhitectura, plina de statui mai mult sau mai putin celebre. Aici se gaseste deasemenea mormantul Sfantului Petru.

Vedi Rome e poi murire ” cred ca se refera la aceasta biserica, cu mult mai impresionanta decat orice altceva am vazut pana acum

 

Gata cu vizitatul, au trecut 4 ore, m-am urcat intr-un taxi si am plecat spre Piazza Popolo. Stupoare, ori ne-a fentat taximetristul ori inca o modalitate prin care Vaticanul face bani, taxiul a costat triplu, pe motiv ca trecem dintr-o tara in alta…:) Ce glum bun….,

Piazza Popolo, animata, larga, am bifat-o si am luat-o pe jos pe Via del Corso, transformata ad hoc in pietonala. Plimbarea a durat cam 2 ore, cu opriri la un pahar sau la o portie de paste, inca o fotografie, stanga, dreapta fara vreo directie anume si, pentru a multa oara am realizat ca imensul oras este relativ mic , placut de facut la pas; am trecut de la un obiectiv la altul fara sa stiu cand si am ajuns aproape fara sa vreau in Piazza Navona si de aici la hotel. Era tarziu, se insera si un dus era necesar…, poate si putina odihna, inainte de masa de seara

De data asta, restaurantul a fost ales de Lulu, unul dintre prietenii cu care m-am intalnit aici. Pierluigi este un restaurant pe care l-as recomanda linistit chiar si unui italian. Poate putin cam scump dar, garantat extraordinar. Am mancat niste paste, a se citi spaghetti, facea misto ospatarul de mine cand a aflat ca nu imi plac decat spaghetti, cu ton proaspat si fructe de mare, rosii proaspete…, o minunatie. Am baut o stica de vin si, pe la 12, am realizat ca s-a mai incheiat o zi din Roma…:)

 

Roma -ziua 1

Ceea ce pentru cunoscutii mei parea imposibil, s-a intamplat: am ajuns la Roma. Aglomeratie, istorie, cald, oameni frumosi pe strada. Zborul de dimineata, ora 6 , este o greseala a Tarom-ului dar, asta e, la 8 eram la hotel si, pentru ca pana la ora 13 nu ma puteam caza, am luat-o razna pe strazi…:)

Am iesit din hotel, am mers 20 m pe o straduta, am ajuns pe bulevardul Vittorio Emanuele si am luat-o catre columna lui Traian. In 15 minute eram in fata monumentului cu nume de bulevard, cativa metri mai incolo si columna lui nenea Traian, forumul in spate, alte pietre, multa, foarte multa istorie, frumoasa, glorioasa….., in fundal, celebrul Colosseum. Aici am petrecut ceva timp: intai pentru un pahar scump de proseco si un panini mediocru, apoi pentru foto si plimbare. Colosseum-ul este una dintre acele minuni ale lumii ramasa in picioare…., impresionant prin ceea ce a fost, impresionant prin ceea ce a mai ramas astazi din el.photo 2

 

Dupa cateva ora petrecute in zona, plimbari prin gradinile si printre vestigiile vechiului imperiu, am luat-o usurel inapoi. Prima terasa pe care am gasit-o in cale ne-a imbiat cu umbra si alt pahar de prosseco. Un platou cu prosciuto si mozarela de bufala mi-au redat ceva din forta pierduta. Am plecat si, am luat-o pe Via del Corso, o strada comerciala recunoscuta, care incepe din fata Monumentului Vittorio Emanuele si se termina in Piazza del Popolo. Pentru pasionatii de istorie, aceasta este una dintre cele mai cunoscute piete din Roma, poate si pentru ca aici aveau loc executiile publice, ultima avand loc in 1826. Pe la jumatate, am cotit-o spre stanga si dupa alte cateva stradute iata-ma la Phanteon. Nu va ganditi ca invatasem geopgrafia Romei…., ma uitam pe o harta din cand in cand…:)

Cladire frumoasa, veche de peste 2000 de ani si care inca arata bine, m-a atras datorita unei cafenele din apropriere: Sant’ Eustachio. Povestea spune ca sub aceasta cafenea este un izvor termal si apa captata este folosita pentru facerea unei cafele deosebite. Secretul este pastrat cu strasnicie, locul de facere al cafelei fiind in asa fel conceput ca sa nu vezi nimic. Banuindu-i de mult marketing, am stat cat am putut de aproape si …, nu am vazut nimic…., dar fiind Toma Necredinciosul, ii banuiesc in continuare. Prea e crema de la cafea buna rau …., pana si Cristi Coman, campionul nostru pt tot ce inseamna cafea s-ar oftica….:)

photo 4

 

Am plecat de la Phanteonul cafelei, in cativa metri am ajuns in Piata Navona, alt loc de vizitat si, apoi pe niste stradute, inapoi in Bulevard Vittorio Emanuele si in sfarsit la hotel. Deja era ora 5, m-am cazat si nani, beauty sleep era necesar

Seara, aveam o intalnire impreuna cu alti prieteni care erau si ei in Roma, la restaurant da Pallotta in zona Pontemilvio. Pentru iesit seara, recomand aceasta zona ca nefiind turistica, ci zona in care romanii ies si ei. Din pacate, in afara de calamarul la gratar, nimic nu m-a dat pe spate, asa ca nu am nimic de recomandat. Zona, din fericire, plina de barulete si carciumioare, cu viata de noapte activa, nimic sofisticat.

Am luat un taxi si inapoi in Piata Navona, poate mai prindem ceva din distractia de aici…, din pacate, ora 12 noaptea era cam tarzie pentru zona …., asa ca am spus la revedere unei prime zi in Roma….

Istanbul… my love :)

In ultimii ani am fost de cateva ori in Istanbul sau in Turcia in general: city break sau concediu si, pot spune ca am multe aprecieri despre aceasta tara in general si despre Orasul in particular…:)

Istanbul-ul, pentru cei care nu l-au vizitat, este un oras de care poti sa te indragostesti. Cu 17 milioane de locuitori ( asa spun neoficialii ), Istanbul-ul este cat o Romanie condensata pe 7 coline…:) doar ca … turca.

Nu poti ajunge aici fara dorinta de a vedea cateva repere a ceea ce s-a numit imperiul Otoman. Asa ca: TopCapi, Moscheile Sofia si cea Albastra, Grand Bazar sau cel de Mirodenii, Dolmabahce, sau ceva mai modern gen stadioanele unor echipe celebre, Taksim-ul ( foarte asemanator centrului nostru istoric ) sau plimbarea pe Bosfor, cateva cluburi,  Ullus 29 de exemplu, cu o vedere superba dar groaznic de scump…. si enumerarea poate continua.

Cu toate cele enumerate mai sus, Istanbulul nu inseamna doar atat.., orasul acesta inseamna mai multa economie decat tari intregi din Europa noastra ” minunata “, inseamna oameni care invata sa munceasca de mici copii, inseamna copetitie la fiecare client ( si nu ma refer la cei care stau in fata restaurantelor si te tenteaza cu de toate ), Dar cred ca ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost respectul fata de sine pe care il au, fata de brand-urile lor, fata de ceea ce muncesc, fata de, la final, ceea ce reprezinta ei. Imi aduc aminte cum odata, am vrut sa cumpar o geanta barbateasca casual, foarte misto dealtfel, dar cand am auzit pretul…, m-am lasat…, si in timp ce pentru copiile dupa brand-uri celebre negociau la infinit, pentru aceasta au avut un singur raspuns: e brand-ul nostru…, nu se poate…, uimitor

Totusi, nu poti veni la Istanbul fara sa te bucuri de bucataria lor: humus, salata de vinete cu rosii, yaurt cu bunataturi, placinta cu carne sau branza sau, ceea ce ei numesc pizza turceasca, etc,  restaurantele mai mult sau mai putin traditionale, supa de linte, kebab…, in multele lui feluri, pestele, adica o forma completa de fructe de mare, gustoase si bine gatite si, poate la urma, dar nu in ultimul rand, carnea de miel sau de oaie…, pentru care sunt invidios ca noi nu stim sa o gatim la fel de gostoasa in tara noastra. Si dupa toate astea: baclava in toate modurile cu putinta rahat sau cataiful asa cum il stim noi, sau … kunefe…. si musai Ayran…:)

Vinurile lor nu snt fantastice, berea Efes este buna, apa…, apa, mirodeniile superbe, la fel si alunele, fisticul sau migdalele proaspete, cafeaua turceasca…, poti renunta cateva zile la espresso…:).  Un city break condenseaza multe, de aceea trebuie musai 3 sau 4 zile in Sultanahmet sau Taksim. In Sultanahmet, cartierul de hoteluri si restaurante de langa Moscheea Albastra ( recomand restaurantul Metropolis ) sau pe oriunde vrei in zona, poti descoperi strazi pietonale unde sa ramai toata noaptea la ” narghilea ( sisa ) ” sau un pahar de vin tolanit pe perne. Ai ce vedea, ai ce face. In Taksim, la Konak pe Istiklar se mananca delicios dar ” bagabontii ” iti spun ca preturile din meniu sunt pt portii mici sau pt o persoana asa ca daca sunteti mai multi s-ar putea sa aveti neplaceri la nota ( a se citi TripAdvisor ), sau in Piata de peste, sau pe stradutele laterale. In general, se ” haleste ” bine si seara se bea vartos. Plin de baruri si de cluburi. Tot in aceasta zona este si celebrul 360. De bifat o data in viata…:)

Am vorbit despre multe dar am uitat sa va spun depre “street food” : castane coapte, porumb, midii pane sub forma de frigarui sau umplute cu orez ( preferatele mele ), mate de miel tocate pe plita ( pt cine vrea ! ), peste, pe plita shaormele lor, poate nu atat de gustoase ca ale noastre dar parca de acolo, sucurile de fructe stoarse direct in fata ochilor si nu doar portocale ci si ananas sau rodie sau mai stiu eu ce si, in general orice, dar chiar orice se poate lipi de retina sau de buzunarul tau.

Si ca sa vorbim de buzunar… ai grija, Istanbulul nu mai este asa cum era… s-a scumpit…, s-a europenizat….:)

Forumul Vinul.ro

Zilele acestea, adica 13 si 14 aprilie, am participat la Forumul organizat de Vinul.ro, atat in calitate de vorbitor cat si in calitate de simplu participant.

Am avut ocazia sa ma reintalnesc cu persoane active in industria vinului a distributiei, etc…, oameni constienti ca in aceasta perioada, poate mai mult decat in altele, trebuie sa cauti solutii pentru a fi mai bun, pentru a fi mai aproape de client.

Pentru mine a fost un timp castigat si de aceea m-am mirat vazand ca totusi, pentru foarte multa lume, evenimentul nu a reprezentat un interes. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca asteptarile mele erau sa nu am loc de sutele de persoane si, de fapt, audienta a fost normala, cateva zeci, pana la 100 de persoane. Daca din partea producatorilor de vin prezenta a existat, din partea reprezentantilor de restaurante…., doi ametiti…:)). Eu si cu o persoana noua in domeniu, dar care, dupa doua luni de la deschiderea propriei locatii…, a avut ce sa spuna…:)

Scriu acest articol in special pentru cei din industria de restaurante. Ne intereseaza clientii finali, ne intereseaza ca in negocierile pe care le avem cu diversii nostri furnizori sa fim cat mai eficienti…, dar cum sa facem asta daca nu ne cunoastem unii pe altii, daca nu ne cunoastem nevoile, problemele ? Nu inteleg de ce managerul sau proprietarul unui restaurant nu este intersat de asa ceva. Poate ca am eu un obicei prost, anume acela de a merge la targuri de profil ? Acela de a vedea in permanenta care este directia in care se misca lucrurile ? Acela de a fi la curent cu noutatile pentru a da clientului mai mult ?

Vineri dimineata, in legatura directa cu acest Forum am fost invitat sa particip in calitate de jurat la un concurs de vinuri. O experienta extraordinara, pentru ca mi-a aratat cum sa apreciez un vin, altfel decat: imi place / nu imi place. Apoi a urmat o sesiune de Speed Networking, in care am intalnit cativa producatori noi… Poate vom face , poate nu vom face afaceri impreuna dar…, ne-am cunoscut, si acesta e primul pas.

In fine…, pot spune ca Forumul a fost un succes, pentru mine cel putin asa a fost; mai ales ca am plecat cu idei noi pe care le voi folosi. Si cum sa nu fie asa ascultand speakeri precum Carmen Savu ( Parma Food ), Liviu Grigorica ( Oprisor ) sau Catalin Paduraru ? Sau pe Nikolai Tand ?

Ma gandesc ca daca ramai conectat la afacerea ta ar trebui sa fii in permanenta preocupat de schimbarile din domeniu. Imi pare rau ca intr-o industrie afectata de situatia economica, marginalizata de autoritati si in general de catre lume nici macar noi, cei din interior nu dorim sa fim mai buni. Mi-ar fi placut sa am langa mine, ca parteneri in discutii constructive reprezentati ai lanturilor de restaurante sau a restaurantelor care au un cuvant de spus in ospitalitatea bucuresteana. Si motivul este unul singur: majoritatea restaurantelor au o selectie de vinuri proasta, nu ofera vinuri la pahar, nu se preocupa…. Si, pentru ca nu vreau sa acuz pe nimeni, nu spun acest lucru pentru a pune pe cineva la zid ci pentru ca, la final, clientul trebuie educat… si aici cred ca noi, proprietarii de restaurante avem partea noastra de obligatie….:)

La finalul primei seri, la cina festiva, am aflat rezultatele concursului. Vinuri noi, necunoscute publicului sau macar noua profesionistilor ataca piata. Poate ca le va lua ceva timp sa intre in mintea consumatorului dar, cand o vor face, noi, oamenii normali care mergem la restaurante, vom gasi bucurosi vinuri bune in meniuri si…, iertati-mi patriotismul putin desuet… vinuri romanesti cu care sa nu ne fie rusine: Vila Vinea, Panciu, Averesti… si lista continua.

Jurnal de Lisabona – ultima parte

Ziua a treia

Dupa doua zile relativ ploiase, ziua a treia se arata mai prietenoasa, tot innorata dar speram mai fara ploaie

Am decis sa vizitam cateva obiective turistice asa ca am ajuns repede la Castelul Sao. Jorge. Priveliste frumoasa asupra orasului si asupra oceanului, vant puternic, aventura pe crenelurile acestuia si ajunge. De vizitat, bineinteles dar, nu de pierdut timpul la nesfarsit. Pana la urma o adunatura de pietre marturie unor vremuri trecute glorioase.

A doua opire a fost la Belem. Ar fi fost pacat sa nu fi bifat aceasta catedrala, impresionanta dupa parerea mea, atat in exterior cat si in interior. Palatul imens cuprinde o colectie de muzee pe care nu am avut rabdarea sa o parcurg, asa ca, dupa pozele de rigoare am decis ca culturalizarea mea istorica este ajunsa la final

Am luat-o pe strazi inapoi catre Baixca, ne-am bucurat de statuile plasate aproape in fiecare intersectie mare, cladirele vechi, sau piatetele frumoase. Podul Vasco da Gama ( apropo, mormantul acestuia este in Catedrala Belem ), este impresionant; trecand pe sub el am vazut pe malul oceanului o serie de foste depozite acum transformate in restaurante cafenele si cluburi…., acum cand scriu, imi pare rau ca nu ne-am orpit sa vedem cum aratau, pentru ca prin amplasament erau inedite. Oricum cred ca vara arata mult mai bine si datorita teraselor care se pot deschide

Am ajuns in Baixa si ne-am oprit intr-un restaurant pentru ca atata culturalizare creease si starea de foame. Un restaurant de fructe de mare unde kebab-ul de caracatita a fost de referinta…, mai ales asezonat cu o sticla de vinho verde….:)

Conform recomandarilor seara am avut de ales intre Marques da Se si Casa de Linhares, doua restaurante renumite de fado. Alegerea a fost simpla, primul era inchis…:)

Am mancat, am ascultat fado de buna calitate si la un moment dat l-am intrebat pe ospatar ce se mai poate face in zona respectiva…., stupoare, raspunsul a fost: cel mai bun club de jazz, este dupa colt…:)

Atata noroc sa am ? Nu stiu daca Onda Jazz este cel mai bun club din Lisabona, ce stiu este ca era coada  la intrare si dupa noi, proprietarul a inchis usa, lasand lumea pe afara. Taxa de intrare a fost de 8 euro, am stat in picioare dar spectacolul a fost de zile mari. Este unul dintre locurile pe care nu le-as rata daca as mai ajunge a doua oara aici…:). Artista Selma Uamusse….

Culmea, aceste doua locuri nu au nici o legatura cu Bairro Alto, semn ca nu trebuie sa ne concentram doar pe o zona daca vrem sa gasim locuri misto.

S cum fara sa ne dam seama s-a facut noapte, cand ultima melodie a serii incase mai auzea, am pornit alene spre hotel….:)

A doua zi…. home…:)

Jurnal de Lisabona 2

Zua a doua
Zua a inceput fabulos… Cu un pahar de sampanie… A se citi 3…:)
Dpa ce ne-am facut curaj am plecat in calatorie…….
Sintra….. Trebuie vazut…. Daca vii pana in Lisabona, Sintra trebuie bifat. Un orasel simpatic, plin de verdeata, case frumoase si… Palate. Aci trebuie bifate musai palatele Monserat si Pena, ultimul situat pe un varf de munte, de unde privelistea este minunata… Asa am auzit pentru ca eu nu am vazut-o din cauza unei cete nemernice….:). Oricum, merita facuta deplasarea.
De remarcat in Sintra frumusetea caselor, modul in care sunt aranjate toate curtile, ca niste mici parcuri, evident culminand cu parcurile din jurul castelelor.
Multa ceramica, foarte frumoasa, foarte bine pusa in valoare, poate doar pe Coasta Amalfiteana sa o gasim mai deosebita. Csele si ele sunt inpodobite cu ceramica cu motive florale si culori frumoase, atat la exterior cat si la interior. Eu, fiind sensibil la ceramica cu greu m-am abtinut sa nu ajut economia portugheza, golindu-mi cardul….:))
Nu trebuie ratate aici terasele sau magazinele de vin care stiu sa-si vanda foarte bine unul dintre produsele lor nationale…. Vinul…:)
Dpa culturalizare, ne-am urcat in-un taxi si pt 20 euro am ajuns in Cascais, o cocheta statiune pe malul Atlanticului. Ne-am plimbat, am facut fotografii cu stanci si ocean si apoi ne-am oprit intr-un restaurant micut, dar cochet.
Surpriza, restaurantul care se chema Porto de Cascais era al unui roman…. Felicitari !
Am mancat bine, sardine, caracatita prajita in ulei de masline si ceva usturoi, un chebab de calamari si le-am stins pe toate acestea cu celebrul lor vinho verde…., il recomand, un vin simplu, usor… De cursa lunga…:)
Dupa atata plimbare, ne-am urcat inapoi in tren si cap compas Lisabona unde deja era seara dar, pentru ca ne invatasem lectia in seara anterrioara nu ne-am mai grabit spre distractia care oricum incepea tarziu si am bantuit pe strazi.
In general, lumea vrea sa bifeze tot soiul de obiective turistice atunci cand ajunge intr-un oras nou…, eu m-am cam saturat de asta…, eu vreau sa vad strada, sa respir aerul, sa vad oamenii… Palatele, bisericile, muzeele nu pleaca dar oamenii care le dau sufle sunt trecatori, stand si respirand aerul orasului ma umplu de energia acestuia.
Intr-un final am ajuns la hotel, am facut un dus, am schimbat hainele si cum deja era 10 seara, hai inapoi pe strazi….., nu ne era foame …, poate putina sete….:)
Am evitat scarile criminale si am luat funicularul care ne-a lasat foarte aproape de capatul superior al treptelor, am intrat pe stradutele aglomerate deja si….. ne-am pierdut
In continuare centrul nostru istoric este mai dinamic dar nu putem sa nu recunoastem dedicarea cu care oamenii petrec indiferent daca locul este sau nu aglomerat: int-un wine bar un chitarist facea minuni in fata a 10 oameni, o trupa de reggae in-un alt bar canta chiar daca toata lumea dansa in strada…., atmosfera de petrecere, de voie buna…., nu stiu cand a trecut timpul dar dupa cateva ore m-am trezit in acelasi bar de aseara…, cu aceasi trupa fantastica de bossa doar ca schimbasera violonistul cu un chitarist si suna mult mai bine si, spre ora 3….., nani…. Pentru ca… Si maine e o zi…:)

Jurnal de Lisabona

Ziua  intai
Dupa un zbor prea lung pana la urma am ajuns si la destinatia finala: Lisabona. Un oras simplu, dupa parerea mea, dar care se poate califica pentru un city break prelungit .
Hotelul putin sub asteptari pentru ca nu avea piscina cu toate ca in poze se vedea una – era a altui hotel dn acelasi lant -ne-a permis un dus si o ora de odihna inainte de a ne apucam de baut, fado si fructe de mare….:)
Plecand de la hotel, am realizat ca suntem la marginea lui Barrio Alto, cartierul lor turistic. Ne-am trezit in fata unui sir nesfarsit de scari asa ca am inceput lupta cu ele. Sus in varf, am luat-o la plimbare pe stradute si uimitor…. nimic… unde sunt carciumioarele si barurile pline de viata ? Ne-am plimbat, am gasit strazi mai populate, magazine pt cine vroia shopping – eu nu – am baut o cafea la La Brasileira, ne-am uitat pe harta si, deodata ne-am desteptat: ceasul arata abia 7, ora lor, cand nici iarba nu creste….mi-am adus aminte ca animatia incepe in zona dupa ora 8. Ok… Hai sa mancam…am ales un restaurant mic, inapoi pe scarile urcate atat de greu :), unde am mancat niste fructe de mare delicioase, gatite, gen tocanite. Ne-am luat si noi ca toata lumea teapa cu antreurile care pareau din partea casei dar le-am gasit pe nota de plata la final, vinul trebuia sa coste 50 E dar cand l-am refuzat s-a transformat in 15 E…, ce sa zic, de-ale carciumariei…..:)
Ne-am saturat, l-am intrebat pe proprietar ce ne recomanda in materie de fado si am primit cateva sfaturi bune si hai din nou la drum prin ploaie. Am urcat scarile la loc, am traversat piata si iata-ne in mijlocul actiunii…, carciumioare deschise, muzica rasuna dinauntru, lume pe strazi…, frumos…., aproape ca in centrul nostru istoric…:)
Am fost in doua carciumi de fado: Tasca do Chico, recomand oricand, un barulet prea mic pentru cata lume este in el, in care canta neprofesionisti dar canta frumos…, preturile gratis…, un pahar de vin 1,5 E si vinul bun…:). Ne-am refugiat apoi in Caldo Verde, un local mai aranjat, cu cantareti profesionisti,… Putin mai scump dar rezonabil….si muzica tot frumoasa.
Bomboana de pe tort a fost, in opinia mea ultima oprire, un bar de jazz Sentido Proibido, unde 3 baieti au cantat o bossa atat de misto ca am uitat de fado, de ploaie, de zborul lung si nu imi mai venea sa plec…. M-a trimis acasa Mos Ene si mi-a spus… Mai e si maine o zi…..

” Munca l-a creat pe om “

“Meseria este bratara de aur” – spune un vechi proverb romanesc pe care uneori il banuiesc a fi mai degraba o creatie a regimului comunist din trecut decat rodul intelepciunii populare. Si spun asta pentru ca in ultimii ani am asistat la disparitia dorintei de a munci a oamenilor. Boom-ul imobiliar si nu numai i-a facut pe unii sa castige atat de usor o gramada de bani incat am ajuns sa nu mai avem de ce sa muncim pamantul sau in fabrici, orice ” job ” devenise prea slab platit, aproape nimeni ” nu se dadea jos din pat dimineata” daca tranzactia nu era de minim mii de euro, suta de mii de euro nu mai avea valoare si oricine vorbea de milion de parca avea 10 in buzunar, chiar daca pe acolo fluiera vantul…:)

Si unde suntem astazi ? Nu sunt vreun specialist in studii sociale, in analiza fenomenului la nivel global, bla, bla bla…, incerc doar sa spun o parere. Pe mine parintii mei m-au invatat ” prost ” a se citi ” corect  si cinstit “. Oameni cu studii medii care s-au dus o viata la munca cu zambetul pe buze. Oameni care mi-au aratat ca progresul se face si prin munca si, ca oricat de mult ti-ai dori sa fii milionar, fericirea vine si din acceptarea locului tau in societate. Si daca nu iti convine, daca vrei sa fii mai mult decat esti, atunci “pune Cataline mama mana pe carte, invata nu bate mingea toata ziua in curtea scolii si ai sa ai sansa…” Sansa nu garantia….

In urma cu vreo doi ani, in timpul unei serii de interviuri pentru diversele posturi libere din restaurante, m-am nimerit sa fiu in zona si m-am implicat in intervievarea candidatilor. La un moment dat, a ajuns in fata mea un tanar inbracat in treining, nespalat, cu unghiile murdare…, studii zero, limbaj zero, meserii cunoscute practicate zero…., ok, invatam la locul de munca, daca omul vrea sa munceasca este primul pas spre evolutie  si i-am spus ca pentru el sunt trei posturi disponibile, pentru a-si alege unul dintre ele: ajutor bucatar ( zona curatat legume ), barman ( aici m-am riscat ) si director general…:). Raspunsul primit a fost ” – si ce trebuie sa fac ca director general ? ”

Nu putem fi o natie de directori generali, de patroni, de milionari… Imi pare rau ca dezamagesc pe cineva dar nu cred ca se poate.

Si asa, dupa acest prea lung preambul ajung la o intrebare, pe care in timpul unei scurte sedinte in unul dintre restaurantele mele am pus-o ospatarilor care erau de fata: ” este vreunul dintre voi care la inceputul liceului sa-si fi dorit sa fie ospatar ? care sa fi vazut posibilitatea de a face cariera in aceasta meserie ? ” Raspunsul a fost evident  NU.

Ne intrebam atunci, daca oamenii din jurul nostru sunt blazati, nemultumiti de ceea ce fac, de ce multe merg prost ? De ce ospatarul nu te serveste bine, de ce mecanicul iti repara masina prost si tu pierzi timp in service, de ce vanzatoarea unui raion nu te baga in seama sau casiera se uita prin tine ? De ce oamenii nu mai zambesc la munca ?

Iar raspunsul meu este simplu: pentru ca oamenii si-au pierdut respectul fata de meseriile uzuale si nu si le mai doresc. Pentru ca peste tot in jurul nostru munca nu mai este respectata. Muncesti o viata, tragi din greu si abia reusesti sa-ti platesti ratele la o garsoniera; si atunci vrei calea usoara, drumul scur. Vrei sa muncesti cat mai putin si sa bagi in buzunar cat mai mult… nu e bine daca asta nu se leaga cu performanta ta profesionala.

Totusi, daca ne uitam la produsul pe care scoala romaneasca il scoate astazi pe piata, trebuie sa ne adaptam. Absolventi de licee fara vreo specializare, tineri care nici macar nu termina studiile medii pentru ca scoala nu le da o perspectiva, absolventi de facultate dezorientati, etc. Nu toti, dar marea majoritae. Si cand vezi ca lucrurile stau asa te intrebi cine va mai lucra la strung de acum incolo, cum vom mai gasi zidari care sa ne faca o casa cum trebuie nu dupa ureche, oare instalatorul va reusi sa desfunde chiveta sau o va infunda si mai tare, dar electricianul, pedichiurista, frizerul, macaragiul ( o meserie rara ), turnatorul ( nu ala de la Secu” ! ), tractoristul, infirmiera, etc…., oare cum vor fi ?

Si cu ce sunt aceste meserii diferite de cea de barman, bucatar sau ospatar ? Si de ce sa nu-ti doresti sa fii o viata ospatar sau barman, sau bucatar, asa cum in lumea civilizata se intampla ?

Cred ca trebuie sa revenim la normalitate si sa invatam ca intotdeauna sa fii bun in meseria ta te poate ajuta sa reusesti in viata. poate ca fiecare om ar trebui sa se gandeasca daca isi doreste cu adevarat sa faca ceea ce face pentru ca doar asa va putea sa exceleze.

Imi aduc aminte cu placere vorba unui prieten care imi spune ca el nu are o problema cu timpul petrecut la serviciu si nu simte presiunea muncii zilnice pentru ca ” munca este ca un HOBBY ” …, si ce poate fi mai misto decat sa te ocupi zilnic de hobby-ul tau

Ei bine, da….., munca este hobby-ul meu…:)

Intamplare

De multa vreme nu am mai reusit sa dorm 10 – 11 ore legate. Asa ca de dimineata, mai spre pranz, cand m-am ridicat din pat eram un om vesel, poate putin lenes dar care deja savuram la gandul unei cafele bune baute undeva in oras… si am plecat de acasa ajungand pe terasa unui hotel de 5 stele, undeva in centrul Bucurestiului.

Vremea frumoasa, aerul cosmopolit, meniul la preturi europene, toate acestea si poate multe altele m-au facut sa ma simt in mijlocul Bucurestiului precum in centrul oricarui mare oras european sau oriunde din lume si, sincer aveam dreptate…., Bucurestiul este un oras mare si cu nimic mai prejos decat alte orase importante din Europa.

Am comandat un espresso, apa,…, meniul mi-a facut cu ochiul si am decis ca vreau sa si mananc ceva si,… atunci a inceput….:)

Aperitivul a venit in 30 de minute,  felul de baza in aproximativ o ora si, culmea nu era ceea ce comandasem. Initial m-am suparat, oare de ce cineva dorea sa-mi strice ziua care incepuse asa de frumos…. apoi, mi-a parut rau…., am realizat ca ” errare humano est “, ca poate cei din bucataria de 5 stele nu erau in ziua lor fericita ( spre deosebire de clienti ) sau poate ca ospatarul doar avea o zi proasta.

Am mancat, am mai baut o cafea, am primit scuzele, am platit ca oriunde in Europa, am lasat tips, nu ca oriunde in Europa dar, nu am putut sa nu ma intreb: daca avem serviciile incluse in pret, de ce nu le primim  ? Si daca pretul nu contine servicii, de ce le cerem ?…. Raspunsul, din pacate, are legatura cu societatea romaneasca, in care, atat cei din partea dreapta a tejghelii cat si cei din partea stanga a acesteia avem nevoie sa invatam sa ne respectam si sa respectam ceea ce facem, indiferent cine este in stanga sau in drapta…:)

Invat sa nu ma mai supar pe locatii sau pe oameni pentru ca toti suntem supusi greselii, invat sa ma bucur de cafeaua buna din fata intr-o zi insorita si in rest… sa fim sanatosi